Night Cross Challenge 2025 – O ediție record cu 735 de alergatori

Night Cross Challenge 2025 – O ediție record cu 735 de alergatori

O tradiție care continuă cu aceeași energie

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 22 august 2025, Muzeul în aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului a găzduit cea de-a XI-a ediție a Night Cross Challenge, eveniment considerat cel mai frumos cros nocturn din România. Organizată de CAB Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu, competiția și-a păstrat energia și entuziasmul de la debut, atrăgând din nou peste 700 de alergători din Sibiu, județele învecinate și chiar din afara țării.

Cel mai frumos cross nocturn din țară

Daniel Troancă subliniază că sportul este mai mult decât o activitate fizică este un mijloc de a păstra sănătatea și echilibrul emoțional. Mai mult, anul acesta participarea a fost una record.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„O editie record, ca și participare 735 de concurenți din toate colțurile României suntem foarte fericiți că practic avem o recunoaștere a ceea ce înseamnă cel mai frumos cross nocturn din România. A ținut și vremea cu noi într-un final a plouat când trebuia, ne-am bucurat să vedem copiii prezenți. ”

Pentru mulți participanți, Night Cross Challenge nu a fost doar o competiție, ci o experiență comunitară: prieteni care se încurajează pe traseu, familii care împărtășesc emoțiile și bucuria de a fi împreună.

Probe pentru toate vârstele

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Night Cross Challenge este o competiție deschisă tuturor, de la copii de cinci ani la sportivi de peste 70 de ani. Anul acesta, participanții au avut de ales între:

  • Cursa hobby – 4,5 km
  • Cursa competitivă – 9 km
  • Cursele copiilor – distanțe de 500 m, 1 km și 1,3 km, adaptate pe categorii de vârstă.

Atmosfera a fost un spectacol în sine: muzică antrenantă, lumini colorate, brățări fluorescente și susținerea publicului pe tot traseul. Organizatorii au oferit tuturor participanților kit de concurs și medalie, iar cei mai rapizi au primit premii în bani, trofee și diplome. În total, au fost acordate 90 de cupe și numeroase premii în bunuri.

Câștigătorii curselor de 9 și 4,5 km

Câștigatorii cursei de 9 km

Masculin 18–29

  1. Zaharia Albert – 00:31:15
  2. Herman Peter Daniel – 00:32:36
  3. Robu Ștefan – 00:34:59

Juniori 14–17 ani

  1. Rujan Antonio – 00:40:20
  2. Bratu Patric – 00:57:03
  3. Cozma Mihai-Ioan – 01:03:57

Masculin 30–39

  1. Florin Sestacovschi – 00:32:28
  2. Contiu Ioan – 00:33:37
  3. Duda Claudiu-Horatiu – 00:34:15

Masculin 40–49

  1. Vladu Bogdan – 00:33:21
  2. Mitrofan Daniel Victor – 00:36:51
  3. Folescu Constantin – 00:37:54

Masculin 50–59

  1. Panturu Dorel – 00:47:54
  2. Stanciu Daniel Adrian – 00:50:09
  3. Catauta Daniel – 00:56:55

Masculin 60+

  1. Flucus Traian – 00:37:09
  2. Stir Ioan Nicolae – 00:40:37
  3. Haprean Gheorghe – 00:44:55

 

Feminin 18–29

  1. Bene Alexandra-Maria – 00:44:46
  2. Pîțan Miriam-Alexia – 00:45:06
  3. Milu Diana – 00:46:36

Feminin 30–39

  1. Doda Veronica – 00:42:49
  2. Aldea Simona – 00:45:40
  3. Sîrbu Eudochia – 00:50:00

Feminin 40–49

  1. Teodorescu Angela-Lăcrămioara – 00:44:26
  2. Spînu-Nan Laura – 00:46:49
  3. Oglan Adina – 00:48:56

Feminin 50–59

  1. Herman Maria Gabriela – 00:42:04
  2. Bordeanu Teodora – 00:57:16
  3. Foca Oana Maria – 01:19:37

Feminin 60+

  1. Pop Eugenia – 00:56:23
  2. Tandara Florentina – 01:14:59

Junioare 14–17 ani

  1. Grams Emilia – 00:36:45
  2. Surdu Raluca Antonia – 00:37:18
  3. Surdu Ioana Maria – 00:38:10

 

Câștigatorii cursei de 4,5 km

Masculin 18–29

  1. Zaharia Albert – 00:15:28
  2. Florea Darius – 00:18:24
  3. Dumitraș Teodor Ioan – 00:19:36

Juniori 14–17 ani

  1. Medesan Viorel – 00:16:51
  2. Piciu Filip – 00:19:24
  3. Fota Inigo – 00:19:53

Masculin 30–39

  1. Ștefan Daniel – 00:17:01
  2. Morar Călin – 00:17:10
  3. Tdi Alexandru – 00:18:13

Masculin 40–49

  1. Scrob Daniel – 00:15:44
  2. Din Daniel – 00:18:11
  3. Giurgiu Călin Iosif – 00:19:08

Masculin 50–59

  1. Posea Cornel – 00:25:58
  2. Aldea Dan – 00:26:22
  3. Gheorghe Mihai-Mircea – 00:26:24

Masculin 60+

  1. Szabo Andrei – 00:28:48
  2. Nicola Horea – 00:29:31
  3. Sarcau Petru – 00:34:26

 

Feminin 18–29

  1. Sviderschi Aurica – 00:22:48
  2. Panța Diana – 00:22:53
  3. Gherghe Ana-Ilinca – 00:23:48

Feminin 30–39

  1. Trifanica Simona – 00:19:00
  2. Peicea Cristina – 00:20:40
  3. Vintilă Adela – 00:21:51

Feminin 40–49

  1. Savu Claudia – 00:21:56
  2. Roba Andreea – 00:22:06
  3. Anca Maerean – 00:23:12

Feminin 50–59

  1. Popa Doina – 00:21:12
  2. Ursu Adina – 00:23:07
  3. Cucoș Florentina Mirela – 00:27:29

Feminin 60+

  1. Grigore Eulolia – 00:26:04
  2. Bădescu Delia – 00:31:33
  3. Popa Simona – 00:34:50

Junioare 14–17 ani

  1. Fota Ellya – 00:19:01
  2. Ștef Raluca-Maria – 00:19:47
  3. Lac Ana Sofia – 00:20:21

 

Autor - Paul NEAGU
23 august 2025 la 17:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
În sfârșit: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări. Premierul, desemnat joi seara
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat partidele și grupurile parlamentare la consultări, joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 2 săptămâni
Proiect în Parlament: amenzi pentru oficialii care refuză să sărute drapelul. Câte o Piață a Tricolorului în fiecare municipiu
Un proiect de lege inițiat de AUR propune ca de  Ziua Drapelului Național, sărbătorită în fiecare an la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 2 săptămâni
Sorina Matei preia conducerea interimară a TVR
Jurnalista Sorina Matei a fost propusă pentru a prelua interimar conducerea Televiziunii Române, după ce Curtea Constituțională a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 2 săptămâni
Spionaj rusesc în România: SRI a dejucat o operațiune de sabotaj
Serviciul Român de Informații anunță că a dejucat o operațiune de sabotaj pusă la cale de Federația Rusă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 săptămâni
Nicușor Dan anunță că va desemna un premier „zilele următoare”
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat astăzi că intenționează să desemneze, în zilele următoare, un candidat pentru funcția...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 săptămâni
Progrese la granița dintre Sibiu și Brașov: autostrada a ajuns la 48%
Stadiul lucrărilor la Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș a ajuns la 48%, potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 lună
Alocațiile și indemnizațiile se plătesc mai devreme în august. Când intră banii în conturi
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat că plățile alocațiilor în august 2026 și ale...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 luni
DEMNITATE și VIGILENȚĂ PARLAMENTARĂ: O săptămână plină la Senatul României
Debutul săptămânii a stat sub semnul verticalității morale. În cadrul ședinței de plen în care s-a supus la...
Național
• 4 min de citit
• acum 3 luni
(P)„Țara arde, iar Guvernul Veștea își caută tichia de mărgăritar”
Haosul de la București continuă să afecteze țara. Săptămâna a debutat cu noi tensiuni la nivel guvernamental. După ce...
Național
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 luni
DEER introduce noi măsuri împotriva corupției și mitei în cadrul companiei
Distribuție Energie Electrică România (DEER) anunță implementarea standardului anti-mită ISO 37001. Compania face astfel un nou pas pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 luni
Teatrul Gong duce la București spectacolul „Harta lui Elian”, o poveste despre dislexie și puterea de a fi diferit
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în această săptămână, la București, spectacolul „Harta lui Elian”. Producția...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 luni
Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Proiectul inițiat de Raluca Turcan a trecut de comisia de specialitate și merge la votul final
Proiectul de lege care elimină supraimpozitarea contractelor part-time a primit aviz favorabil în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.