Foto: Vali MACREA
Cosmin Bucuroiu a ratat meciurile cu Ceahlăul Piatra Neamț, Gloria Bistrița, ambele câștigate cu 3-1, la Cisnădie, și cel cu FC Bacău, terminat la egalitate, în deplasare, din cauza unei accidentări la un antrenament. Vârful de atac de 22 de ani de-abia așteaptă meciul cu FC Voluntari, din weekendul următor, pentru a-și îmbogăți zestrea de goluri. Bucuroiu susținuse, la începutul sezonului, că își dorește să înscrie minim 7 goluri, anul acesta competiționat. Și-a îndeplinit obiectivul încă din etapa a X-a, iar acum țintește mult mai mult de-atât.
– Cum e cu accidentarea? Toată lumea așteaptă revenirea ta. Te revedem în teren la meciul următor?
– Mi-am revenit complet după accidentare, am intrat într-un program de antrenamente în care scopul a fost să revin la un nivel fizic bun, pentru că am stat trei săptămâni, în care nu am făcut nimic, iar de luni (n.a. ieri) încep antrenamentele cu echipa. Pentru următorul meci, cu siguranță voi fi sută la sută pregătit sa joc.
– Ce s-a întâmplat până la urmă, din ce cauză ai avut probleme medicale?
– Am avut probleme musculare, o mică ruptură, după meciul cu Steaua, când am revenit la antrenamentul de luni. Atunci a apărut problema.
– Cum ți se pare parcursul de până acum al echipei? Crezi că puteați mai mult de atât?
– Parcursul de până acum al echipei este unul OK dacă ne gândim la începutul foarte slab de campionat, dar ne-am revenit, suntem pe o pantă ascendentă, iar asta ne dă moral pentru meciurile care urmează. Sigur, am fi putut mult mai mult până acum, dar trebuie să privim înainte și să scoatem maxim din următoarele meciuri.
– Ești golgeterul echipei, cu șapte reușite în zece etape. Se poate spune că e cel mai bun sezon al tău de până acum?
– Da, cu siguranță este cel mai bun sezon al meu de până acum și sper să continui această perioadă foarte bună în care mă aflu.
– Care dintre cele șapte reușite ți se pare cea mai importantă? Dar care dintre ele este cea care îți place cel mai mult? De ce?
– Cele mai importante goluri cred ca au fost cele cu Muscelul Câmpulung, pentru ca au contribuit la prima victorie pentru noi din acest campionat. Iar cel care îmi place cel mai mult, pot spune că este cel împotriva Stelei, probabil și din cauza numelui adversarului și a momentului în care a venit acel gol.
– Ești definitiv jucătorul Șelimbărului? Știu că, în trecut, erai împrumutat de la FC Hermannstadt…
– Da, sunt jucătorul Șelimbărului de anul trecut, când am fost cedat definitiv.
– Ești născut în București, dar ai ajuns la școala lui Dani Coman, de la care ai fost adus la Sibiu. Ești la noi, adică FC Hermannstadt și acum CSC Șelimbăr, de cinci ani. Te simți un pic și… sibian?
– Sunt născut la București, dar am fost crescut în Pitești, mă consider argeșean. Da, sunt de cinci ani în Sibiu și consider acest oraș a doua mea casă.
– Ce așteptări ai de la meciurile rămase până la finalul sezonului regular?
– Nu mă gândesc decât la meciurile rămase până la finalul anului și mi-am propus să termin anul cu cel puțin 10 goluri.
– Cum ți se pare nivelul Ligii 2, anul acesta? Competiția e mai puternică, sau nu decât anul trecut?
– Anul acesta, consider că Liga 2 este mai puternică decât anul trecut, multe echipe s-au întărit față de anul trecut și putem să vedem cum lupta la play-off este foarte apropiată, iar echipele nou-promovate au reușit de câteva ori să încurce echipele ce țintesc promovarea.

Foto: Vali MACREA
– În urma evoluțiilor din acest sezon, în această perioadă au existat tatonări din partea altor echipe?
– Eu sunt sub contract cu Șelimbăr și gândul meu este să joc cât mai bine până la finalul campionatului, iar apoi vom vedea ce va fi, dar când un jucător are evoluții bune este normal să existe anumite discuții.
– Până când ai contract cu Șelimbărul?
– Eu sunt sub contract cu Șelimbăr până în 2027.
– Cum te înțelegi cu suporterii? Ai un mesaj pentru ei?
– Mă înțeleg foarte bine cu suporterii, sunt mereu aproape de noi la meciuri și sper să vină să ne susțină în continuare.
– Ți-ai fixat un număr de goluri drept obiectiv?
– Da, chiar la începutul campionatului am avut un pariu cu un coleg și acela era de a marca 7 goluri în acest campionat, însă acum țintesc 20 de goluri la finalul campionatului.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Dominique BOICA
Ștefania VESA