Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor

Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor

Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit de săptămână din această lună, la Cheile Grădiștei (județul Brașov), pe traseul ce a găzduit ediția de anul trecut a Campionatului European de Mountainbiking, dar și primele două etape de Cupă Mondială la eMTB, desfășurate zilele trecute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Frumoasa stațiune montană din județul vecin, un loc legendar pentru sporturile de anduranță, va fi, în premieră, gazda unei etape de Triada MTB, probabil cea mai importantă și complexă competiție destinată iubitorilor de ciclism montan organizată la noi în țară. La competiție vor participa unii dintre cei mai buni rideri din țară, dar și oaspeți din străinătate.

Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Triada MTB 2025 va începe sâmbătă, 28 iunie, cu programul curselor de Cross Country Olympic (cursele vor constitui și etapa a IV-a din XCO Continental Series, precum și etapa a III-a a Cupei României de Mountain Biking XCO), ziua de duminică fiind rezervată ediției a 18-a a Geiger MTB Challenge (cursa va constitui și etapa a III-a a Cupei României de Mountain Biking XCM).

Practicanții acestei discipline sportive, care nu s-au înscris încă la cursele programate în cadrul ecestei etape a competiției, mai au timp până în 24 iunie, ora 23.59, pentru a parcurge această formalitate.

Cei ce doresc informații mai detaliate despre configurația traseelor, program și premii, pot accesa pagina de internet a competiției, www.triadamtb.ro

Triada MTB este o competiție organizată de ACS Pro Cycling, condusă de avrigeanul Tudor Oprea.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
18 iunie 2025 la 12:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
MÂRȘA: Tânăr de 29 de ani, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un bărbat pentru bani
Un tânăr de 29 de ani, din Mârșa, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj în...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.