În perioada comunistă, încet dar sigur, sașii din mediul rural și-au părăsit casa părintească și au emigrat în Gemania. După 36 de ani consemnăm revenirea „acasă” a unora dintre cei care au plecat din România. În context acestei reveniri a fost posibil ca Parohia Holzmengen (Valea Hârtibaciului) să fie înființată. Demersul se dorește a nu fi sigular. Parohia Evanghelică din Hosman / Holzmengen are o poveste interesantă. Acest efort ecumenic a prins contur din dorința ințiatorilor ca această Parohie să funcționeze constant și ”nu pe o perioadă predeterminată”. În acest sens a fost constituită și ”o congregație/organizație sătească puternică”. În prezent ea este formată din 74 de membri. Aceștia activează în circumstanțe complet noi tradiției transilvan-saxone. Sunt membrii ”care bat la ușa întregii parohii protestante”, cu ambiție ”cu voința și ocrotirea Bunului Dumnezeu” așa cum ne-au spus chiar inițiatorii. Vârsta medie a membrilor este de aproximativ de 61 de ani. În baza acestui criteriu noua parohie, în peisajul parohiilor sătești transilvan-saxone, este una dintre cele mai tinere parohii care țin de Biserica Evanghelică. Constituită în acest an calendaristic, comunitatea bisericească a credincioșilor și clericilor au decis și denumirea, anume ”Parohia Evanghelică A.B. Holzmengen (prescurtat EKHo), recunoscută ca o congregație a diasporei districtului bisericesc Sibiu dar și ca o membră a EKR (Biserica Europeană a Românilor).

Precum ”Pasărea Phoenix”

Povestea renașterii parohiei Hosman începe imediat după declinul ei temporar, ca o consecință a istoriei Transilvaniei în secolul al XX-lea, perioadă în care germanii din Hosman au simțit efectele celor două războaie mondiale, exproprierea proprietăților, ulterior deportarea celor apți să muncească dar și impactul regimul autoritar comunist. În decursul timpului comunitățile transilvano-saxone au trăit și au susținut un pricipiul nobil de viață, anume ”de a nu fi indiferent față de vecini”. Sașii s-au remarcat în plan social prin organizarea vecinătăților încă în secolul al XVI-lea, pe modelele mai vechi de asociații religioase sau profesionale. Umanistul Stephan Ludwig Roth descria vecinătatea ca fiind o comunitate frăţească, teritorială ”ai cărei membri beau din aceeaşi fântână, stau de gardă în timpul nopţii pentru securitatea tuturor, îşi construiesc împreună casele, se comportă ca rudele în cazul ivirii unei boli sau catastrofe, se odihnesc pe acelaşi catafalc, îşi sapă mormintele, îşi conduc morţii pe ultimul lor drum, la sfârşitul înmormântării îi cinstesc împreună pe cei care i-au părăsit, apoi, din devotament, au grijă de văduv(ă) şi de copiii rămaşi orfani.”. Principiile abandonate în urma plecării sașilor nu au mai fost reinstaurate, posibil și datorită noii mentalități din secolul XXI, când oportunitățile individuale au excelat peste tot la nivel european. Acum sașii reveniți în Harbachta, au constat cu bucurie că deshiderea granițele naționale și racordarea României la UE, cu preluarea modelului organizational-administrativ și economic, nu a amprentat negativ micul sat ”aproape uitat”, care totuși are ”acces bun la internet”. Au mai constata că biserică fortificată, de o frumusețe unică, atrage nu numai turiști din diferite colțuri ale lumii ci și foști locuitori, precum și pe descendenților acestora, dornici să revină pe plaiurile copilăriei de altădată. Biserica cu băncile goale, vechea școală fără apă curentă, cimitirul și cele aproximativ 60 de case, nu au fost de natură să-i descurajeze. Sașii reveniți acasă au chemat vechi gospodari aflați în Germania și Austria să le fie alături. ”Timpul uitării” nu  numai că nu a reușit să se instaureze peste mica localitate, ci chiar a ambiționat și maturizat fragila comunitate. Așa a început un efort viguros de ajutorare din partea unor grupuri de voluntari susținut de prieteni germani și austrieci, care au venit să reaprindă forfota vieții de altă dată, mulți provenind chiar din satele ”de relocare”. Cu vrednicie dar și cu o bună coordonare cei reuniți au petrecut multe zile de vacanță împreună renovând și reparând proprietatea comunității și extinzând-o cu bunuri mobile. Astfel, și-au îndreptat atenția cu altruism și spre proprietatea parohiei, cu acceptul și consultarea districtul bisericesc. În baza acestor premise ”a prins rod” congregația bisericească. Oamenii au învață că acest demers este valabil și pentru mica lor comunitate din Valea Harbach. De facto ideea de a revitaliza congregația protestantă din Holzmengen a prins contur la finele unei o slujbe festivă de amploare, săvârșită în 10 august 2024, de decanul districtual Dietrich Galter. Tânăra biserică are acum un preot paroh, un administrator ales, un consiliu bisericesc format din cinci membri, un program anual aproximativ (inclusiv planificarea slujbelor și un buget) dar și o mare încredere în viitorul bisericii ca membră a EKR. Mentorul care a însoțit această călătorie curajoasă de la început a dispus să fie creat un nou registru de cult și de evidență. În acest cadru relatat de noi a apărut ”noua parohie în Harbachtal (Valea Hârtibaciului)”, a cărei evoluție pare desprinsă din paginile legendei ”Pasărea Phoenix”.