FC Hermannstadt, debut cu un rezultat de egalitate în noul an. Sibienii, la câteva minute de prima victorie după aproape 4 luni

FC Hermannstadt, debut cu un rezultat de egalitate în noul an. Sibienii, la câteva minute de prima victorie după aproape 4 luni

FC Hermannstadt a fost aproape de a obţine prima victorie din ultimele patru luni. Sibienii au deschis scorul în debutul reprizei secunde pe Litoral, dar Farul a egalat în minutul 88. Eduard Florescu, la debut, a înscris un eurogol în minutul 52, şut la vinclu, din afara careului, dar reduta sibienilor a cedat la reluarea lui Vînă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt se menţine pe penultimul loc în clasamentul Superligii, cu 14 puncte, iar în etapa viitoare primeşte vizita lui Dinamo.

 

(LIVETEXT)

’90+5 – final de meci.

’90+2 – „galben” Ionuţ Stoica, pentru proteste;

’90+1 – sibienii cer penalti, în urma loviturii de la colţul terenului, pentru un henţ al lui Ramalho, dar „centralul” Iulian Călin nu se complică;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

’90 – minim 5 minute de prelungire;

’90 – Florescu scoate pentru şutul lui Buş, mingea reluată din prima de acesta, de la 10 metri, este scoasă în corner de Buzbuchi;

’88, 1-1 – Ionuţ Vînă restabileşte egalitatea cu un şut de la 18 metri, din a doua încercare, mingea loveşte stâlpul din stânga lui Căbuz înainte de a intra în plasă;

’86 – Goncear intră în locul lui Işfan, la gazde; la FC Hermannstadt, Saeed Issah îi ia locul lui Ivanov;

’82 – Căbuz are o intrare senzaţională la reluarea lui Isfan, din apropiere, după o centrare a lui Radaslavescu;

’81 – mingea centrată din unghi de Luca Stancu cade pe plasa porţii lui Buzbuchi;

’74 – este avertizat şi Vojtus pentru o reacţie nervoasă după un fault din spate asupra lui Florescu;

’73 – Căpuşă îl blochează în două rânduri pe Vojtus, în suprafaţa de pedeapsă;

’71 – a patra schimbare la Farul, Ionuţ Cojocaru în locul lui Grygorian;

’70 – Vojtus trimite în braţele lui Căbuz, din marginea careului mare, o minge respinsă de defensiva sibiană;

’61 – Maftei – Pellegrini, Ramalho – Ţîru şi Vojtus – Tănasă, trei schimbări făcute de Ianis Zicu la Farul;

’57 – „galben” pentru Chiţu, după un fault la mijlocul terenului asupra lui Tănasă;

’56 – Luca Stancu trimite prea înalt de la 26-27 de metri, din prima;

’52 GOOOOOLLLLLLLL Eduard Florescu, la debut! Mijlocaşul venit de la Slobozia în iarnă trece de mai mulţi adversari, intră în centru, din dreapta şi şutează la vinclu, de la 20 de metri, cu stângul, la colţul lung;

’46 – Florescu se descurcă foarte bine pe dreapta şi îi pasează lui Chiţu, care trimite un şut-centrare de la 10 metri, Neguţ nu ajunge la întâlnirea cu mingea, care se scurge în afara terenului, la colţul lung;

’46 – începe repriza secundă;

’45+2 – Radaslavescu încearcă să-l surprindă din lovitură liberă pe Căbuz, care respinge în afara terenului d ela prima bară, dar cornerul nu se mai execută; e pauză la Ovidiu;

’45+1 – primul avertisment este pentru Căpuşă, care opreşte cu mâna mingea la o fază în care Işfan ar fi scăpat spre poarta lui Căbuz, pe stânga;

’45 – un minut de prelungire pentru prima repriză;

’45 – Buş combină cu Florescu şi trage plasat de la 21-22 de metri, perpendicular pe poartă, pe direcţia lui Buzbuchi;

’35 – Chiţu primeşte în careu şi este blocat de Ţîru;

’34 – Radaslavescu şutează imprecis de la 22-23 de metri;

  • Dragoş Albu a schimbat numărul, joacă acum cu 8 pe spate; înainte avea numărul 13;

’33 – Chiţu scoate pentru voleul lui Dragoş Albu, care reia acrobatic peste transversală;

’32 – Ivanov şutează slab, de la 25 de metri, mingea nu prinde cadrul porţii;

’30 – Tănasă execută scurt cornerul, pentru Radaslavescu, acesta trimite l vinclu, pe colţul surt, dar Căbuz respinge în afara terenului;

’29 – Ionuţ Stoica respinge în corner, din apropiere, mingea centrată din unghi de Vînă;

’27 – Dican trimite pe centrul porţii de la distanţă, fără probleme pentru Căbuz;

  • -8 grate de termometre şi un vânt foarte rece la Ovidiu, la ora meciului;
  • este al 18-lea meci de campionat între cele două; Farul a câştigat 6 meciuri, 7 s-au terminat la egalitate, iar 4 victorii sunt ale sibienilor;

’21 – Radaslavescu trimite pe direcţia lui Căbuz, din prima, de la distanţă, portarul reţine în doi timpi;

’19 – surpriză; iese fundaşul central Karo, intră un vârf de atac: Sergiu Buş; Luca Stancu merge fundaş dreapta, iar Neguţ trece din dreapta în stânga, în ofensivă; sibienii au acum un trio ofensiv format din Neguţ, Chiţu şi Buş;

  • până la schimbare, Căpuşă e fundaş central, iar Neguţ coboară fundaş dreapta; 

’15 – Andreas Karo se accidentează şi nu mai poate continua;

’13 – Larie trimite lung, din prima, pentru Işfan, care e blocat de Căbuz în interiorul careului;

’12 – prima lovitură de la colţul terenului este executată de Radaslavescu în primul adversar;

’10 – Ionuţ Stoica respinge din careul mic mingea adresată lui Grygorian;

‘9 – Ţîru nu reuşeşte să pună mingea pe spaţiul porţii lui Căbuz în urma unei lovitiri libere din flancul stâng;

  • Markovic, Cristi Ganea, Doicaru şi Banu lipsesc de la gazde;

‘1 – începe meciul de la Ovidiu;

  • sibienii joacă în roşu complet; „marinarii” sunt în albastru cu alb;

 

 

Dorinel Munteanu crede că sistemul 4-3-3 i se potriveşte mai bine echipei sibiene şi îl va folosi în restul sezonului, la FC Hermannstadt. În primul ”unsprezece”, ”Neamţul” l-a inclus şi pe Eduard Florescu, sosit la echipă în această iarnă. Ceilalţi doi jucători transferaţi de FC Hermannstadt nu sunt pe foaie la meciul cu Farul, bulgarul Chorbadzhiynski fiind accidentat, iar Christ Afalna suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene.
Dorinel Munteanu începe meciul de la Ovidiu cu 25. Cătălin Căbuz – 66. Tiberiu Căpuşă, 3. Andreas Karo, 4. Ionuţ Stoica (cpt.), 98. Kevin Ciubotaru – 23. Eduard Florescu, 24. Antoni Ivanov, 8. Dragoş Albu – 10. Cristi Neguţ, 9. Aurelian Chiţu, 77. Luca Stancu.

Rezerve sunt 31. Vlad Muţiu, 22. Ionuţ Pop, 16. Saeed Issah, 27. Ionuţ Bârstan, 51. Alexandru Oroian, 7. Jair Tavares, 29. Sebastian Ritivoi, 11. Sergiu Buş şi 19. Marko Gjorgjievski.

Lipsesc Silviu Balaure, Bozhidar Chorbadzhiynski şi Kalifa Kujabi, accidentaţi, Christ Afalna suspendat. Despre Nana Antwi, aşteptăm să vedem ce s-a întâmplat de nu e în lot…

 

RĂMÂNEŢI ALĂTURI DE NOI ÎN ONINE PENTRU CĂ, D ELA 1715, VĂ OFERIM AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL FARUL – FC HERMANNSTADT.

 

De cealaltă parte, Ianis Zicu începe cu 1. Alexandru Buzbuchi – 93. Steve Furtado, 17. Ionuţ Larie (cpt.), 15. Bogdan Ţăru, 21. Lucas Pellegrini – 8. Ionuţ Vînă, 6. Victor Dican, 20. Eduard Radaslavescu – 30. Narek Grygorian, 31. Alexandru Işfan, 7. Răzvan Tănasă.

Pe bancă sunt 12. Rafael Munteanu, 98. David Maftei, 5. Alexandru Duţu, 4. Gustavo, 24. Bogdan Nikolov, 77. Diogo Ramalho, 10. Gabriel Iancu, 29. Alexandru Goncear, 97. Cristian Sima, 27. Ionuţ Cojocaru şi 9. Jakub Vojtus.

Meciul este arbitrat de Iulian Călin, acesta fiind ajutat de Romică Bîrdeş şi Nicuşor Marin. Rezervă e Horian Mladinovici, iar în camera VAR se află Cristina Trandafir şi Bogdan Dumitrache.

Observator din partea CCA a fost delegat Florin Hîncu, iar din partea LPF, Dan Potocianu.

Autor - Ovidiu BOICA
17 ianuarie 2026 la 16:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 minute
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 24 minute
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 43 minute
„Orașul Imprimat”, expoziție la Muzeul Brukenthal. Sibiul, redescoperit prin artă și linogravură
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Orașul Imprimat”, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 56 minute
Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru achiziția unor noi echipamente...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 oră
Apă Canal Sibiu angajează auditor intern, agent servicii clienți și lăcătuș mecanic/instalator/electrician
APĂ CANAL SIBIU S.A. organizează selecție pentru ocuparea a trei posturi vacante, în Sibiu și Avrig, după cum...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Investiție de aproape 9 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a unui bloc cu 93 de locuințe sociale
Blocul nr. 12 de pe strada Henri Coandă nr. 57 va fi reabilitat energetic cu fonduri europene nerambursabile,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 oră
ARA Kinetoterapie: De ce apar durerile de spate, între sedentarism și efort
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 oră
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.