Cuplurile domiciliate în orașul Tălmaciu care au aniversat, în cursul anilor 2024 și 2025, 50 de ani de la oficierea căsătoriei, vor fi protagoniștii unei festivități de premiere speciale care va fi organizată de Primăria și Consiliul Local Tălmaciu.
Premierea „cuplurilor de aur” din oraș a fost aprobată printr-o hotărâre adoptată recent de deliberativului local, în cadrul unei ședințe ordinare.
Potrivit evidenței Primăriei Tălmaciu, 20 de cupluri sunt eligibile pentru această distincție. Acestea vor primi din partea reprezentanților administrației publice locale „Diploma de statornicie” și câte un premiu în sumă de 500 lei, alocată din bugetul local al orașului.
Tot în anul 2026 și cetățenii care au intrat recent în categoria octogenarilor vor fi în atenția autorităților administrației publice locale din orașul Tălmaciu. Astfel, printr-o altă hotărâre a Consiliului Local, s-a aprobat premierea cu suma de 300 lei pentru fiecare cetățean al orașului care a împlinit vârsta de 80 de ani în perioada 1 octombrie 2024 – 31 decembrie 2025. Fondurile necesare vor fi asigurate din bugetul local al orașului Tălmaciu.
Conform documentelor înregistrate la primărie, de această premiere vor beneficia 21 de seniori.
Ambele festivități de premiere se vor desfășura în cadrul unui eveniment care va fi organizat la Casa de Cultură a orașului Tălmaciu și va fi anunțat ulterior.
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Dar contravaloarea navetei profesorilor cand o decontati???
Decontati naveta profesorilor!