Foto: Vali MACREA
Imediat după meciul cu CSM Galați, Dan Fleșeriu a reacționat la mesajul afișat de galerie. Antrenorul susține că acest mesaj îi dovedește că ”spiritul lui CSU există” și își asumă partea lui de vină pentru cele întâmplate, anii trecuți, între el și club și că regretă. Fleșeriu adaugă că, împreună cu cei care i-au dat încă o șansă prin cooptarea sa în staff, va face tot posibilul să readucă echipa în elita baschetului românesc.
”Băieții au făcut un meci cu o energie mare. Mi-a plăcut atitudinea lor, asta le-am cerut. Mi-a plăcut emoția trăită de sală, mi-a plăcut cum au reacționat spectatorii. Am văzut și mesajul (…). Acest mesaj dovedește că spiritul lui CSU există. Îmi asum partea mea de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Îmi pare extrem de rău că multă lume a suferit în urma celor întâmplate și cred că putem să reparăm împreună, doar împreună tot ce a fost. Clubul ăsta a fost construit pe emoție, a fost construit pe sentimente și emoțiile întotdeauna pot produce și decizii incorecte. Îmi pare rău, dar sunt acum aici și indiferent pe ce poziție sunt în club, împreună cu toți cei care mi-au dat încă o șansă vrem să punem înapoi Sibiul, acolo unde am mai reușit, tot împreună cu ei și mai ales împreună cu noi”, a spus Fleșeriu, conform paginii oficiale de Facebook a lui CSU Sibiu.
(ȘTIRE INIȚIALĂ)
Antrenorul interimar al lui CSU Sibiu, Dan Fleșeriu, a fost ținta suporterilor din galerie, la meciul din această seară, cu CSM Galați, din manșa retur a turului I al Cupei României.
”Culorile se iubesc, nu se dau în judecată / Pentru bani și orgolii ai pierdut respectul ce ți-l purtam odată”, a apărut scris pe un banner, la tribuna a doua.
Cel puțin o parte a suporterilor lui CSU sunt supărați pe Fleșeriu pentru că acesta a acționat în judecată clubul, după despărțirea din toamna anului 2021. Un an mai târziu, instanța i-a dat câștig de cauză lui Fleșeriu, care ulterior a reclamat clubul la FIBA, ”galben-albaștrii” având interdicție la transferuri până în momentul achitării întregii sume, care s-ar fi ridicat la 40.000 de euro, în primăvara anului 2023.

Foto: Vali MACREA
Dan Fleșeriu a revenit în cadrul clubului sibian în această vară, ca director tehnic, iar de la începutul acestei săptămâni asigură interimatul după despărțirea de olandezul Geert Hammink.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Dominique BOICA
Ștefania VESA