Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB

Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB

Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie, au pregătit un fond de premiere în sumă de 2.500 euro, rezervat celor mai buni concurenți ce se vor afla la startul celor mai importante curse. Premii în bani vor primi concurenții clasați pe podium după cursele Gușterul Mare, Gușterul Mic, Gușterul Turbo și Gușterul Gravel – atât la masculin, cât și la feminin.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cel mai bun timp pe traseul lung (55 km) al competiției Gușterița MTB este răsplătit cu 1.500 de lei, iar premiile coboară până la locul 3. Cursele de e-bike și gravel au la rândul lor bonusuri cash pentru câștigători, iar la Familia de Gușteri și Baby Gușter, toți participanții primesc câte un cadou, deși, aici bucuria mișcării e premiul principal. Distribuția completă a fondului de premiere pus la dispoziție de organizatori poate fi consultată pe paginile de social media oficiale”, transmit organizatorii.

Prima ediție a Gușterița MTB promite nu doar trasee faine și atmosferă de competiție autentică, ci și premii frumoase, pentru cei mai buni concurenți. Astfel, fie că sunt în căutare de flow, efort sau doar o ieșire memorabilă pe două roți, Dealul Gușteriței îi așteaptă pe toți cu ceva pe măsura fiecăruia.

Cei ce doresc să participe sunt invitați să aleagă cursa care li se potrivește cel mai bine și anume: Gușterul Mare (55 km) – cursa de anduranță, cu urcări solicitante și coborâri rapide, ce este dedicată riderilor care caută provocări reale și flow pe poteci naturale; Gușterul Mic (25 km) –  o cursă pe un traseu compact, accesibil, dar deloc simplu, ideal pentru cei aflați la început sau pentru riderii care vor o tură intensă, dar controlabilă; Gușterul Turbo (55 km) – același traseu ca Gușterul Mare, dar dedicat participanților pe e-bike, în care se va menține provocarea și se adaugă boost-ul; Gușterul Gravel (55 km) – o cursă cu rulaj curat, fără secțiuni rupte sau porțiuni extrem tehnice, pentru ritm, viteză și peisaj; Familia de Gușteri (25 km, necronometrat) – o tura lejeră pentru părinți, copii sau grupuri de prieteni, fără presiune, dar cu multă mișcare; Baby Gușter (4 – 8 km) – cursa copiilor, organizată pe categorii de vârstă, pe trasee sigure, cu atmosferă reală de competiție și încurajări din toate părțile. Înscrierile rămân deschise până în 10 iulie.

Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Grey Projects și cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu.

Autor - Dan FRÂNCU
04 iulie 2025 la 12:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 58 minute
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MÂRȘA: Tânăr de 29 de ani, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un bărbat pentru bani
Un tânăr de 29 de ani, din Mârșa, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj în...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.