Mii de spectatori au umplut Piața Mare pentru a-l celebra pe Adrian Neamțu: „S-a nimerit să fiu născut o dată cu festivalul”

Mii de spectatori au umplut Piața Mare pentru a-l celebra pe Adrian Neamțu: „S-a nimerit să fiu născut o dată cu festivalul”

Mii de spectatori s-au adunat duminică seara, în Piața Mare din Sibiu pentru a-l celebra pe taragotistul Adrian Neamțu. Alături de el a cântat și îndrăgita solistă Mariana Anghel. Evenimentul a marcat o ediție memorabilă a festivalului dar și o coincidență și anume ziua de naștere a artistului a fost sărbătorită chiar în cadrul spectacolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am emoții pentru că este o seară de suflet. Am invitat colegi de suflet, dragi, și vreau să fie ceva frumos. Să cântăm și toată lumea să se simtă bine. Avem surprize, momente și atipice, va fi frumos. S-a nimerit să fiu născut o dată cu festivalul”, a declarat  Adrian Neamțu.

Originar din localitatea Alțâna, județul Sibiu, Adrian Neamțu este  unul dintre cei mai apreciați soliști instrumentiști ai județului. A început studiul muzicii sub îndrumarea doamnei învățătoare Olga Sas, iar dragostea pentru folclor i-a fost transmisă de tatăl său. A obținut primul său premiu la doar două săptămâni după ce a început să cânte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mă emoționează mai mult starea oamenilor”

Prima dată a urcat pe scenă în 1986, când a cântat la saxofon în cadrul Clubului Pionierilor, la echipa de dansuri coordonată de Silvia Macrea. De atunci, drumul său artistic a fost presărat cu muncă, pasiune și numeroase realizări: „Emoțiile sunt firești, dar eu de obicei nu prea am pentru că sunt sigur pe ceea ce fac. Mă emoționează mai mult starea oamenilor, pentru că asta îmi dă un plus să pot transmite mai bine ceea ce fac”, a mai adăugat artistul.

După absolvirea Liceului de Artă din Sibiu, a devenit membru al Ansamblului Folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului”, unde activează și în prezent. De-a lungul anilor, a colaborat cu cele mai mari ansambluri și nume ale folclorului românesc. Primele sale instrumente au fost clarinetul și fluierul, însă a rămas la taragot, instrumentul care l-a consacrat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Artistul a remarcat de fiecare dată căldura sibienilor: „Sibienii sunt niște oameni minunați. Nu vă pot spune ce public avem aici în Sibiu și cât de privilegiați suntem noi, artiștii din Sibiu. De când am participat la acest festival, am văzut viața arhiplină. Acești oameni sunt nemaipomeniți și îi apreciez foarte mult.”

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost atunci când publicul a cântat împreună cu artiștii.

Foto: Răzvan Negru

Autor - Maria-Antonia OANA
04 august 2025 la 01:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. sibianul realist

    Iuliana Tudor, tot mai slaba… Ma refer la kg, nu la altceva…

  2. Achim

    Cel mai bun din țară.
    Un artist și un OM deosebit.
    A adunat în el și redă prin taragot tot ceea ce înseamnă ROMÂN.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 5 ore
Deputatul Ovidiu Ganț, întâlniri strategice la Consiliul Director FDGR de la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 7 ore
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 9 ore
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
11 ofertanți pentru licitația de 243 de milioane de lei pentru noua unitate militară de lângă Aeroportul Sibiu
Unsprezece ofertanți s-au înscris la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02444 Sibiu, pentru realizarea...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Abonamente Tursib pentru studenți. Cât costă și ce documente sunt necesare
Studenții din Sibiu pot beneficia de abonamente Tursib pentru transportul public, valabile timp de 30 de zile. Abonamentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium
Având în vedere interesul manifestat de locuitorii comunei Rășinari cu privire la proiectul MPI Magnesium – Valea Dobra,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 13 ore
La Cornățel, depozitul de lemne prinde din nou viață cu sprijinul tmax Sibiu
“Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.