Se închide traficul pe Magheru. Cauza: demontarea macaralei de la Consiliul Judeţean

Primăria Municipiului Sibiu anunţă că joi între orele 7 şi 18, circulația se va închide pe str. General Magheru, pe tronsonul dintre străzile Filarmonicii și Avram Iancu. Motivul este demontarea macaralei cu care s-a lucrat la sediul Consiliului Județean Sibiu. Măsura a fost aprobată de Comisia de sistematizare a circulației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Binder Lake Triatlon – întreruperi de circulaţie duminică

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fel, duminică, 13 iulie, între orele 10 și 13 au mai fost aprobate închideri de trafic pe traseul competiției “Binder Lake Triatlon”, eveniment organizat de Clubul sportiv “Aria pentru Sport” Sibiu, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2025. În cadrul acestuia, pe lângă o probă de natație în Lacul lui Binder va avea loc şo o competiţie de alergare şi una de ciclism pe un traseu din municipiul Sibiu.

Astfel, se va închide pe străzile Țiglari – Deventer – Tomis – traversare Calea Șurii Mici (după cartierul Magnolia) – Bruxelles – Turda – sosire Aria Sibiu. După trecerea grupului de participanți, străzile se vor redeschide pe rând circulației.

Autor
09 iulie 2025 la 17:17
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 30 minute
De luni pot fi completate fişele de înscriere la liceu. Ordinea opţiunilor rămâne cel mai important criteriu
Începând de luni, 14 iulie, absolvenții de clasa a VIII-a pot completa fişele de înscriere pentru admiterea la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 ore
În ajunul alegerilor interne PNL, unde este singurul candidat la șefie, Bolojan anunță al doilea val de reforme. Nu ne așteptăm la aplauze!
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă susținută astăzi la Palatul Victoria, cel de-al doilea pachet...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
De pe vremea când fiecare avea biblioteca lui în casă. Cum rezistam, prin lectură, îndoctrinării oficiale
Conform unei statistici EUROSTAT la nivelul lui 2022, România se afla pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene...
Actualitate
9 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Și-a agresat părinții și s-a ales cu o brățară electronică
Ziua de joi a fost cu ghinion pentru un tânăr din Turnu Roșu care s-a ales cu dosar...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Vă mai amintiți copilăria din „Epoca de Aur”? Întoarcere în timp la Casa Altemberger
Muzeul de Istorie Casa Altemberger le propune sibienilor o întoarcere în timp, în epoca socialistă, prin expoziția „Copilăria...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Un bărbat de 80 de ani nu a păstrat distanța regulamentară și a produs un accident
Polițiștii sibieni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, la un accident produs în zona localității Boița....
Actualitate
1 min de citit
acum 10 ore
Investiție finalizată: linie nouă de patologie moleculară la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu continuă procesul de modernizare desfășurat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cea mai importantă...
Actualitate
2 min de citit