Eugen Beza acuză (și el) arbitrajul: ”Halucinant, dar a reușit să ne motiveze și mai tare”

Eugen Beza acuză (și el) arbitrajul: ”Halucinant, dar a reușit să ne motiveze și mai tare”

Antrenorul echipei din Șelimbăr era șocat de maniera de arbitraj a ”centralului” Vasile Buzea din Giurgiu, dar spune că asta i-a ambiționat și mai mult pe jucătorii săi, iar cele trei puncte sunt cu atât mai prețioase cu cât vin după ”un sacrificiu enorm”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Trei puncte mai mult decât muncite, trei puncte aduse cu un sacrificiu enorm din partea băieților. Am făcut o primă repriză extraordinară, în care puteam deschide scorul încă din minutul 1. Din păcate, în a doua repriză s-au schimbat un pic datele problemei, pentru că a fost mai mult decât fotbal. A intervenit domnul arbitru, care a întors jocul în favoarea celor de la Iași.

Nu am mai avut parte de un astfel de meci. Există momente în care arbitrii sunt neinspirați, dar centralul, de data asta… Halucinant! Nu a înțeles nimeni nimic. De ce? I-a adus peste noi. Am primit un cartonaș roșu gratuit, după două galbene, la un out, în minutul 60 și ceva. Dar, a reușit să ne motiveze mai tare. Victoria este mult mai mare, în afara punctelor, care sunt extrem de importante în clasament. E o victorie în care băieții au dus spiritul sacrificiului la un nivel înalt”, a spus Beza la finalul meciului cu Politehnica Iași, de la Cisnădie, câștigat de ”călăreții roșii” cu 2-1, după ce au evoluat în inferioritate o jumătate de oră după eliminarea lui Natea.

 

Analiză la rece, zilele următoare

 

Eugen Beza va face rezumatul primelor 17 etape în zilele următoare. El consideră că ultimele două înfrângeri, acasă, cu CSM Slatina, și la Afumați sunt nemeritate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este o echipă care, cum am spus-o de la început, a avut nevoie de adaptare, de timp, cu staff-ul nostru, noi cu ei. Am avut un început de campionat greu, în care am întâlnit echipe importante, dar jocul mereu a fost în creștere.

Chiar și ultimele două etape, în care am pierdut. Am pierdut oarecum nemeritat, pentru că știți foarte bine ce s-a întâmplat la meciul cu Slatina, cu terenul. Dar, este victoria lor. La Afumați ne-am bătut singuri. Mă bucur că am reușit, după două eșecuri pe care nu mi le-am explicat, să îi adunăm pe băieți. Împreună cu colegii mei, pe care vreau să-i menționez, pentru că este sfârșit de an, Bogdan Vișa, Vlad Țăran, Tudor Stoian și George Păun. Ne-am înhămat la munca asta grea, dar am găsit o simbioză și, împreună, am reușit să-i ducem pe băieți la un nivel foarte bun, chiar dacă locul în clasament este cum este. Dacă suntem pe locul pe care vom fi la sfârșitul etapei, înseamnă că îl merităm. Potențialul echipei este mult mai mare”, a mai spus Beza.

 

Consideră că Șelimbărul are 18, nu 16 puncte

 

În așteptarea deciziei Comisiei de Etică și disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, care ar trebui să însemne victoria la ”masa verde”, Beza spune că ia în calcul toate punctele.

”Din ce știu eu, s-a făcut o contestație, urmând să mai fie aduse probe. Vă spun sincer, eu punctele le iau în calcul, chiar dacă nu apar în clasament. Eu iau punctele în calcul pentru că este un flagrant incredibil care s-a făcut. Este de natură penală și nu cred că se joacă cineva cu așa ceva, mai ales în vremurile pe care le trăim acum, în care lucrurile juste trebuie să iasă la suprafață. Nu cred că cineva poate acoperi greșeala celor de la Bacău sau greșeala flagrantă a brigăzii respective, nu vreau să o mai menționez. Nu cred că cineva poate acoperi acest flagrant”, a concluzionat Eugen Beza.

 

Autor - Ovidiu BOICA
14 decembrie 2025 la 15:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 33 minute
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 38 minute
Cum pot companiile românești să atragă capital și să intre în noile lanțuri industriale
Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Cluj, organizează, alături de CONLAN Grup, joi, 19 noiembrie 2026, de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 48 minute
ULBS marchează Ziua Mondială a Diabetului cu testări gratuite ale glicemiei și iluminarea clădirilor în albastru
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) organizează vineri, 13 noiembrie, o serie de acțiuni dedicate prevenirii și depistării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 50 minute
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 54 minute
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
„Orașul Imprimat”, expoziție la Muzeul Brukenthal. Sibiul, redescoperit prin artă și linogravură
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Orașul Imprimat”, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru achiziția unor noi echipamente...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
Apă Canal Sibiu angajează auditor intern, agent servicii clienți și lăcătuș mecanic/instalator/electrician
APĂ CANAL SIBIU S.A. organizează selecție pentru ocuparea a trei posturi vacante, în Sibiu și Avrig, după cum...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.