Sâmbătă și duminică (19 – 20 iulie), Sala de Sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 Mediaș va găzdui Turneul de șah rapid și Blitz „QuChess Festival – Memorial Elisabeta Deliman”. Competiție este organizată de ACS Tera – Șah Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură.
În programul competiției, sâmbătă, 19 iulie, sunt incluse primele partide sunt turneul de șah rapid (începând cu ora 10), precum și competiția Blitz (începând cu ora 17:30, urmată de festivitatea de premiere a câștigătorilor).
Duminică, 20 iulie, de la ora 10, se vor disputa ultimele partide din turneul de șah rapid. Apoi, va avea loc festivitatea de premiere pentru câștigătorii acestui turneu.
„Competițiile de șah rapid și Blitz organizate în cadrul „QuChess Festival – Memorial Elisabeta Deliman” se vor disputa în sistem Open, pentru toate categoriile de vârstă și se adresează numai participanților legitimați”, transmit organizatorii.â
D.F.