Foto: Facebook CSU Sibiu
După ce a reușit să-și asigure serviciile pivotului american Anthony Smith, Clubul Sportiv Universitar a anunțat despărțirea de Kai Edwards. Acesta din urmă este al doilea jucător la care renunță ”galben-albaștrii” în timpul sezonului, după Bryden Parker. CSU anunțase încă de acum două luni că a ajuns la un acord cu cei doi asupra rezilierii contractului după ce evoluțiile lor în primele etape nu au fost cele așteptate, susținând totodată că vor mai rămâne o perioadă la Sibiu până vor fi găsiți înlocuitori pentru ei.
Kai Edwards a evoluat în zece meciuri pentru CSU în actualul sezon al Ligii Naționale Masculine de Baschet (LNBMB), având medii statistice de 5,5 puncte, 5,8 recuperări și 0,5 pase decisive. Cel mai bun meci a fost cel cu CSM Tg. Mureș, pierdut cu 96-76, de pe 20 octombrie, în care a marcat 13 puncte.
CSU Sibiu a avut liber în etapa a XI-a a LNMB, următorul joc al ”galben-albaștrilor” fiind cel de sâmbătă, 13 decembrie, de la Oradea, cu vicecampioana CSM CSU. Înaintea acestuia, sibienii sunt pe locul 12 în clasament, cu un bilanț de 4/6 și 14 puncte.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Dominique BOICA
Ștefania VESA