Independența SA Sibiu, pivot industrial în economia circulară

Independența SA Sibiu, pivot industrial în economia circulară

Pe fondul creșterii spectaculoase a reciclării ambalajelor prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), Independența SA Sibiu își consolidează rolul de furnizor de echipamente pentru industria emergentă a reciclării.

De la restructurare la creștere accelerată

Independența SA Sibiu, companie listată la Bursa de Valori București și deținută majoritar de Transilvania Investments, a reușit în 2024 o creștere a veniturilor de la 6,6 milioane la aproape 11 milioane de lei. Rezultatul se datorează unui proces de restructurare demarat în 2021, care a schimbat complet direcția companiei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Toată această creștere și, de fapt, schimbarea societății pornește din 2021, când a fost aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor programul de restructurare a societății și de recalibrare a activității de producție, utilizarea eficientă a spațiilor care erau disponibile. Tot ce s-a întâmplat de atunci până azi este oglinda clară a acelui program de restructurare”, afirmă Ion Stăneci, directorul general al Independența SA.

Compania a trecut de la vânzarea de active la valorificarea lor prin reabilitare și închiriere, atingând astăzi un grad de ocupare de 95% al spațiilor industriale.

Ion Stăneci, director general Independența SA

Hub industrial cu accent pe reciclare

În paralel cu activitatea de real estate, Independența își menține propria linie de producție, orientată tot mai mult spre industria reciclării. „Activitatea de producție a Independența este direcționată în special către industria utilajelor pentru reciclare și, într-un grad mai redus, către industria metalurgică”, subliniază Stăneci.

Despre perspectivele industriei de reciclare, managerul e categoric: „Da, este loc de creștere. Prin tot ceea ce s-a făcut în ultima perioadă în domeniul reciclării plasticului – pet-urilor, ne arată clar că tinde spre o creștere continuă. E o industrie emergentă pentru mulți ani de acum încolo.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

SGR – motorul noii industrii

Această evoluție se suprapune cu maturizarea Sistemului de Garanție-Returnare, considerat deja un succes național. Numai în luna iulie, românii au returnat peste 580,1 milioane PET-uri, doze de aluminiu și sticle, cu aproape 13% mai mult decât în iunie.

„Peste 38.468 tone de plastic, aluminiu și sticlă au ajuns în fabricile de reciclare. Asta arată că economia circulară din România are materie primă suficientă ca să alimenteze și să susțină producția sustenabilă de noi ambalaje și să contribuie din ce în ce mai mult la reducerea amprentei de carbon. Nu mai risipim, ci refolosim inteligent și sănătos”, declară fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet.

De la începutul anului 2025, aproape 3 miliarde de ambalaje au fost returnate, ceea ce confirmă ritmul necesar pentru a atinge obiectivul anual de 7 miliarde.

Independența, integrată în lanțul economiei circulare

Rezultatele SGR garantează un flux constant de materii prime reciclabile, ceea ce amplifică nevoia de echipamente pentru prelucrarea acestora. Independența SA Sibiu se poziționează astfel ca furnizor strategic de soluții industriale pentru companiile active în reciclare.

„Capacitățile de producție Independența sunt acoperite 100%, până la jumătatea anului viitor”, afirmă Stăneci, confirmând cererea ridicată.

Independența SA Sibiu este astăzi mai mult decât o companie industrială tradițională – este un actor strategic într-un lanț valoric susținut de succesul SGR. Cu investiții în infrastructură, producție și tehnologii sustenabile, Independența se aliniază la tendințele europene de tranziție verde și se profilează drept un hub industrial pentru reciclare în România.

Articol publicat în ediția print din 4 septembrie 2025 în suplimentul Tribuna Financiară

Autor - Marius MUNTEANU GHIUR
06 septembrie 2025 la 09:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Cornel Sibianul

    Articol de propagandă plătit de Independența S.A. Am lucrat la Independența între 10.01.2006 și 31.08.2007.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Astra Film Festival 2026 a început cu Sala Thalia arhiplină și discuții despre inteligența artificială
Astra Film Festival 2026 a debutat la Sala Thalia, cu o gală de deschidere desfășurată în fața unei...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 13 ore
Academia Forțelor Terestre din Sibiu scoate la concurs trei posturi de soldat profesionist
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de soldat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Locuri pe unde tu nu te plimbi. De ce ar merge cineva pe Regele Ferdinand și cum de strada Liviu Rebreanu ar fi una dintre cele mai frumoase din Sibiu
Ați observat cât de puțină lume mai merge pe jos, folosindu-și picioarele - așa cum este normal -...
Actualitate
• 17 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Şelimbărul cedează fără drept de apel la Chiajna. Cinci goluri încasate de “călăreţii roşii”
Echipa sibiană a cedat cu 5-0în faţa Concordiei, la primul joc cu Neluţu Luca antrenor. “Călăreţii roşii” sau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Sibienii pot învăța astăzi, în 20 de minute, cum să salveze o viață
Sibienii sunt invitați astăzi, între orele 11:00 și 21:00, la Shopping City Sibiu, la cea de-a doua ediție...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Medicii ATI de la Spitalul Județean Sibiu au participat la conferința națională de la Galați
O echipă de medici anesteziști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat, în calitate de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Ninge abundent pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje la Bâlea Lac
Ninsoarea abundentă a adus condiții de iarnă în zona alpină a Transfăgărășanului, unde s-au acumulat cantități semnificative de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 20 ore
Înghesuială la mobilă cu preț redus. „Gratis nu se poate, nu înțelegeți?”
Sâmbătă, ora 9.00 dimineața, într-o hală din zona industrială de pe Ștefan cel Mare, din Sibiu. Zeci de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 1 zi
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.