Foto: Vali Macrea
Aflată în criză de puncte, cu doar 7 obținute în primele 9 etape, echipa sibiană se deplasează pe terenul uneia dintre cele mai în formă formații din Superligă, Rapid. Antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu, speră totuși că jucătorii săi vor depăși în cele din urmă pasa proastă și nu exclude posibilitatea unei surprize pe ”Giulești”, duminică seara, considerând însă că este nevoie de și mai multă concentrare în fața porții adverse.
”Nu suntem într-o poziție foarte confortabilă, însă cum am spus-o și după meci (n.a. cu Unirea Urziceni, scor 0-2), cum le-am spus și băieților, trebuie să mergem înainte, să avem încredere, trebuie să fim puternici. În mare, suntem aceiași de anul trecut. La fel, am trecut în multe momente prin situații dificile, dar am ieșit la suprafață. Jocul, în foarte multe momente din meciuri, arată bine, avem multe situații de a marca. Cum am spus-o și la conferințele precedente, ne lipsește golul, dar vor veni și golurile, sunt sigur de asta, vor veni și punctele, dar trebuie să jucăm bine. (…) Am avut și multe situații de a marca din faze fixe, în multe astfel de momente, ceea ce iar este un lucru bun, înseamnă că ducem mingea acolo, punem presiune pe adversar, dar ne trebuie probabil o concentrare mult mai mare la finalizare”, spune Măldărășanu.
Despre adversarul de duminică, Măldărășanu susține că este ”foarte echilibrat calitativ”, remarcându-i în mod deosebit pe Alex Dobre și Petrila: ”Jucăm contra Rapidului, una dintre cele mai în formă echipe, o echipă neînvinsă, o echipă – din punct de vedere al jucătorilor – foarte echilibrată calitativ. Ca joc, la fel, echilibrată din punct de vedere defensiv, ca posesie, dar mai ales ies în evidență tranzițiile, mai ales tranziția pozitivă, având doi jucători specifici, să spunem, pozițiilor respective, wingeri, mă refer la Dobre și la Petrila, cu un joc direct în anumite momente, forțează foarte mult viteza lor”.
Lipsește doar Balaure
Singurul absent din tabăra sibienilor este Silviu Balaure, care a fost operat, zilele trecute, la ligamentele încrucișate ale genunchiului drept, urmând să lipsească circa o jumătate de an.

Foto: Vali MACREA
Măldărășanu se așteaptă ca mijlocașul să revină în aprilie 2026 și să mai prindă câteva meciuri din acest sezon.
”În afară de ”Bala” (n.a. Silviu Balaure), toți sunt apți. (…) El este foarte încrezător, a mai avut accidentarea asta. Contează că este pozitiv. Va trebui să aibă răbdare, pentru că toți vor să intre cât mai repede. De fapt, după operație, recuperarea este baza, dacă operația este reușită. Eu l-aș aștepta prin aprilie, sincer. Nu este un jucător cu o masă musculară mare. În momentul în care îți pierzi masa musculară, este un risc. Dacă nu ți-o recâștigi, pot apărea accidentări. Și am credere că în aprilie va fi pe teren, iar pe final de campionat ne va ajuta”, afirmă Măldărășanu.
Ce spune despre Gjorgjievski, Jair și Karo
Brazilianul Jair a debutat la FC Hermannstadt săptămâna trecută, cînd a jucat o repriză cu Unirea Urziceni. Karo este refăcut după accidentarea pe care a suferit-o după jocul de debut, cu UTA Arad, iar vârful de atac nord-macedonean Marko Gjorgjievski a intrat și el pe parcursul reprizei secunde cu ialomițenii, irosit o mare ocazie de gol, la 0-1.

Foto: Vali MACREA
”Karo încă nu este sută la sută, o să vedem, la nivelul fundașilor centrali, dacă îl vom arunca sau când îl vom arunca (n.a. în joc), pentru că e clar că ritmul ți-l dă jocul. Jair a avut 45 de minute… Normal, voiam să-i dau doar 30, însă cred eu că este bine. Pare mai bine decât ceilalți noi. Plus Marco (n.a. Gjorgjievski), căruia i-a trebuit o săptămână de adaptare, de cunoaștere a grupului, a ceea ce ne dorim noi, însă am mare credere în el”, mai spune Măldărășanu.
S-ar mulțumi și cu un egal pe ”Giulești”
Măldărășanu susține că ar fi mulțumit și cu un rezultat de egalitate în fața Rapidului: ”La situația dată, da. Ar fi un rezultat pozitiv Știți cum e? Victoriile te fac să urci sus, în clasament. Cu siguranță, să legi două sau trei victorii, ar fi extraordinar. Când e să pierzi, normal că atunci te-ai mulțumi și cu un punct. Orice punct care se acumulează este bun. Știm că jucăm contra Rapidului, dar nu înseamnă că nu putem câștiga. Dar, un rezultat de calitate ar fi un rezultat pozitiv pentru noi”.
Despre dezamăgiri: ”Puteam avea mai multe puncte”
Măldărășanu a fost întrebat, în conferința de presă, dacă este dezamăgit de ceva după primele 9 etape, susținând că mai degrabă ar fi vorba de frustrare. El crede că echipa sa și-ar putea reveni dacă ar obține un rezultat pozitiv cu Rapidul, repetând că este important ca băieții să fie mai pragmat

Foto; Vali MACREA
ici și să nu se mai joace cu ocaziile.
”Puteam să avem mai multe puncte. Dacă luăm din spate totul, asta este dezamăgirea noastră. Dezamăgire! Frustrare chiar, pentru că chiar puteam avea mai multe puncte și puteam fi mult mai bine. (…) Noi am început destul de greu, cam așa, zici că suntem pe motorină. Trebuie să băgăm un pic de kerosen și să urcăm. Cu Rapid, este un moment în care putem să ne reactivăm. Pentru că, un exemplu pe care l-am dat băieților, Argeșul… Nu s-a așteptat nimeni să câștige la CFR și a avut, pe urmă, un parcurs bun. Și noi putem câștiga în Giulești. De ce nu? Este o echipă care e acolo, sus, e adevărat, dar putem să câștigăm. E important să mergem să jucăm fotbal și, bineînțeles, cu atitudinea corectă… Și cel mai important, când vom avea ocazii, să o dăm în poartă, să fim foarte pragmatici sau să avem personalitate, asta nu numai în momentele în care suntem la finalizare, în orice moment de joc, pentru că va fi și presiunea publicului, atmosfera care e acolo. (…) Nu trebuie să ne sperie absolut nimic, trebuie să ne gândim doar la eventualul nostru parcurs după eventuală victorie”, adaugă Măldărășanu.
Meciul Rapid – FC Hermannstadt se dispută duminică, 21 septembrie, de la ora 21:30.
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL