Liniștea este prima stare la care îndeamnă Muzeul de Icoane pe Sticlă din Sibiel. La care, de fapt, obligă!
Este straniu cum, până și în cele mai numeroase grupuri de vizitatori coboară vocile după primii pași. Ca într-o biserică, fără ca, totuși, muzeul să fie una.
Liniștea este doar un efect al întâlnirii cu tot ceea ce înseamnă astăzi acest loc. I se adaugă un carusel de emoții, sincere și intense, datorate puterii celor 350 de povești de pe pereți, intensității credinței care le-a făcut posibile și sacrificiilor omului care dă numele muzeului: Zosim Oancea.
![]()
Pe pereții Muzeului de Icoane pe Sticlă se află aproximativ 350 de icoane, cu toate că întreaga colecție depășește 600 de piese. Multe dintre ele sunt încă păstrate în vechea clădire a muzeului, construită între 1970 și 1971 și devenită, rapid, neîncăpătoare.
Cum a început totul…
Părintele Zosim Oancea a stat 15 ani în temnițele comuniste pentru credința sa neascunsă și, tot prin credință, a reușit să depășească grelele încercări. Le spunea adesea celor apropiați că anii de detenție au reprezentat pentru el „prima moarte” și că, dacă nu și-ar fi pus nădejdea în Dumnezeu și nu s-ar fi gândit la El în fiecare zi, nu ar fi ieșit lucid de acolo.
Întrebat adesea dacă a putut să-i ierte pe cei care i-au provocat atâta suferință, părintele răspundea cu seninătate: „Da, i-am iertat.” Eliberat la 13 septembrie 1963, a ajuns pe 4 ianuarie 1964 la Sibiel, unde a primit parohia locală. Aici a găsit o biserică de mare valoare, declarată monument istoric încă din 1924, dar aflată într-o stare de vizibilă neîngrijire.
La Bobotează, părintele Oancea intra cu botezul în casele oamenilor din Mărginime și a observat că mulți aveau icoane pictate pe sticlă. Atunci și-a dat seama de ceea ce ar putea face Sibielul. În Joia Paștilor le-a adresat un apel sătenilor, rugându-i să doneze câte o icoană sau două, spunându-le: „Icoana este frumoasă în casă, dar te bucuri numai tu de ea, o vezi numai tu. Dacă o punem într-un muzeu, o vede întreaga lume.”

Părintele știa că pictura pe sticlă este o practică foarte veche, cultivată încă din vremea romanilor. A fost folosită în iconografie în Bizanț până la căderea Constantinopolului sub turci, în anul 1453. Atunci, mulți reprezentanți ai culturii – literați, filozofi și artiști – s-au refugiat în Apus, ducând cu ei și artele, inclusiv arta picturii pe sticlă. Mai târziu, aceasta s-a răspândit în Italia, Franța, Germania, Austria și Europa Centrală, pătrunzând în spațiul românesc în secolul al XVIII-lea.
Într-o lucrare semnată de dr. Andreea Buzaș pentru Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, părintele Zosim Oancea este citat spunând că, într-un fel, muzeul i-a apărut în vis.
„Eram într-o catedrală mare, la uşa din dreapta a altarului și aveam o pâine, o prescură și vin. Și la spatele altarului stătea Maica Domnului și eu o rugam să-mi primească vinul și prescura pentru liturghie. Și dintâi mi s-a părut că s-a uitat mai aspru la mine. Atunci m-am rugat, Maica Domnului, dacă am greșit cu ceva, iartă-mă, da uite, acum primește. Și atunci ea s-a înseninat și mi-a primit darurile, ca după aceea să mi se spună tot în vis că eram în catedrala din Timișoara, unde eu nu fusesem niciodată. Natural că, după ce am ieșit din închisoare, am făcut drumul până acolo și catedrala exact așa era, cum am visat-o. Apoi mi-a căzut în mână o carte despre icoane, despre icoana de la Nicula, icoana cu Maica Domnului”, declara preotul, citat de dr. Andreea Buzaș pentru Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu.
Cele mai vechi icoane de la Sibiel datează din secolul al XVIII-lea și au fost realizate la Nicula după anul 1700. Acestea au fost pictate de țărani, motiv pentru care autorii multora dintre ele rămân necunoscuți.
Icoanele de la Sibiel sunt realizate în stil bizantin, având astfel tematică ortodoxă. Cele mai frecvent reprezentate personaje sunt Fecioara Maria și Iisus, dar apar și numeroși sfinți. Sfântul Gheorghe este considerat deosebit, fiind privit în tradiția populară ca protector al primăverii, al naturii și al casei. Fecioara Maria veghează vara, Sfântul Dumitru toamna, iar Sfântul Nicolae iarna. De asemenea, Proorocul Ilie cu Carul de Foc are o prezență remarcabilă în aceste icoane.
Un muzeu nu doar de icoane
Astăzi, atmosfera caldă a muzeului este completată de glasul lin al unei femei atașate iremediabil de Sibiel. A crescut în apropierea muzeului, îi știe poveștile și are răbdarea unui dascăl. Este doamna Valerica.
Povestește cum unii oameni, pe vremuri, aruncau cioburile icoanelor de sticlă, iar călugărițele le adunau și le lipeau cu migală, pentru a le readuce la viață. Multe dintre icoane erau ținute în poduri, adesea sparte și pline de praf.

Părintele Zosim Oancea a început să caute icoane în toată Transilvania, în zone unde știa că se practica pictura pe sticlă: pe Târnave, în Făgăraș, în regiunea Mureșului, Alba și Cluj.
„Icoanele nu sunt doar obiecte de patrimoniu sau de artă, ci poartă o valoare spirituală inestimabilă. Ele transformă muzeul într-o a doua biserică a satului, oferind vizitatorilor șansa de a se reculege și a se ruga în fața lor. Dincolo de harul duhovnicesc pe care îl transmit, icoanele vorbesc și despre identitatea înaintașilor noștri: simplitatea lor artistică reflectă viața oamenilor de odinioară, sobrietatea lor amintește de vremurile grele ale secolelor XVIII–XIX, iar frumusețea lor ne arată felul în care credința și speranța s-au exprimat prin artă populară”, povestește la rândul său preotul paroh de la Sibiel, Bogdan Alin Fluieraș.

Dar Muzeul nu se rezumă însă doar la icoane. Pe lângă acestea, colecția include aproximativ 100 de tipărituri vechi și documente importante. Printre ele se numără proclamații ale Partidului Național Român din 1848, proclamații adresate națiunilor conlocuitoare, manuscrise slavone din secolul al XV-lea și cărți slavone din secolul al XVI-lea. De asemenea, muzeul păstrează Liturghierul slavon tipărit la Brașov de Coresi între 1568 și 1569, patru glasuri din Octoihul slavon al lui Coresi, Noul Testament tipărit de Simion Ștefan la Bălgrad în 1848, Îndreptarea Legii tipărită la Târgoviște în 1652, Biblia de București din 1688, Apostolul și Biblia lui Șerban Cantacuzino din 1683, Biblia de la Blaj din 1795, precum și numeroase alte tipărituri din secolele XVIII, XIX și XX.
Comuniștii și … omul nou
Ideologia comunistă promova ateismul și considera religia un obstacol în calea construirii „omului nou” și a unei societăți colectiviste. Preoții și credincioșii erau adesea controlați sau marginalizați, iar multe activități religioase erau restricționate. În unele cazuri, lăcașele de cult erau confiscate sau transformate pentru alte scopuri.
Nici muzeul din Sibiel nu a trecut neobservat de autoritățile comuniste. Părintele Zosim Oancea le explica acestora că locul este un muzeu etnografic, iar icoanele expuse sunt lucrate de țărani și colectate din casele lor. Aproape fiecare icoană păstrează și astăzi o plăcuță cu numele donatorului.

O icoană specială este cea în care este reprezentată Maica Domnului alăptând pruncul (galactotrofousa). Mulți credincioși consideră această icoană a Maicii Domnului drept ajutătoare în dobândirea de prunci, mai ales în familiile care nu pot avea copii.
„Muzeul de la Sibiel este unic prin colecția sa de icoane pe sticlă și prin atmosfera de poveste a locului în care se află, în Mărginimea Sibiului. Vizitatorii pot îmbina aici experiența duhovnicească – prin întâlnirea cu icoanele și cu biserica monument istoric – cu ospitalitatea localnicilor, tradițiile locului și frumusețea peisajului. Este o invitație adresată tuturor celor care iubesc credința, tradiția și simplitatea autentică, de a descoperi la Sibiel un colț de suflet românesc”, încheie preotul Bogdan Fluieraș.
Cu un flux anual de peste 15.000 de vizitatori, muzeul a avut onoarea de a primi de-a lungul timpului oaspeți de marcă, printre care episcopul anglican Robert Runcie, profesorii Oscar Cullmann, Jürgen Moltmann, Olivier Clément, Dumitru Stăniloae, precum și scriitoarele Ana Blandiana și Ioana Postelnicu.
Mai multe informații despre colecția unică a muzeului pot fi găsite pe site-ul oficial al Muzeului de Icoane pe Sticlă din Sibiel: www.sibiel.net
Biserica Sfânta Treime, varul și fresca
Icoane prețioase se află și în Biserica Sfânta Treime, situată în curtea muzeului. Pe vremuri, oierii din zonă ajungeau chiar și până în Caucaz și Crimeea, iar când se întorceau acasă, aduceau cu ei icoane pe care le dăruiau bisericii.

Biserica din Sibiel datează din secolul al XVIII-lea, temelia fiind pusă de preotul martir Moise Măcinic, mort în temnița din Kufstein (astăzi în Austria), și terminată în 1765. Nu a fost construită din bârne, ci din bolovani de piatră legați cu cărămidă și mortar, bolovanii fiind aduși din Valea Uții cu sănii trase de bivoli, potrivit lucrării Ana Olariu, Sibiel, Istorie și Fapte.

De-a lungul timpului, pictura în frescă a suferit deteriorări. Din cauza fumului de la lumânări, frescele s-au înnegrit, iar oamenii au aplicat straturi de var. După sosirea preotului Zosim Oancea la Sibiel, în 1964, biserica a fost renovată, iar pictura redescoperită. Deși varul este acid și poate ataca culoarea, în acest caz stratul aplicat peste funingine, praf și fum a acționat ca un tampon, protejând vechea frescă. Când varul a fost îndepărtat, a acționat ca o coajă care a conservat frescele originale.
Foto: Răzvan Negru
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Cosmin Pal