Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului

Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului

Construit la sfârșitul sec. XIX, „Palatul mitropolitan” de la Sibiu este o clădire monument istoric, un edificiu arhitectural conceput ca un loc de retragere estival, amplasat într-o grădină, parte componentă din peisajul promenadei spre Parcul Sub Arini și Pădurea Domnească. Fosta reședință de vară mitropolitană a fost construită pe un teren achiziționat în 1858 de Mitropolia Ardealului, pe când aceasta era condusă de Andrei Șaguna. După naționalizarea impusă de regimul comunist clădirea, a găzduit ”Casa Pionierilor”. Această ”schimbare de destinație” a făcut parte din politica regimului din acea perioadă, anume de secularizare și de preluare a proprietăților bisericești. În anii de tristă amintire se vehicula ideea că ”Biserica a oferit spațiul gratuit pentru 90 de ani cu o condiție: aici să se deruleze activități de creație pentru cei mici”. Ulterior, clădirea a fost repartizată UJCOP Sibiu, membră a Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum din România. În ultimii ani, Mitropolia Ardealului, sub conducerea ÎPS Laurențiu Streza, a manifestat interes pentru reabilitarea acestei clădiri, care se evidențiază cu arhitectura sa eclectică, cu influențe baroce și renascentiste, pentru fi transformată într-un spațiu dedicat culturii, educației și cercetării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clasarea din 2018

 

Prin Ordinul nr. 2.977, din 6 decembrie 2018, clădirea era clasată. Imobilului situat la adresa poștală Bulevardul Victoriei nr. 38-38A, era trecut în Lista monumentelor istorice cu denumirea ”Fosta reședință de vară mitropolitană cu grădină”, (n.n. atenție în categoria II – arhitectură) fiind catalogat ca ansamblu, din grupa valorică A, cu trei componente: ”Palatul mitropolitan situat în Bulevardul Victoriei nr. 38, Grădina cu arbori seculari situată în Bulevardul Victoriei nr. 38-38A, Gard situat în Bulevardul Victoriei nr. 38-38A”. Emitentul era Ministerul Culturii și Identității Naționale iar documentul a fost publicat în ”MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 18 martie 2019”. Chiar și așa, în lipsa unei activități de conservare ori restaurare, lumea era sceptică și dezamăgită, dar și curioasă să afle dacă imobilul mai are șanse de a fi salvat sau va fi demolat. Cele mai spectaculoase cadre din interiorul edificiului au fost postate în 2024, pe pagina de facebook a cunoscutului realizator de emisiuni tv Dan Negru. Imaginile revoltătoare au stârnit reacții dure la momentul apariției. Numărul impresionant de internauți, care au văzut aceste cadre dar și cele peste 50.000 de comentarii se pare că au sensibilizat decidenții și au avut efect.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miracolul din ianuarie 2025 „afișat la vedere”

 

În ianuarie a.c. Compania Națională de Investiții (CNI) a semnat, după aproape nouă luni de la finalizarea licitației, contractul pentru reabilitarea fostei reședințe a mitropoliților Ardealului din Sibiu. Proiectul viza transformarea imobilului într-un centru multicultural dedicat activităților comunității, sub denumirea de „Mitropolit Nicolae Bălan”. Lucrările urmau să fie realizate de asociați conduși de firma Hevatex Com, iar valoarea contractului era estimat la10.305.674,02 lei fără TVA. Demersul a fost parte dintr-un proiect național mai amplu de modernizare a obiectivelor culturale și administrative, iar alegerea constructorului a necesitat două licitații. Prima a fost derulată în noiembrie 2023, după un eșec anterior în 2022, când costul estimat al lucrărilor era de 6 milioane de lei. În urma ultimei licitații, au fost depuse două oferte: una din partea firmei Euras și alta din partea asocierii Hevatex Com (lider), Interstar Grup și Impex Lulmy Nico SRL. Hevatex Com, companie cu sediul în Târgu Jiu și o experiență de 30 de ani în domeniul construcțiilor. Aceasta se va ocupa de restaurarea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu, care se află într-un stadiu avansat de degradare. Azi, cei ce trec pe lângă acest edificiu văd afișat, sub sigla Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, datele șantierului recent deschis, care își va finaliza obiectivul/lucrările în 18 luni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Speranțele Arhiepiscopiei Sibiului, visurile enoriașilor

 

Costurile de restaurare pentru această clădire istorică nu sunt de neglijat dar importanța salvării monumentului merită tot efortul. Proiectul de reabilitare presupune menținerea aspectului exterior al clădirii, în timp ce interiorul va fi amenajat astfel: subsol, parter, etaj și mansardă. La subsol vor fi trei încăperi cu o suprafață totală de aproximativ 46 mp. La parter, se vor amenaja: un spațiu expozițional, o sală de conferințe și activități culturale, un secretariat, oficiu, debara și o terasă. La etaj se vor regăsi cinci săli dedicate activităților de cercetare și educație, inclusiv o sală de workshop, o sală pentru carte veche/digitalizare și o sală academică. La mansardă vor fi amenajate o sală de proiecție, un stand IT/Multimedia, o garderobă și un depozit. Cu o suprafață utilă totală de 682,47 mp, viitorul centru va oferi spații generoase, dedicate exclusiv activităților culturale și academice.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Adrian POPESCU
07 iulie 2025 la 16:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 minute
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
HOGHILAG: Start înscrierilor pentru Crosul „Inimi și Tuberoze” din 1 august
Crosul „Inimi și Tuberoze” revine și vă invită să luați parte la una dintre cele mai frumoase experiențe...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Gigi Becali confirmă transferul de la FC Hermannstadt: “L-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu”
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Incendiu la Popasul Avrig. ISU Sibiu intervine cu mai multe autospeciale
UPDATE | Incendiu la Popasul Avrig: forțele de intervenție au fost suplimentate Pompierii militari continuă intervenția pentru stingerea incendiului...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Recomandarea săptămânii | Dr. Claudiu Matei: „Chirurgi vizionari”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 9 ore
Antropologul Francesco Tacconi despre „Omul Verde din Richiș”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
De la retrogradarea cu FC Hermannstadt, în UEFA Conference League. Atacantul “cu o statură impunătoare” se întoarce acasă
Încă un jucător care a făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, nu mai continuă la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
COPŞA MICĂ: 5 containere pentru deşeuri textile
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Dr. Victoria Bîrluțiu: „Mi-am dorit să pot vindeca oamenii încă din copilărie”
Medic primar în specialitatea boli infecțioase și medic specialist în medicină internă, dr. Victoria Bîrluțiu este a doua...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie
Profesorul universitar dr. Ioan Marian Țiplic a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, potrivit unui anunț...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.