Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”

Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”

Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul „Exploratori în Satul Luminii”, Baza Sportivă Sadu va deveni locul de întâlnire al celor care iubesc sportul, provocările în aer liber și atmosfera de comunitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizat de Primăria comunei Sadu, în parteneriat cu Asociația Tură în Natură, Clubul Sportiv Școlar Sibiu și TNT Computers, evenimentul se va desfășura între orele 09:00 și 17:00. Participarea este gratuită, iar cei interesați sunt încurajați să se înscrie online, completând formularul disponibil pe racehub.ro.

Programul zilei cuprinde competiții de mountain biking și alergare, destinate atât amatorilor, cât și pasionaților de astfel de activități. De asemenea, copiii, tinerii și adulții vor putea lua parte la jocuri și probe sportive gândite special pentru a stimula buna dispoziție și spiritul de echipă.

,, Gândul de a organiza un astfel de eveniment a pornit din dorința comunei Sadu de a pune în valoare potențialul său natural și de a provoca tinerii, din localitate dar și din afară, la mișcare și distracție. Acest eveniment îmbină turismul și mișcarea cu ajutorul voluntarilor  și a persoanelor din comunitate. Pe lângă provocările inerente organizării unui proiect pilot, constatăm că este foarte complicat de a atrage copiii spre zona sportivă, datorită multitudinii de oferte din jurul Sibiului în perioada de vară”, ne-a transmis Razvam Morariu, președintele Asociației Tura în Natură.

Răzvan a mai precizat că nu există o selecție pentru copiii mici, întrucât organizatorii au conceput trasee provocatoare, dar accesibile pentru fiecare grupă de vârstă, între 7 și 17 ani. Totodată, participarea tinerilor este condiționată de acordul părinților.

El a adăugat că există și o alternativă „necompetitivă”, în cadrul căreia părinții pot parcurge traseul împreună cu copiii, având astfel ocazia să descopere zona într-un mod relaxat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit acestuia, „locația i-a ales pe ei”, inițiativa pornind chiar de la autoritățile locale, prin intermediul primarului Valentin Ivan, sprijinit de sponsorii de la TNT Computers. Răzvan a ținut să menționeze că Asociația Tură în Natură a mai organizat un eveniment de mountain bike alături de elevii din Sadu, prilej cu care a descoperit atât frumusețea zonei, cât și faptul că traseele sunt potrivite pentru a fi parcurse de cei mici.

18 iulie 2025 la 21:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 21 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.