Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Ar fi o culme a naivităţii ca cineva să creadă că o localitate, oraş sau sat, arată peste tot aşa cum se vede în pozele acelea de vis care fac reclamă la pensiuni, care apar pe pagini de promovare ori ca galerii foto pentru clickbait. Este suprasaturat virtualul de imagini minunate, ma prinse la meserie, mai lucrate din editare, mai originale, mai pe efecte. Bineînţeles că şi Sibiul beneficiază din greu de aşa deva, încât toţi ajung să creadă că, din Turnişor până în Broscărie şi din Guşteriţa la Cireşica, totul este minunat, de vis, numai becuri, globuri, franjuri, funde, inimioare şi ursuleţi de pluş spânzuraţi de ferestre. Ceea ce nu este aşa. Sibiul are şi alte feţe, mai puţin spre deloc cunoscute, însă interesante şi ele. În căutarea lor am pornit noi. Tu te plimbi prin unele locuri. Prin altele nu. Pe unde nu te duci, pe acolo mergem noi.
De ce ar merge, totuşi, cineva pe Abatorului?
Strada Abatorului este una extrem de circulată, fiind o scurtătură care te duce din zona Gării spre Libertatea mult mai direct decât dacă ai lua-o pe Teclu şi apoi pe Tărgu Fânului. E circulată intens, traficul aici fiind unul de invidiat pentru o stradă de „statura ei. Pe aici trec toate categoriile de vehicule, de la trotinete şi automobile la autobuze şi autobasculante pe patru osii, toate cu impresia că transportă ceva fantastic care trebuie dus rapid la destinaţie. Imposibil să nu fi trecut vreodată pe Abatorului, la volan. Dar pe jos? De ce ai merge, pe jos, pe Abatorului? Este o întrebare care m-a urmărit pe tot parcursul cât am mers pe jos, pe Abatorului. Ai avea vreun motiv să mergi, PE JOS, pe Abatorului? Exceptând cazul în care locuieşti pe acolo ori serviciul te obligă… dar nu cred că te obligă asta, nu există niciun motiv să mergi pe aici, mai ales pedestru. Tocmai asta m-a atras.
Probabil una dintre cele mai „industriale” străzi din Sibiu
Strada este destul de istorică, ea apărând, nu chiar în conformaţia actuală, pe harta iozefină. Ca stradă propriu-zisă exista deja pe o hartă de la 1875, dar având intrarea pe Târgul Fânului, nu pe la Libertatea. Este una dintre străzile cu nume neschimbat indiferent de curentele politico-sociale, pentru că un abator e un abator, indiferent dacă eşti imperial austro-ungar, român verde de după unire, fascisto-nazist din război, comunist de după ori capitalisto-european ca acum. Numele, e lesne de ghicit, vine de la abatorul orăşenesc ce funcţiona aici încă de la 1888 până… până nu a mai funcţionat, când legislaţia privind sacrificarea animalelor s-a modificat. Strada traversa una dintre platformele industriale interbelice, ulterior socialiste, ale oraşului. Dacă ar fi fost cazul atunci, precis ar fi fost declarată „probabil strada cu cele mai multe fabrici din Sibiu”.
Dacă intri dinspre gară pe Teclu, aveai aici: o clădire în care se afla şi o cantină, (demolată anii 80) a unei fabrici despre care am uitat ce era, poate fabrica de oţet, poate nu; spatele fabricii LICA ulterior „Victoria”; Abatorul cu toate ale lui; spatele lui „Drapelul Roşu”, blocul de nefamilişti de la „Drapelul Roşu”, „Amylon”, blocul de nefamilişti de la „Libertatea” cu centrala lui termică, şi însăşi „Libertatea”, fostă „Gromen & Herbert”. Spuneţi-mi altă stradă cu atâtea fabrici. Cu toate acestea, în trecut, pe când erau mult mai puţine maşini, strada era una dintre cele liniştite. Mai liniştită decât, de exemplu, Nicolae Teclu, o altă candidată la rubrica aceasta.
Când umblai prin zonă, te izbeau două lucruri. Primul, mugetul vitelor ucise în abator. Apoi, mirosul de borhot de la Amylon, completat cu ceva dulceag dinspre „Victoria”. Apoi cel de bucătărie comună cu aragaz suprasolicitat şi necurăţit de nimeni, de la „nefamilişti”. Şi gălăgia industrială de la „Libertatea”. În privinţele astea, Abatorului era mai colorată atunci decât acum. Dar acum este acum, nu mai e atunci. Activitate mult mai puţină, vânzoleală mult mai mare.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
O mică porţiune mai istorică decât pare
Vă pot spune că pe tot parcursul deplasării mele am văzut cel mult patru persoane-pietoni, dovadă că strada nu este un loc pe care să te plimbi. Am intrat pe „străpungerea” de la „Libertatea”, cu postul de transformare pe care e o lampă destul de veche şi interesantă pentru pasionaţii genului (există aşa ceva) şi mâzgâlit cu un grafitti al cărui stil l-am mai remarcat prin zonele de după gară. De acolo am făcut stânga, pe străduţa aceea curbă care este tot Abatorului şi care era intrarea/ieşirea veche spre str. Târgu Fânului. Ce este interesant aici? Câteva case, foste vechi, acum înnoite prin termoizolaţie, care nu ştiu cât ajută la o casă, că ştiu cât nu ajută la un apartament. Clădirea extrem de interesantă de aici este atelierul sau făbricuţa sau depozitul de dinainte de intrarea la Martorii lui Iehova. Este clar veche, probabil de secol XIX, cu două niveluri, cel superior fiind, la cum arată ferestrele care de fapt sunt mai mult guri de aerisire, destinat depozitării a ceva. Clădirea pare abandonată. Ceva mai încoace, o hală nouă. Dacă te uiţi la nivelul la care sunt ferestrele caselor vechi, îţi dai seama că nivelul străzii, mai demult, era mult mai jos decât e acum.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Aici (încă) este „Libertatea”
Revin pe „strada principală”, flancată în stânga de zidul halei de la „Libertatea” care te face automat să te gândeşti la imensitatea şi profunzimea nu a universului sau a gândirii filosofice, ci a construcţiei. Bun „Libertatea” a fost la vremea ei, una din întreprinderile tari pe plan naţional şi chiar internaţional. A fost privatizată şi tratată în asemenea hal încât crezi că cel care a deţinut-o vrut să se răzbune pe ea până se face praf. LA ce e aici, se poate face orice, cu puţină investiţie, de la spaţii de studiu la săli de spectacole, la mult ne-susţinutul muzeu al industriilor, hale de producţie, chiar aziluri de noapte ca la americani. Dar fiind vorba de Sibiu, pot paria că mulţi îşi freacă mâinile şi au tot buldozere în priviri combinate cu idei de cartiere înghesuite, dar profitabile. Pe trotuar mă reîntâlnesc cu vechile guri de ventilaţie care, pe când vorba aia „eram suverani”, emanau iarna o căldură plăcută de undeva din subsol.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
La „Nefamilişti” (I)
Unul dintre cuvintele dispărute din vocabularul uzual este „nefamilişti”. Folosit la plural, rareori la singular. „La Nefamilişti” era un bloc, cu dimensiuni şi aspect standard, de regulă cu patru etaje, sec şi urât, în care locuiau persoanele ori necăsătorite, ori singure, dintr-o fabrică. Era un fel de părinte sărac al blocurilor de garsoniere. Le găseşti în multe locuri prin Sibiu, de regulă în preajma întreprinderilor. Condiţiile de trai erau destul de înspăimântătoare, dar, având în vedere că mulţi locatari erau veniţi de la mama zmeului, putea fi socotit un pas înainte faţă de ce aveau acasă. Avea la intrare un „oficiu”, unde stătea portarul, mai ales dacă era cămin de fete şi uneori, un birou al administratorului. Condiţiile de locuire: o cameră plus un hol. Baia şi wc-urile, la comun, ca dealtfel şi un fel de bucătărie care consta dintr-un aragaz. De regulă se dormea doi într-o cameră. În timp, blocurile de nefamilişti au devenit de familişti, cei care nu se aflau pe lista de primit apartamente fiind obligaţi să se descurce cu ce are şi unde are, în acelaşi loc unde au „feciorit”.
De ce povestesc asta? Pentru că am în faţă unul dintre cele mai aparte blocuri de nefamilişti: cel de la „Libertatea”. Dacă te uiţi atent (şi de sus), vei vedea că nu este unul, ci trei, în forma aproximativă a unui „U”. Plus o curte interioară în care nu am intrat ia ghici de ce, plus centrala termică devenită spălătorie auto. Intrarea este destul de impunătoare, atipică unor asemenea construcţii, cu hol, spaţiu de aşteptare şi „cuşca” portarului. Numai că, cel puţin aici, la stradă, totul este abandonat, singura urmă de viaţă fiind nişte ghivece de flori puse deasupra intrării, unul cu o alură de oală de noapte. Bun, sunt ferestre, unele din termopan, sunt antene tv, sunt sârme de uscat haine, dar nimic altceva. Intrarea este complet abandonată şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Nu ştiu cum o fi pe la celelalte corpuri, dar aici aşa arată. Aşa că avem un nou spaţiu nefolosit care poate fi folosit. Îîn continuare avem un „spate” al fostei fabrici „Drapelul Roşu”, devenit magazinul „Mobila ABC”
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Pe unde era „Amylon”
Aici a fost „Amylon”. Fabrica de amidon şi glucoză, „tânără” de la 1920, din care a rămas doar construcţia de la intrare, care era punct de control şi cantină. Restul a fost ras fără vreo greaţă, deşi erau clădiri care puteau rămâne în picioare, ca de exemplu cea în care erau birourile şi în spate, o casă de locuit foarte veche, care aparţinea ia ghici cui, grădinarului lui Brukenthal. De ce locuia aici grădinarul lui Brukenthal e simplu, pentru că în locul acesta, până la Cibinul care atunci curgea altfel, era una dintre grădinile din proprietatea baronului. Un banner fără vârstă, ca tangoul, mă informează că „Aici construim noul tău cartier”. Aş fi curios cum va fi traficul atunci. Păi simplu, în funcţie de înălţimea şi numărul blocurilor. Pentru că Abatorului nu poate fi lărgită la nivel de autostradă, iar dacă prin absurd poţi asta, mai rămân Teclu şi Tărgul Fânului care şi aşa sunt sufocate de trafic. Dar nu e treaba mea asta, ci a celor cu cartierul şi mai ales a viitorilor locuitori. Apropo de locuitori, văd şi aşa ceva: o femeie şi un câine din rasa „bătrân şi plictisit” care probabil asigură paza viitorului cartier. Sau nu.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
La „Nefamilişti” (2)
Pe partea stângă în sensul meu de mers, apare un nou fost bloc de nefamilişti, devenit bloc de familişti. Mi-l amintesc ca fiind unul din categoria, „junior” (ca meniurile zilei), adică mai mic decât standardul şi doar cu trei etaje. În el stăteau tinerele fete care lucrau la „Drapelu'”, Era un regim aproape de cazarmă, sub pază şi cu orar de plecare-sosire. Acum are cu un etaj mai mult, plus rareori evitabila mansardă şi parţial este izolat termic.
Pe unde era Abatorul
În dreapta avem un „buchet” de locuinţe-locuinţe, singurele case de pe porţiunea aceasta de stradă. M-aş opri să le vâd mai bine, oricum sunt modificate mult faţă de original, dar am două persoane care discută ceva lângă ceva şi nu am chef de conversaţii cu privire la pe cine caut, de ce „filmez” şi când apare la televizor. Îmi amintesc doar că la una era, parcă, un bar din acesta privatizat, în care am intrat sau nu prin anii ’90, pe când peste drum mai era Abatorul.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Da, peste drum era Abatorul, cu faimosul său gard spre calea ferată şi cu găurile din el pe unde se făcea trafic de carne în vremea când în măcelării găseai doar cârlige. Acum, e un nou gard, vopsit verde, care nu te împiedică să vezi nişte movile mari de material pe care deja a crescut vegetaţia. Citesc, din nou, că „Aici construim noul tău cartier”. Care se numeşte, normal „Amylon”, că „Abator” sună cumva.
Totuşi, ceva a rămas şi din vechiul şi demolatul abator: Postul de transformare care face tranziţia la zona de blocuri. Este cam acelaşi model ca cel de pe Cetăţii, doar graffiti-ul este mai slab calitativ. Pe uşa din tablă încă mai e tăbliţa pe care scrie „Obiectiv sub incidenţa Decretului 400/1981”. Decretul 400 era probabil cea mai celebră reglementare legislativă, surclasând Decretul 660/1966, cel care interzicea avortul. „400” reglementa, adică interzicea cu desăvârşire, în anumite locuri, consumul de băuturi alcoolice. În principiu, se referea la faptul că, dacă lucrezi „nemijlocit” în locuri care funcţionează la foc continuu sau cu riscuri în exploatare, îţi este strict interzis să consumi sau să aduci băuturi alcoolice. La fel, îţi era interzis şi să vii troznit sau mahmur la lucru. Cine era prins, risca închisoare de la trei luni la doi ani. Abia în 2006 s-a făcut dreptate consumatorilor de la job, când a intrat în vigoare Legea 319, care abroga decretul şi te lăsa să te descurci pe barba ta în domeniul acesta.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Spatele de la Victoria versus blocuri
De aici porneşte partea care poate candida ca cea mai frumoasă zonă industrială din Sibiu: spatele fabricii „Victoria”, fostă LICA, despre care mulţi cred că numele îi vine de la o fată (ba cineva scrisese într-o prezentare că e fabrica „Lică”). De fapt erau iniţialele la „Lebensmittel Industrie Carl Albrecht” (Industria Alimentară Carl Albrecht), redenumită ulterior „Victoria”, deşi nu e clar despre ce victorie, a cui şi împotriva a ce era vorba. Majoritatea clădirilor, sunt „de epocă” şi se observă aceasta. Chiar dacă sunt multe geamuri sparte iar aspectul este acelaşi ca la „Libertatea” (sunt cumva surori în materie de faliment şi părăsire): un abandon dus pe picioare. Într-o ţară normală, aşa ceva era conservat şi valorificat la capacitatea maximă, fix ca în lucrările studenţilor de la Arhitectură pe care nu le bagă nimeni în seamă şi rămân la stadiul de speranţe şi de „bravo, nota 10”.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
O clădire de birouri care arată mai mult a vilă de staţiune balneoclimaterică antebelică, rampa aceea acoperită dintre hale, ferestrele, cărămida, acoperişul cu ornamentele lui, toate acestea nu le mai vezi în altă parte în Sibiu şi cred că nici în judeţ. Eu zic ca măcar să le fotografiaţi, că cine ştie ce geniu va aproba demolarea lor în favoarea altor blocuri multe şi înalte, dacă nu cumva problema e deja rezolvată, cel puţin parţial. Oricum o veste bună este că o parte din ansamblul construcţiilor este parţial renovat, chiar dacă de altă culoare decât cea „istorică”.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Vizavi este un cartier clasic de blocuri opztzeciste, în stilul acela brutal al finalului de epocă Ceauşescu, inclusiv unul cu inevitabilele spaţii comerciale la parter. În spate se văd fostele magazii care sunt mult mai vechi decât par, devenite magazin de materiale de construcţie şi bricolaj „Apollo”, prin aceasta ele fiind chiar salvate de distrugere. Blocurile sunt cu patru şi cu opt etaje iar interesant e că multe balcoane NU sunt acoperite ca prin Hipodroame. Spaţiile verzi sunt cam slab reprezentate dar existente, încă ne reabilitate cu drujba, locurile de parcare sunt generoase, trotuarul larg, cu staţie de autobuz, iar un indicator te anunţă că prin preajmă e o „curbă deosebit de periculoasă”, chiar dacă nu am auzit de multe accidente pe aici.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Deja am ajuns la capătul străzii, ca să-mi dau seama că am mers pe sensul invers al ei, rutier vorbind, ceea ce de fapt nu contează. Contează că am fost pe Abatorului, un alt loc pe unde tu nu te plimbi, deşi ai putea. Până mai ajung pe acolo, poate se apucă de sueprcartierul acela cu nume de fabrică.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Sibiu oras european.