ÎN DERIVĂ! CSU pierde la o diferență de 35 de puncte acasă, cu Timișoara. Sibienii, patru înfrângeri din patru în noul sezon al Ligii Naționale

ÎN DERIVĂ! CSU pierde la o diferență de 35 de puncte acasă, cu Timișoara. Sibienii, patru înfrângeri din patru în noul sezon al Ligii Naționale

Baschetbaliștii sibieni au suferit cea mai severă corecție din noul sezon al Ligii Naționale Masculine de Baschet (LNMB). În urmă cu câteva minute, jucătorii lui Geert Hammink au cedat la o diferență de 35 de puncte, în Sala ”Transilvania”, cu SCM Timișoara.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Galben-albaștrii” au început bine, având avantaj de două posesii (11-6), dar până la prima pauză bănățenii lui Dragan Petricevici au întors rezultatul, având +11 pe tabelă (26-15). Monologul a continuat și în debutul actului secund, timișorenii reușind un run de 14-0 (28-15). Cel de-al doilea sfert a fost mai echilibrat decât precedentul, dar echipa lui Petricevici a mărit ecartul, conducând cu 51-37 la pauză.

Meciul s-a ”rupt” de-a dreptul în partea a doua. La finalul sfertului trei, Timișoara conducea deja cu 29 de puncte, după 29-14 în perioadă, pentru ca, în actul decisiv, deficitul sibienilor să fie și de -37 (95-58).

În final, echipa vizitatoare s-a impus cu 101-66, acesta fiind al doilea meci consecutiv în care CSU primește peste o sută de puncte, după cel de la mijlocul săptămânii, de la Craiova (105-91).

De la CSU Sibiu s-a remarcat doar MJ Randolph, cu 31 de puncte și un indice al eficienței de 28.

Pentru sibieni, urmează deplasarea în Capitală pentru întâlnirea cu CSA Steaua. Înaintea acesteia, CSU Sibiu este pe locul 13, la egalitate de puncte cu Galațiul și CSM Tg. Jiu, celelalte două echipe cu patru înfrângeri, având un golaveraj mai bun decât cele două.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
12 octombrie 2025 la 21:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 45 minute
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
O afacere sibiană Sibiu, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
MÂRȘA: Tânăr de 29 de ani, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un bărbat pentru bani
Un tânăr de 29 de ani, din Mârșa, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 4 ore
Cum pot companiile românești să atragă capital și să intre în noile lanțuri industriale
Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Cluj, organizează, alături de CONLAN Grup, joi, 19 noiembrie 2026, de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
ULBS marchează Ziua Mondială a Diabetului cu testări gratuite ale glicemiei și iluminarea clădirilor în albastru
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) organizează vineri, 13 noiembrie, o serie de acțiuni dedicate prevenirii și depistării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.