Două legi pentru protecția minorilor: reglementări online și măsuri împotriva violenței juvenile

Două legi pentru protecția minorilor: reglementări online și măsuri împotriva violenței juvenile

Într-un context în care tot mai multe cazuri de violență juvenilă și expunere la conținut nociv sunt semnalate în România, Partidul Național Liberal a prezentat astăzi, prin vocea deputatei Raluca Turcan, două proiecte legislative menite să întărească protecția copiilor atât în mediul virtual, cât și în cel școlar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primul proiect vizează reglementarea marilor platforme online, în special în ceea ce privește accesul minorilor la conținut periculos. Printre măsurile propuse se numără obligativitatea implementării unor sisteme de verificare a vârstei, activarea controlului parental și interzicerea transmisiunilor live cu minori în scopuri comerciale fără acordul expres al părinților.

„Această lege nu este despre cenzură. Este despre responsabilitate. Despre dreptul fiecărui copil la o copilărie sănătoasă, ferită de presiuni, ură și manipulare”, a declarat Raluca Turcan în cadrul conferinței.

Inițiativa vine în sprijinul părinților și al autorităților, dar și al platformelor, cărora li se oferă un cadru clar de acțiune. Proiectul prevede amenzi substanțiale de până la 3% din cifra de afaceri globală pentru companiile care nu se conformează.

Al doilea proiect de lege vizează combaterea violenței între minori, cu accent pe prevenție, consiliere și intervenție rapidă. Printre prevederi se regăsesc: consilierea psihologică obligatorie pentru agresori minori, formare anuală pentru cadrele didactice și personalul medical, campanii de educație în școli și înființarea unor centre județene de protecție a copilului.

„Statul nu mai poate tolera pasiv cazuri în care minorii sunt victime, sau chiar autori, ai unor acte grave și nu pățesc nimic concret. Prevenția fără sancțiune nu funcționează”, a subliniat deputata PNL.

În plus, proiectul introduce o obligație legală pentru cetățeni de a raporta cazurile de abuz asupra minorilor, iar autoritățile locale vor fi responsabile de asigurarea accesului gratuit la servicii de consiliere pentru copiii implicați în situații de risc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Raluca Turcan a avut și un mesaj de susținere pentru inițiativa Ministerului Educației „Butonul roșu”, un sistem digital de raportare anonimă a violenței și a consumului de substanțe în școli. Raluca Turcan a lăudat mecanismul ca „un pas concret și binevenit în direcția prevenirii violenței, a bullyingului și a consumului de substanțe interzise în școli”.

Autor - Paul NEAGU
06 iunie 2025 la 16:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
VIDEO | „Delulu”, „yapping”, „six seven”: elevii sibieni explică limbajul generației lor, iar un profesor avertizează asupra „poluării limbii”
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
Elevi ai Școlii Militare din Sibiu, avansați la gradul de elev sergent
Mai mulți elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Raluca Turcan propune interzicerea telefoanelor mobile în școli inclusiv în pauze. Dezbatere despre dependența de ecrane, la Avrig
Deputata PNL Raluca Turcan a organizat la Avrig o dezbatere despre efectele utilizării excesive a telefoanelor și rețelelor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Bastionul Soldisch din Sibiu va deveni centru educațional. Cât costă pregătirea restaurării
Muzeul ASTRA a obținut o finanțare de aproape 478.000 de lei pentru continuarea proiectului de revitalizare a Bastionului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Muzeul ASTRA a reamenajat Sectorul Olărit și a organizat 28 de ateliere dedicate meșteșugului ceramicii din Horezu
Sectorul Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost reorganizat în cadrul proiectului cultural „Stăpânii...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
96 de fotografi au participat la Maratonul de Fotografie de la Sibiu. Expoziția finaliștilor are loc sâmbătă
Aproape 100 de fotografi au participat la cea de-a patra ediție a Maratonului de Fotografie 2026, organizat la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
De la violență la extremism: lecții de prevenție pentru elevii unei școli din Sibiu
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în 2 și 6...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Patru elevi sibieni, premiați la Cluj pentru aplicația care combate risipa alimentară
Patru elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu au primit Premiul Special „Accenture” la Gala DpIT,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.