”Am jurat să fim alături / De echipa ce-o iubim”… Imnul ”șepcilor roșii” nu ține loc de gol(uri) și ”U” părăsește prematur Conference League după înfrângerea de la Sibiu

”Am jurat să fim alături / De echipa ce-o iubim”… Imnul ”șepcilor roșii” nu ține loc de gol(uri) și ”U” părăsește prematur Conference League după înfrângerea de la Sibiu

Universitatea Cluj părăsește UEFA Conference League încă din turul II preliminar. Într-o seară magică, la Sibiu, din punct de vedere al atmosferei din tribune, cu mii de fani cântând încontinuu, echipa lui Neluțu Sabău a început bine returul cu Ararat, gol în minutul 13, dar la scurt timp după pauză s-a văzut egalată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Au urmat două reprize de prelungiri și, pe când toată lumea aștepta loteria penaltiurilor, iar pe cele două bănci se făceau deja listele cu executanții, armenii au dat lovitura.

Foto: Vali MACREA

În puținele minute rămase, fanii ”șepcilor roșii” au cântat și mai cu foc, în tribune, sperând să-i împingă de la spate pe favorită, să trimită meciul la loviturile de la 11 metri, dar versurile imnului ”Slavă ție, studenție” n-au reușit magia de a trimite mingea în poarta lui Ararat. Fluierul de final a consfințit ieșirea din Europa a clujenilor, acolo unde reveniseră după multă, foarte multă vreme.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În tribune, imnul ”șepcilor roșii” încă era pe buzele tuturor…

”Am jurat să fim alături
De echipa ce-o iubim,
Niciodată imnul nostru
Nu va pieri cât trăim”.

Suporterii lui ”U” au luat apoi drumul spre casă, dar o parte însemnată dintre ei vor reveni la Sibiu duminică pentru că ”U” joacă, de data asta în campionat, cu FC Hermannstadt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe curând!

 

(ACTUALIZARE)

Echipa din Armeni a reușit egalarea după pauză, pe ”Municipal”, iar până la final nu s-a mai înscris de nicio parte. Cu 0-0 în tur și 1-1 acum, la Sibiu, ”U” Cluj și Ararat sunt la egalitate și urmează două reprize a câte 15 minute fiecare de prelungiri. Calificarea în turul III preliminar al Conference League s-ar putea decide așadar în puțin peste o jumătate de oră sau chiar la loteria penaltiurilor.

Atmosfera pe ”Municipal” continuă să fie fantastică, suporterii ”șepcilor roșii” își încurajează în permanență favoriții. Arena din Parcul Sub Arini este aproape plină de clujeni, care așteaptă să sărbătorească la final calificarea.

 

(ȘTIRE INIȚIALĂ)

Sibiul este din nou gazda echipei ”șepcilor roșii” la opt decenii după ce ”U” se mutase pe malurile Cibinului în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. De data asta, clujenii joacă în preliminariile Conference League cu armenii de la Ararat, ”Cluj Arena” pregătindu-se pentru Untold.

Foto: Vali MACREA

Cu destule ore înaintea jocului din această seară, suporterii lui ”U” au luat cu asalt orașul nostru. Mii de fani au făcut deplasarea fie individual, fie în grup, iar acum cântă în tribunele ”Municipalului”, echipa lui Neluțu Sabău având 1-0 pe tabelă, scor de calificare, după ce în tur s-a încheiat 0-0.

Foto: Vali MACREA

Mai este circa un sfert de oră până la pauză, iar ”U” conduce cu golul lui Lukic din minutul 13.

Autor - b.o.n.
31 iulie 2025 la 20:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Leonard

    De aici și zicala ” Să nu-ți faci planuri ca Țiganul ” ..
    I.O. Sabău și Chipciu 2 mediocrități..

  2. Dracul de dupa collt

    Echipa din Armeni???

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 minute
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 27 minute
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.