Născută în Siria, sibiancă în devenire: Fawzia Rehejeh despre adaptare, provocări și implicare

A te acomoda într-un nou oraș, într-o altă țară, presupune multe etape. Poți rezona sau nu cu locul, poți îndrăgi sau nu oamenii și cultura, poți să-ți dorești să te retragi în zona de confort sau poți alege să te străduiești să devii parte din comunitate.

Fawzia Rehejeh este o tânără siriancă cu inimă mare, care a înființat în 2021 Centrul Cultural Arab din Sibiu. Din 2016 face parte din comunitatea sibiană, și nu doar că face parte, ci contribuie activ la închegarea ei.

După cum chiar ea ne spune, la început adaptarea nu a fost ușoară: barierele lingvistice, diferențele culturale și dorul de casă făceau ca fiecare zi să fie dificilă. Totuși, cu răbdare și perseverență, a început să-și construiască o nouă viață, să învețe și să găsească conexiuni autentice în comunitatea locală.

„Dacă ar fi să descriu viața mea în Sibiu în trei cuvinte, acestea ar fi: provocare, reconstrucție și apartenență. Provocare, pentru că fiecare zi a venit cu obstacole noi; reconstrucție, pentru că a trebuit să-mi refac identitatea și să-mi clădesc rădăcini într-un mediu nou; apartenență, pentru că, în cele din urmă, Sibiul a devenit acasă, un loc unde mă simt primită și parte din comunitate. Această experiență m-a învățat cât de valoroasă este deschiderea către schimbare și cât de importantă este conexiunea umană, indiferent de proveniență”, spune Fawzia.

Fawzia își dorește ca sibienii să înțeleagă că Siria nu este doar o poveste despre război și suferință. Este o țară cu o istorie de milenii, cu o cultură bogată, poezie și tradiții care au contribuit semnificativ la patrimoniul umanității.

„În spatele știrilor și stereotipurilor se ascund oameni calzi, ospitalieri și plini de speranță – oameni ca mine, ca mulți alții, care își doresc doar să trăiască în demnitate, pace și respect. Siria este mult mai mult decât război, sânge, terorism și violență. Iar această realitate merită cunoscută și respectată”, spune ea.

Povestea: copilăria pe coasta Mării Mediterane și dorul de simplitate

Mama Fawziei este originară din Bacău, iar tatăl – din Siria. Copilăria și-a petrecut-o în orașul Latakia, situat pe coasta Mării Mediterane. Printre amintirile de acasă, își aduce cu drag aminte momentele în care mergea la cules de smochine și struguri alături de bunicul ei:

„Am avut parte de o copilărie plină de frumusețe și simplitate. Am crescut în orașul Latakia, pe coasta Mării Mediterane, unde mirosul mării se împletea cu parfumul florilor de portocal, iar jocurile mele se desfășurau printre măslini. Petreceam mult timp în casa bunicului meu și îmi amintesc cu drag cum îl însoțeam în fiecare dimineață din vacanțele de vară să culegem smochine și struguri. Au fost momente calde, pline de iubire, care au devenit pentru mine simboluri ale apartenenței și liniștii. Îmi este dor de viața socială simplă, autentică, fără pretenții. Sunt nostalgică după casa mea din Latakia, după strada mea, după vecinii mei. Și, mai presus de toate, îmi este dor de Siria de dinainte de război – o Sirie vie, diversă și profund umană”, povestește Fawzia.

Bacău, George Bacovia și realitatea dură

La Bacău, Fawzia a avut ocazia să vadă și să simtă pentru prima dată zăpada: „Priveliștea din casă părea fermecătoare, liniștită și curată, dar când am ieșit afară, am descoperit că zăpada este, de fapt, foarte incomodă pentru mine.”

În acea perioadă, încerca să învețe câteva cuvinte în română și, într-o încercare amuzantă de a spune om de zăpadă, i-a ieșit bărbat de zăpadă:

„Vecinii bunicilor au râs mult de greșeala mea, iar eu nu știam atunci diferența dintre cele două expresii. Prima mea vizită în România a fost înainte de război, în anul 2009, când am venit să-i cunosc pe membrii familiei mele din partea mamei, în Bacău. Acolo, în casa bunicilor, s-a născut între noi o legătură puternică de iubire, o afecțiune greu de descris. Totuși, nu am reușit să o exprim atunci, pentru că nu vorbeam încă limba română. Am revenit în Bacău din Siria după începutul războiului, în perioada 2013–2014, și am rămas aici aproximativ șase luni. Viața era foarte grea, iar adaptarea și mai dificilă, mai ales din cauza amplasării orașului și a lipsei oportunităților de muncă. Simțeam o tristețe profundă și parcă și orașul era trist, iar oamenii trăiau înstrăinați și cufundați în muncă. În acea perioadă, l-am descoperit pentru prima dată pe poetul român George Bacovia și am realizat cât de profund exprima tristețea și realitatea dură din Moldova. Era o durere care semăna cu ceea ce trăiam eu atunci”.

Fawzia a devenit mămică recent, iar fiicei ei i-ar spune că viața poate fi dificilă și plină de provocări, mai ales atunci când te muți și ești departe de țara natală, dar fericirea nu depinde de locul în care trăim, ci de felul în care privim lumea și oamenii din jurul nostru.

„Îmi doresc să fie deschisă la inimă, curajoasă și plină de iubire față de ea însăși și față de ceilalți. Să învețe să ierte și să arate compasiune, indiferent de diferențele dintre oameni. Pentru că, în final, cel mai important este să fii o persoană bună care construiește pace și înțelegere. I-am transmis o parte din rădăcinile mele, însă ea va crește și va clădi propriile rădăcini în acest loc nou, iar eu voi fi întotdeauna alături de ea, să o susțin oriunde s-ar afla”, adaugă tânăra.

Viața, războiul și recunoștința pentru pace

În ultimii doi ani, Fawzia s-a simțit profund afectată de realitățile dure din lumea arabă – în special din Siria și Palestina. Ea consideră că războiul este o mare nedreptate, aducând doar nenorociri. Nu este ceva ce oamenii aleg, dar are puterea de a-i schimba pentru totdeauna. În opinia ei, cei care suferă cel mai mult sunt întotdeauna oamenii simpli, cei mai vulnerabili.

„Pentru mine, este o reamintire constantă că pacea nu este niciodată garantată și că trebuie să prețuim ceea ce avem. Cu toate acestea, mă consider o persoană norocoasă. Sunt recunoscătoare că o am pe mama – nu doar pentru rădăcinile ei românești, ci pentru curajul și sacrificiile pe care le-a făcut pentru ca eu să am un drum. Trăiesc astăzi într-o

țară ca România, unde oamenii sunt calzi, deschiși și solidari, iar acest lucru a avut un impact puternic asupra procesului meu de integrare. Faptul că am parte de siguranță, stabilitate și respect este ceva ce nu iau niciodată de-a gata.

Îmi doresc sincer ca pacea și demnitatea umană să devină o realitate nu doar în Siria, ci și în toate locurile unde oamenii încă trăiesc în nesiguranță. România a devenit pentru mine o a doua casă, și sper din inimă ca această țară să rămână mereu un spațiu al empatiei și al conviețuirii pașnice”, mărturisește tânăra siriancă.

Centrul Cultural Arab și sprijinirea femeilor refugiate

Activitatea de la Centrul Cultural Arab este una dinamică și profund ancorată în realitățile comunității noastre. Centrul funcționează ca un spațiu cultural și social, dedicat schimbului de experiențe și valori între cultura arabă și cea română. Unul dintre obiectivele noastre principale este sprijinirea integrării prin promovarea învățării limbii române și facilitarea dialogului intercultural:

„În ultimii doi ani, activitatea noastră a evoluat către o nouă etapă: ne-am concentrat pe sprijinirea femeilor refugiate și imigrante din lumea arabă și islamică, aflate în România. Ne-am propus să încurajăm emanciparea femeii, cunoașterea propriilor drepturi – atât în țările de origine, cât și în România, care a devenit pentru multe dintre ele o a doua casă. În perioada următoare, ne-am orientat atenția către sprijinirea femeilor din Gaza, victime ale unei istorii tragice de ocupație și expulzare, iar de aproape doi ani ale unei nenorociri care nu se mai termină. Suntem la începutul acestui demers, dar ne dorim să le încurajăm în primii pași spre integrare și să le oferim un spațiu sigur, unde să fie ascultate, înțelese și susținute. Vom continua în această direcție, cu empatie, respect și dedicare”, povestește Fawzia.

Tocănița de ciuperci și fatteh cu năut

„Una dintre mâncărurile mele preferate din Sibiu este tocănița cu mămăligă și ciuperci de pădure, mai ales toamna – în special cea pregătită de soacra mea. Are un gust aparte, autentic, care îmi oferă un sentiment de apartenență și de familie. E mai mult decât o rețetă locală – e o legătură personală și emoțională cu locul și cu oamenii alături de care trăiesc.

Din Siria, preparatul de suflet pentru mine este fatteh cu năut: o mâncare tradițională pe care o serveam adesea dimineața, în special vinerea, împreună cu familia. Este făcută din pâine prăjită, năut fiert, iaurt, usturoi și ulei cald, uneori presărată cu nuci. Gustul ei îmi amintește de copilărie, de acasă, și de căldura meselor împărtășite cu cei dragi. Pentru mine, mâncarea este un limbaj universal. Prin ea păstrez vie legătura cu Siria și lumea arabă, în timp ce descopăr și îmbrățișez cultura românească. Fiecare rețetă spune o poveste, iar eu trăiesc, zi de zi, între două lumi care se îmbogățesc reciproc”, transmite sirianca.

Cel mai mare obstacol în activitatea Fawziei a fost, fără îndoială, câștigarea încrederii de a fi ascultată, văzută și acceptată ca o voce legitimă a unei comunități diverse. A fost o provocare complexă, cu mai multe straturi: femeie, imigrantă, arăboaică, aflată într-un context cultural diferit. O muncă deloc ușoară, la finalul căreia Fawzia a câștigat. Și Sibiul, de asemenea.