Superliga Sibiu, sub lupă (1). 320 de goluri în 70 de meciuri. Mai multe victorii ale oaspeţilor. Care e scorul cel mai des întâlnit şi cum arată statistica pauză/final

Superliga Sibiu, sub lupă (1). 320 de goluri în 70 de meciuri. Mai multe victorii ale oaspeţilor. Care e scorul cel mai des întâlnit şi cum arată statistica pauză/final

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aflată la primul sezon, Superliga Sibiu, fosta Liga a IV-a, este alcătuită din 10 echipe, sistemul de disputare fiind compus din două faze, sezon regular şi play-off/play-out. După disputarea primelor 18 etape, primele patru echipe continuă în play-off pentru dobândirea titlului de campioană judeţeană, care-i permite participarea la barajul pentru promovarea în Liga 3, iar restul de şase echipe vor juca în play-out pentru evitarea retrogradării.
În primul sezon al Superligii se regăsesc şapte echipe din fosta Liga a IV-a, una nou-promovată (CS Sălişte), precum şi echipele a două academii din Sibiu, ALMA şi Interstar.
În acest an s-au disputat 14 din cele 18 etape ale sezonului regular, la finalul acestora lider fiind Păltiniş Răşinari, cu 33 de puncte rezultate din 10 victorii, 3 remize şi o înfrângere, singurul eşec fiindu-i administrat de revelaţia Interstar (6-0). Pe locul secund este ACS Bradu, la trei lungimi distanţă, podiumul fiind completat de FC Interstar (26 puncte). LSS Voinţa (26 puncte) şi AFC Agnita (25) completează plutonul fruntaş, restul echipelor fiind la cel puţin şapte lungimi în spatele vicecampioanei judeţene en-titre.
Dintre cele 70 de meciuri disputate până acum, 14 s-au terminat la egalitate, iar din cele 56 de victorii, oaspeţii au câştigat 29, cu două mai multe decât echipele gazdă.
S-au marcat 320 de goluri, mai multe după pauză (178), numărul celor înscrise în primele 45 de minute fiind de 142.
Etapa cea mai prolifică a fost a XII-a, ale cărei meciuri s-au disputat sâmbătă, 22 noiembrie şi în care s-au înscris 43 de goluri. La polul opus, în etapa a VII-a s-au marcat doar 15 goluri, după ce, cu o săptămână mai devreme, se marcaseră 16, în runda precedentă.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a întregistat în victoriile obţinute de AFC Agnita şi FC Interstar cu FC Tălmaciu (11-0). Tot 11 goluri s-ai mai marcat în alte două jocuri, ambele pierdute de CS Sălişte cu 10-1, la Răşinari, respectiv Agnita.

Foto: Vali MACREA

Un singur meci s-a încheiat fără gol marcat, chiar în ultima etapă, la Răşinari, în derbiul primelor două clasate, Păltiniş – ACS Bradu.
Din cele 54 de victorii, 17 au fost la limită, iar 13, la două goluri diferenţă. 3-1 a fost scorul cel mai des întâlnit, fiind înregistrat la finalul a nouă meciuri, iar 1-0 şi 1-1 s-au terminat câte şapte partide.
Cele mai multe meciuri au fost cele în care oaspeţii au câştigat după ce tot ei aveau avantaj pe tabelă la pauză (21), iar jocurile în care amfitrionii conduceau la jumătatea confruntării şi tot ei au obţinut victoria au fost în număr de 18.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Numărul etapelor disputate: 14.
Numărul meciurilor disputate: 70.
Numărul meciurilor încheiate cu victoria unei echipe: 56.
Numărul meciurilor încheiate la egalitate: 14.
Numărul golurilor marcate în primele 14 etape: 320.
Numărul golurilor marcate în prima repriză: 142.
Numărul golurilor marcate în a doua repriză: 178.
Etapa cu cele mai multe goluri: a XII-a (43).
Etapa cu cele mai puţine goluri marcate: a VII-a (15).
Cea mai clară victorie: AFC Agnita – FC Tălmaciu 11-0 (et. a II-a) şi FC Interstar – FC Tălmaciu 11-0 (et. a V-a).
Meciurile cu cele mai multe goluri înscrise (11): AFC Agnita – FC Tălmaciu 11-0 (et. a II-a), FC Interstar – FC Tălmaciu 11-0 (et. a V-a), Păltiniş Răşinari – CS Sălişte 10-1 (et. a X-a), AFC Agnita – CS Sălişte 10-1 (et. a XII-a).
Singurul gol terminat fără gol marcat: Păltiniş Răşinari – ACS Bradu (et.a XIV-a).
Numărul victoriilor la limită: 17.
Numărul victoriilor la două goluri diferenţă: 13.
Numărul victoriilor la trei sau mai multe goluri diferenţă: 29.
Numărul victoriilor gazdelor: 27.
Numărul victoriilor oaspeţilor: 29.
Scorul cel mai des întâlnit: 3-1 (de nouă ori). S-au mai înregistrat următoarele scoruri: 1-0, 1-1 (de şapte ori), 4-0 (6), 2-1 (5), 3-2 (5), 2-2 (3), 4-1 (3), 6-0 (3), 2-0, 3-0, 5-0, 5-1, 4-2, 3-3, 10-1, 11-0 (de câte două ori), 5-5, 10-0, 7-1, 9-0, 5-2 şi 0-0 (câte o singură dată).
Rezultat 2 pauză/2 final: 21 meciuri.
Rezultat 1 pauză/1 final: 18 meciuri.
Rezultat X pauză/X final: 6 meciuri.
Rezultat X pauză/1 final: 6 meciuri.
Rezultat X pauză/2 final: 6 meciuri.
Rezultat 1 pauză/X final: 5 meciuri.
Rezultat 2 pauză/X final: 3 meciuri.
Rezultat 2 pauză/1 final: 3 meciuri.
Rezultat 1 pauză/2 final: două meciuri

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
28 decembrie 2025 la 15:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 19 secunde
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
500 de milioane de lei investiți în Sibiu prin PNRR. Primăria anunță finalizarea a 45 de proiecte
Municipiul Sibiu a atras aproape 500 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Noi activități pentru comunitățile rurale din județul Sibiu prin proiectul RuralConnect
Locuitorii din comunitățile rurale ale județului Sibiu vor beneficia, în perioada următoare, de cursuri de formare, mentorat și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 6 ore
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 7 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 9 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu peste 15,5 milioane de lei. Va deveni un centru cultural și turistic
Corpul A al Ansamblului Castelului Brukenthal din Avrig, monument istoric de importanță națională, va fi restaurat și transformat...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.