”Marele Premiu al Sibiului” închide parțial circulația între Curmătura Ștezii și Păltiniș. Ediția a VIII-a are loc sâmbătă

”Marele Premiu al Sibiului” închide parțial circulația între Curmătura Ștezii și Păltiniș. Ediția a VIII-a are loc sâmbătă

Devenit o competiție de tradiție în peisajul motorsportului românesc, nu numai a celui din localitatea de pe malurile Cibinului, ”Marele Premiu al Sibiului” la viteză pe traseu montan a ajuns la cea de-a opta ediție. Evenimentul va avea loc, ca de obicei, în urcare, de la Curmătura Ștezii, din dreptul Pensiunii Mai, până la intersecția cu DJ 106J – Călugăru’.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest sens, organizatorii anunță că, sâmbătă, 25 octombrie, între Pensiunea Mai și intersecția cu drumul județean va fi închis în intervalele orare 08:00-13:30 și 14:00-19:00, dar cei care doresc să ajungă în stațiunea Păltiniș în afara ”ferestrei” de o jumătate de oră între cele două sesiuni de antrenamente, respectiv competiție, o vor putea face prin Gura Râului.

La startul celei de-a VIII-a ediții a ”Marelui Premiu al Sibiului”, competiție inclusă în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), se vor prezenta 50 de concurenți, atât amatori, viitori piloți, cât și sportivi care și-au făcut deja debutul în diferite competiții automobilistice locale, regionale sau naționale.

”Am fost nevoiți să limităm numărul înscrișilor la 50, deși au fost mai multe solicitări, Marele Premiu al Sibiului fiind deja o competiție de tradiție în automobilismul românesc, a depășit granițele județului. Suntem onorați că evenimentul prezintă un astfel de interes, pentru noi, organitorii, este un semn că ce facem, facem bine”, spune Dan Magoș, președintele clubului Sibiu Rally Team.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Competiția este dedicată în mod special celor care doresc să-și descarce adrenalina într-un cadru organizat și sigur, la fața locului urmând să fie prezente echipaje ale Ambulanței, Pompierilor, Jandarmeriei și Poliției, pe traseu sau la locul de start, anunță organizatorii.

Viteza pe traseu montan (VTM), sau cum mai este cunoscută în lumea automobilistică, viteza în coastă, este cea mai spectaculoasă ramură a sportului auto ce nu se desfășoară pe circuit. O astfel de competiție se desfășoară pe un traseu închis circulației publice, numai în urcare. Este genul de automobilism sportiv în care performanța ține în primul rând de măiestria pilotului, talentul și modul în care reușește acesta să fie echilibrat pe tot parcursul probelor, mai puțin de performanța materialului de concurs.

Verificările administrative au loc vineri, 24 octombrie, iar cele tehnice, în ziua competiției, începând cu ora 07:30. Vor fi verificate actele participanților, valabilitatea permisului de conducere, împuternicire, asigurări RCA și actele mașinii, iar verificările tehnice constau în verificarea sumară a stării tehnice a mașinii și a echipamentului de securitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manșele de antrenament și de recunoaștere, și anume două urcări, au loc sâmbătă, 25 octombrie,  constând in parcurgerea în regim de concurs a traseului pentru familiarizarea cu dificultățile traseului.

Manșele de antrenament cronometrate se desfășoară după recunoașterea traseului, cu startul la minut și sunt necesare pentru a stabili ordinea de start.

Recunoașterile, antrenamentele oficiale și manșele de concurs, două la număr, au loc tot sâmbătă, începând cu ora 09:00 și se vor desfășura cu startul în ordinea inversă clasamentului din antrenamentele cronometrate.

Clasamentele se întocmesc în funcție de cilindree și de cumularea timpilor din cele două manșe.

Festivitatea de premiere are loc imediat după încheierea competiției prin oferirea de cupe și medalii primilor trei clasați.

”Marele Premiu al Sibiului” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sportivă, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, a Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, San Med Sibiu și Matec Tehnik – CNC.

Autor - Ovidiu BOICA
23 octombrie 2025 la 21:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
500 de milioane de lei investiți în Sibiu prin PNRR. Primăria anunță finalizarea a 45 de proiecte
Municipiul Sibiu a atras aproape 500 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Noi activități pentru comunitățile rurale din județul Sibiu prin proiectul RuralConnect
Locuitorii din comunitățile rurale ale județului Sibiu vor beneficia, în perioada următoare, de cursuri de formare, mentorat și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 9 ore
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 10 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 11 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu peste 15,5 milioane de lei. Va deveni un centru cultural și turistic
Corpul A al Ansamblului Castelului Brukenthal din Avrig, monument istoric de importanță națională, va fi restaurat și transformat...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.