Au dat fuga pe brânză: 100 de concurenți pe 40 de kilograme de burduf, la Râu Sadului

Au dat fuga pe brânză: 100 de concurenți pe 40 de kilograme de burduf, la Râu Sadului

Unii aleargă după bani, alții după funcții. Sâmbătă, la Râu Sadului s-a alergat doar după brânză. Organizatorii celei de a VII-a ediții a Burduf Challenge au plănuit competiția cu probe de alergare pe trasee montane, în prima parte a zile, iar după aceea, cei prezenți s-au bucurat de bucatele specifice zonei și de activități culturale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În total, la probele de cros și semimaraton s-au înscris aproximativ 100 de participanți, de la copii, tineri, până la adulți. Noutățile acestei ediții au fost proba de semimaraton și cantitatea mărită de premii constând în brânză. Mult râvnita răsplată a fost coborâtă de cu seară de la munte, prospețimea ei făcându-i pe concurenți să alerge motivați pe traseele pitorești amenajate de organizatori. Fiecare probă a avut trei câștigători, fetele și băieții fiind recompensați separat. În total, au fost desemnați 12 premianți, acordându-se și o mențiune specială. Primarul comunei Râu Sadului, Daniel Minea spune că proba destinată copiilor a atras mai mulți participanți decât se aștepta, peste 40, față de 25, cât era estimat. Cei mici s-au întrecut în două secțiuni, cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani și cei peste 7 ani.

Premiile oferite sub formă de brânză celor 13 câștigători însumează 40 de kilograme de produs autentic specific zonei Râu Sadului.

D.B.

19 iulie 2025 la 16:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 11 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.