De la apariţie până la reabilitare: aproape tot ceea ce nu ştiaţi despre pasajul de la Bulevard

Oficial i se spune „pasajul subteran Şaguna” sau „Pasajul pietonal Şaguna” sau, mai pe scurt, „Pasajul Şaguna”. Sibienii îl ştiu drept „Pasajul de la Bulevard”. A fost primul pasaj subteran din Sibiu care înlocuia o trecere de pietoni. Acum, în oraş, sunt patru pasaje subterane, mai frumoase sau mai urâte, mai mult sau mai puţin inundate, unele curate, altele mai vai de ele, dar toate funcţionale. În ordine cronologică, avem pe cel de la gară, de la Bulevard, de la magazinul „Dumbrava” şi cel de „la Rampă”, de pe str. Lupeni. Fiecare are povestea lui, care este şi povestea vremii lui, de la triumfalismul urbanistic socialist al perioadei Ceauşescu, la abandonul din anii 90, peticirile din anii 2000 şi reabilitările, terminate sau încă planificate, din ultima perioadă.

Vom începe cu pasajul de la Bulevard, pentru că a fost ceva revoluţionar în Sibiul acela cuminte şi cam provincial cum era el atunci, în anii ’70, lovit subit de dorinţa autorităţilor de a avea un „centru civic” în zona Pieţei Unirii, ca o dovadă a „vremurilor noi” care rădeau cu buldozerul vremurile (şi clădirile) vechi.

În contextul aceasta al „sistematizării” zonei centrale şi a lărgirii carosabilului, a apărut necesitatea unor pasaje pietonale care să fluidizeze traficul arterei principale a Sibiului, care se dezvolta şi ea de la două la patru benzi şi traversa oraşul pe linia bd. Gheorghe Gheorghiu-Dej (Vasile Milea) – Piaţa Unirii – str. Vladimir Ilici Lenin (Andrei Şaguna). Şi care, chiar la traficul nu prea mare de atunci, genera destul de multe „înrteruperi” din cauza trecerilor de pietoni care traversau artera. Astfel a apărut primul pasaj pietonal subteran al Sibiului: pasajul de la Bulevard.

Foto: Tribuna Sibiului/Fred NUSS

1972-1976: pasajul, o necesitate şi o promisiune

Prima oară când se pomeneşte public despre un pasaj în zona hotelului „Bulevard” este pe 4 ianuarie 1972, când într-un articol din Tribuna Sibiului se vorbeşte despre „un pasaj subteran pentru pietoni” în Piaţa Unirii, ale cărui lucrări vor fi demarate „încă din prima parte a anului”. Viitorul pe atunci pasaj urma să fie al doilea pe plan naţional, confirmarea acestui fapt venind o lună mai târziu, când, pe 26 februarie 1972, Ionel Vitoc, arhitectul-şef al Sibiului la acea vreme, confirma, o dată, existenţa unei decizii oficiale de pornire a lucrărilor, emise de Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean, şi care se referea la construirea, „pe sub strada Lenin”, a unui „pasaj subteran pietonal, care va permite sporirea fluenţei traficului în acest nod rutier”. „Sibiul va deveni astfel al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, care va dispune de un pasaj subteran pentru circulaţia pietonilor”, preciza arhitectul-şef Ionel Vitoc.

Lucrările planificate să înceapă în prima parte a lui 1972, pe 16 martie, au mai aşteptat ceva timp. Peste un an, în 1973, pasajul era trecut tot la „necesităţi”. Realizarea proiectului pare să fi fost redusă la tăcere ori abandonată, pentru că trei ani nu se mai pomeneşte nimic public despre această investiţie. Abia în 12 februarie 1976 se promite că, până în 1980, „vor fi construite pasaje denivelate la Gara Mică (nu a fost să fie, s-a construit un viaduct, n.n.), şi în Piaţa Unirii – Bulevard”.

1976: încep (în sfârşit) lucrările

Debutul lucrărilor la pasajul de la Bulevard este trâmbiţat la modul zăpăcitor, anunţându-se iniţial, pe 10 octombrie 1976 că au început lucrările la viitorul pasaj subteran pietonal din centrul municipiului” despre care autorul spune că este cel… de la „Dumbrava”. O a doua „dublă” se trage pe 13 octombrie, când de data aceasta se nimereşte, iar articolul intitulat sec „Pasaj subteran” arată că la intersecţia dintre bd. Victoriei, p. Unirii şi str. Lenin „au început săpăturile la pasajul subteran destinat circulaţiei pietonilor”. Se mai spune (iar) că obiectivul „a fost atacat în avans, construcţia fiind prevăzută să înceapă abia în anul 1977”. Avem şi câteva date tehnice: pasajul urma să aibă 25 m lungime, o adâncime de 3,5 m şi o lăţime de 4,8 m, cu acces în zona hotelului Bulevard şi (două guri de acces) din faţa Consiliului Popular Municipal. După o lună, se muncea în „ritm intens”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Pe 15 decembrie, inginerul Dumitru Tancov, şeful Şantierului 5 al Întreprinderi de Construcţii Montaj Judeţene – ICMJ Sibiu, anunţa că până la finele săptămânii „vor fi finalizate, în caz de timp favorabil, principalele lucrări de suprafaţă de la pasajul subteran sibian”, putându-se relua, astfel, traficul rutier „pe vechea variantă”. Asfaltul urma să fie turnat abia la primăvară, pentru a lăsa terenul să se taseze. Traficul s-a reluat fix de Crăciunul lui 1976, pe 25 decembrie. Lucrările continuă intens şi în anul următor, 1977. Pe 27 februarie, ICMJ Sibiu anunţa că „au început lucrările de finisaj interior la pasajul subteran” şi că „în condiţii normale de aprovizionare cu materialele necesare, obiectivul amintit va putea fi terminat şi dat în folosinţă în cursul lunii martie a.c.”, cu trei luni în avans faţă de termen. În martie, pe 15, se lucra încă la finisaje: placarea pasajului cu marmură şi travertin, rostuiri, montarea vitrinelor şi a corpurilor de iluminat.

1977 …avem pasaj subteran la Bulevard

La 19 martie 1977 a fost dat, oficial, în folosinţă, pasajul subteran „de la Bulevard”. Avea lungimea de 25 m, lăţimea de 4,60 m şi 2,80 m înălţime. Iluminatul era asigurat cu tuburi fluorescente care puneau în evidenţă cele opt vitrine de afişaj. Pereţii pasajului erau placaţi în interior cu plăci de travertin, „care dau întregii lucrări o notă de eleganţă”. Scările au fost executate dintr-o compoziţie de beton şi pilitura de fier, antiderapante şi rezistente la uzură. „Prin construirea acestui pasaj cu 12 zile în avans faţă de angajamentele constructorilor, centrul civic al Sibiului şi-a adăugat un plus de frumuseţe, reglementîndu-se şi asigurîndu-se o deplină siguranţă şi fluiditate circulaţiei din zonă” se arată în articolul care, conform regulilor vemii, i-a evidenţiat şi pe fruntaşii în muncă: maistrul Iosif Fleischer şi şeful de lot, inginerul Virgil Vădoiu.

Un articol apologetic dedicat constructorilor în general şi celor care au lucrat la pasaj în special, apare pe 26 martie, („Constructorii – aceşti eroi ai cotidianului imediat”). Din el aflăm mai multe detalii privind construirea pasajului. Aflăm de aici că pe parcursul lucrărilor circulaţia a fost deviată pe străzile Jiului, Voltaire şi şos. Alba lulia, iar în 20 octombrie, s-a început săpatul mecanizat. O problemă ivită a fost descoperirea „exact pe mijlocul viitorului pasaj” a unui canal (canal să fi fost?) „mort”, din beton, „teribil de tare”, care a trebuit să fie spart cu ciocanele pneumatice. În primele zile ale lui decembrie, se montau primele fâşii de beton ale „acoperişului” de la pasaj. A mai urmat o muncă dificilă de re-cuplare a conductelor de apă (două) şi gaze (trei) efectuată într-o singură zi, duminica, în care s-a lucrat la rupere, pentru o asemenea operaţiune fiind necesare, de fapt mai multe zile. La fel, cele relatate de către acelaşi inginer Vădoiu arată că darea în folosinţă a pasajului era stabilită iniţial pentru 30 iunie.

Foto: Tribuna Sibiului/Fred NUSS

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Avem pasaj, dar nu aven chef să trecem prin el

Chiar dacă realizat la nivel calitativ şi estetic ridicat, pasajul nu a prea avut succes exact în răndul beneficiarilor primordiali: pietonii. Care, conform inerţiei şi nepăsării tipice zonei şi ţării, ignorau existenţa acestei facilităţi şi treceau tot cum şi pe unde ştiau ei mai bine, nu subteran, ci pe drum. În aşa fel încât a fost nevoie să se amplaseze, pe zidul casei de pe str Şaguna care „maschează” Baia Populară, un panou din tablă pe care scria, roşu pe alb plus ceva verde, „Atenţie pietoni! Traversarea interzisă! Folosiţi pasajul”. Placa a rezistat până spre finele anilor 2000, după care a dispărut. Urmele ei se văd şi acum.

Primul „Semnal” cu privire la această neregulă care a străbătut deceniile în avem la o lună după darea în folosinţă a pasajului, pe 30 aprilie autorul mirându-se că, deşi pasajul era „la doi paşi”, pietonii traversau str. Lenin „prin loc interzis” şi avertiza cu privire la rezultatul impactului dintre om şi autovehicul. Un avertisment făcut degeaba, deoarece treaba continua la fel. După un an, pe 2 februarie 1978, avem, finalmente menţionată intervenţia miliţiei, care într-o singură zi a „interceptat” 20 de pietoni care au trecut greşit, unii dintre ei motivând chiar că nu ştiau de existenţa unei asemenea facilităţi. Degeaba. Treaba continuă şi în următorii ani, 1980, 1981, 1983 şi 1984.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Un pasaj „de” şi cu artă

Puţină lume ştie că vechiul pasaj spre Victoriei era depozitarul câtorva opere de artă realizate de artiştii plastici locali. Ele erau trei la număr. Prima, la intrarea dinspre Bulevard, era un basorelief- triptic realizat în ceramică, ce prezenta, stilizat, trei dintre pasajele istorice ale Sibiului vechi. La ieşirea din pasaj era reprezentată, la dimensiuni consistente, stema „socialistă” a municipiului Sibiu care avea, în mijloc, încadrată într-un scut, stema Republicii Socialiste România care, după 1989, a fost „cenzurată” (şi) cu vopsea albă. Autorii sunt se pare, artiştii plastici Kurtfritz Handel (mai mult ca sigur tripticul) şi Imre Gyenge. Dinspre bd. Victoriei, deasupra intrării în pasaj, exista un vitraliu, în roşu-galben-alb-verde iluminat de o „baterie” de tuburi de neon, care prezenta, la modul stilizat, oraşul vechi, deoarece pe acolo intrai ca să ajungi spre…oraşul vechi. Lucrarea a fost realizată de Vera Marcu. După modernizarea pasajului, aceste ornamente care mai dădeau viaţă acestui loc, au dispărut.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Anii ’90. Inundaţii şi cerşetori

După 1989, pasajul „de la Bulevard” nu mai apare ca „erou pozitiv” în imaginea publică. Ba dimpotrivă, izbeliştea care stăpânea cam tot ce ţinea de administraţia locală şi/sau judeţeană devine tot mai prezentă.

Al doilea pasaj pietonal subteran al ţării ajunge să devină când plouă, un fel de pivniţă inundată, în special vara, când plouă torenţial. La aceasta se adaugă vandalizările în lanţ, victimele fiind vitrinele-afişier care, în mod repetat sunt sparte, iar materialele prezentate ori furate ori distruse.

Pasajul de la Bulevard beneficia de trafic pietonal din belşug, el fiind una dintre cele mai circulate artere ale centrului Sibiului. Şi evident, unde e lume multă, apar şi cerşetorii. :bătrâne, tinere deghizate în bătrâne, mame cu copii desculţi pe timp de iarnă (nu atât din sărăcie cât din motive de marketing), nevăzători, unul sau doi ginitori prin faţă pe la parcul ASTRA care anunţau din timp când venea poliţia sau gardienii. Erau nelipsiţi, ori flancând intrarea în pasaj, ori la ieşire, în lateral dreapta, înainte de scări. Bineînţeles că problema era scandaloasă, dar autorităţile vremii se făceau că plouă.

Foto: Tribuna/Fred NUSS

Anii 2000 – încep reparaţiile.

Dar frumos-frumos, util-util, cu lucrări de artă prin el, pasajul pietonal nr. 2 al României îmbătrâneşte. Acesta mai cedează pe la încheieturi, astfel, că în august 2004, au loc lucrări de reparaţii şi de „cosmetizare” a scărilor, pereţilor şi pavajului şi se exprima speranţa ca să se găsească şi o rezolvare problemei scurgerii apelor pluviale, care la o ploaie mai puternică, transforma locul într-un fel de lac fără peşti. Lucrările din 2004 au fost aşa de calitativ superioare încât în 2006 administraţia locală anunţă, din nou, că „în pasajul subteran din apropierea Hotelului Bulevard, vor începe lucrări de reparaţii, înlocuire a plăcilor de gresie sparte plus lucrări de vopsire şi igienizare”. Lucrări care au ocolit îmbunătăţirea canalizării deoarece pe la mijlocul lui august, în urma unei ploi torenţiale care a „vărsat” 34,6 llitri de apă pe metru pătrat, a fost din nou inundat pasajul subteran de la Bulevard. „Garanţia” lucrărilor a ţinut până în mai 2007, când pasajul devenea „un adevărat pericol pentru trecători, treptele „construite” vara trecută fiind deja ciobite”. În august 2007, o nouă sesiune de reparaţii. Lucrările includeau refacerea pavajului pasajelor cu granit, reabilitarea scărilor care urmau să fie pavate şi ele cu granit, refacerea tavanelor, tencuielilor şi zugrăvelilor pereţilor. Panourile de afişaj erau înlocuite cu unele noi, pe o suprafaţă mai mare iar iluminatul „va fi refăcut pentru a asigura o mai bună luminozitate”. După şase ani, în 2013, din nou, scările sunt „în cărţi” pentru o nouă reabilitare, Serviciul Gospodărire din cadrul primăriei anunţând că a contractat „lucrări de reparaţii la scările din pasajul subteran Bulevard, acestea fiind deja finalizate”. După alţi cinci ani, DIN NOU, scările iar sunt pe lista de reparaţii, pe 30 mai 2018 anunţându-se o campanie de reparaţii la pasajele din centru.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Vechiul pasaj modificat, graţie „bugetării participative”

În cadrul primei campanii de bugetare participativă care a avut loc în 2018, în care sibienii erau invitaţi să propună proiecte pentru oraş care să fie realizate de la bugetul primăriei, printre cele nouă proiecte „de la sibieni, pentru sibieni”, alese dintre 152 propuse, s-a aflat şi schimbarea aspectului pasajului de la Bulevard. Proiectul era numit „Ecrane led de înaltă rezoluție – o nouă viaţă pentru pasajul Bulevard”, a fost propus de către Ciprian Ciocan şi era estimat la 150.000 euro.

„Noua viaţă” a pasajului însemna înlocuirea „panourilor de afișaj învechite” cu „afișaje electronice de înaltă definiţie”, dându-se „o nouă viaţă unui spaţiu ce conectează două zone importante ale oraşului”. Se mai menţiona, în mod cel puţin ciudat, că pasajul, aşa cum era, ar fi „o experienţă neplăcută şi care nu face dreptate spaţiului care reprezintă poartă de acces spre zona centrală a oraşului”. Se propunea „reamenajarea pasajului într-o manieră modernă și transformarea lui dintr-un loc pe care îl traversăm în mare grabă, într-un punct de interes pentru cetăţeni și turişti”. „Punctul de interes”, ca să cităm, era „înlocuirea actualului sistem de afişaj ineficient și inestetic”, cu 2 bucăţi de „videowall”-uri – nişte ecrane care vor prezenta ceva gen primăria care va putea să informeze cetăţenii despre evenimente, prezentare de ONG-uri, mesaje de interes public, „spaţiu de exprimare pentru artiştii vizuali” sau reclame, informaţii turistice, ba chiar „spaţiu educaţional”. Cât s-a împlinit din asta, puteţi verifica singuri.

Interesant este că în acelaşi an în care se făcea public proiectul transformării (nu tocmai fericite în final) a pasajului numit acum „de la Continental Forum”, pasajele pietonale subterane ale Sibiului urmau să fie din nou reparate. S-au efectuat, din nou, lucrări la scări şi pavaje. Costul intervenţiei pentru toate: 267.000 de lei.

Bugetata participativ modificare a pasajului a început însă cu stângul. În jurul lui 16 decembrie 2019, fix la 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei, Primăria anunţa modernizarea pasajului numit acum „B-dul Victoriei-Șaguna”. Faţă de proiectul original, mult mai stufos şi nu neapărat încadrabil în realitatea din teren, Primăria Sibiu a ales o variantă mai simplă.

Iunie 2021 – încep (în sfârşit) lucrările

2020 fiind an pandemic cu stat în casă, abia în iunie 2021 Primăria a anunţat că a contractat lucrările de la pasaj. Aflam că nu era doar o aranjare aşa, gen „tăiat vârfurile” şi vopsit, ci că era nevoie de refacerea unei părţi din structura pasajului. Valoarea poveştii a mai scăzut la 2,8 milioane lei, adică 569.441 euro, „doar” de 3,7 ori mai mult faţă de cât estima Ciprian Ciocan în 2018. Firma care se ocupa de lucrări era Euras SRL. Lucrările prevedeau printre altele, amenajarea unei noi rețele de preluare a apei de ploaie, o banchetă „pentru repaus”, schimbări la pardoseală, pereţi şi tavan. În plus, se mai refăceeau trotuarele și spaţiile verzi din zona pasajului. „Video-wall”, iluminatul cu LED şi sistemul de supraveghere rămâneau la fel. Termen de execuţie, şase luni.

Deşi termenul de finalizate al pasajului de la Bulevard era în 21 decembrie, în ianuarie 2022 obiectivul era departe de acel moment. Motivele: prelungirea contractului cu încă 30 de zile, sub pretextul apariţiei unor „lucrări suplimentare” şi… suspendarea contractului cu începere de la 21 decembrie 2021 (fix data limită de pe placa de şantier!) din cauza „temperaturilor mai scăzute care nu permit continuarea lucrărilor”. Tot atunci se preconiza ca pasajul să fie deschis în avans, aşa neterminat, cu realizarea unui aşa zis culoar provizoriu. Redeschiderea pasajului are loc oficial pe 25 februarie. S-a lucrat la refacerea completă a structurii pasajului, a reţelei de preluare a apei de ploaie, a scărilor de acces, pardoselii și placajele pereţilor. Iluminarea fluorescentă a fost schimbată cu una LED, „inclusiv arhitectural” (?). Au apărut camere de supraveghere video, conectate la dispeceratul Poliţiei Locale. S-a montat şi mult-trâmbiţatul „video wall”, lung de 18 m, apărat de o vitrină din sticlă securizată cu sistem antiefracţie.

Pasajul s-a finalizat în tăcere, fără alte festivisme oficiale, pentru că termenul era nu depăşit, ci chiar uitat de cât a fost el sărit.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Ce nu s-a făcut faţă de proiect?

Păi, o dată, al doilea videowall, care ar fi transformat locul într-un coşmar luminos. Apoi, pe unicul zid video nu am văzut să apară prezentări de ONG-uri, mesaje de interes public, sau să fie „spaţiu de exprimare pentru artiștii vizuali”. Reclame nu ştiu dacă apar, dar am impresia că nu, exceptând reclama la primărie şi la primar. Informaţii turistice sunt aşa şi aşa, iar ca „spaţiu educaţional” nici atât.

Placajele de pe tavan şi din pereţi nu ştiu dacă ele conţin „elemente şi structuri metalice arhitecturale” şi nici nu mă interesează asta. Parapeţii exteriori „prevăzuţi cu bănci arhitecturale” încă mai aşteaptă şi nu mai interesează pe nimeni, panoul cu jocuri de apă idem, dispozitivul de „people counting” nu-l regretă nimeni, iar promisele bănci de piatră naturală din proiect erau oricum de noaptea minţii într-un loc unde vâjâie curentul.

Marele merit este acum că, totuşi, acum poţi circula prin „Pasajul Şaguna”. Şi că te poţi mira cum au reuşit echipele acelea de constructori din trecut, cu mijloace din trecut, să facă mai repede pasajul de la zero decât cei de acum să-l „refacă”.