Se apropie cu pași repezi prima zi din noul an școlar, dar copiii din Mediaș mai pot încă profita de activități specifice vacanței mari, prin care pot îmbina utilul cu plăcutul.
Joi, 4 septembrie, începând cu ora 11, copiii sunt așteptați la Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport (situat pe strada Sticlei, numărul 9), pentru a lua parte la prezentări despre activitatea cercetașilor, la diverse jocuri de echipă și activități recreative, precum și la „provocări” educative dedicate protecției mediului și conștientizării ecologice.
Evenimentul este denumit „Hai să (ne) cunoaștem!” și este organizat de Primăria municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, în parteneriat cu Cercetașii României – Turre Pitz Mediaș și Centrul de zi pentru copii din cadrul Direcției pentru Asistență Socială Mediaș.
Participanții, nu doar că vor petrece timp împreună cu alți copii și tineri din comunitatea locală, într-un cadru relaxat și prietenos, dar vor avea și prilejul de a descoperi detalii interesante despre activitățile educative și de voluntariat desfășurate în Mediaș.
Prin acest eveniment, organizatorii își doresc să promoveze spiritul de implicare civică, colaborarea între instituții și participarea activă a tinerilor și a copiilor în viața comunității locale.
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL