Rezultate deosebite obținute de sportivii sibieni la concursul hipic desfășurat la Craiova

Rezultate deosebite obținute de sportivii sibieni la concursul hipic desfășurat la Craiova

Nouă sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal Sibiu, care își desfășoară activitatea sub îndrumarea antrenorului Bogdan Maties – antrenor al clubului sportiv HMHorses din localitatea Bradu, au participat în zilele sfârșitului de săptămână ce a trecut, la primul concurs de călărie organizat, după mai bine de un sfert de secol, pe hipodromul din cadrul Clubului Sportiv Municipal Craiova.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concursul a reprezentat nu doar o reîntoarcere pe scena echitației pentru municipiul Craiova, ci și o oportunitate de excepție pentru sportivii sibieni de a-și testa aptitudinile, calitățile și a-și demonstra valoarea. Echipa a fost alcătuită atât din debutanți, cât și din sportivi cu experiență din lotul de avansați, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Performanțele obținute de sportivii sibieni au fost remarcabile (au reușit să ocupe locurile 1, 2 și 3 la aproape toate probele), ceea ce confirmă pregătirea riguroasă și pasiunea cu care lucrează zi de zi. Momentul de glorie a venit în proba de 1,25 m, acolo unde una dintre sportivele din acest grup a câștigat Marele Premiu al Municipiului Craiova — o reușită care încununează munca întregii echipe.

Iată rezultatele obținute de sibieni în concursul desfășurat la Craioava: locul 1 – Stephanie Dengel & Castillian Z (nivel E), Natalia Nașc & Cuba MB (nivel D), Karolin Muntean & Rolex NK (amatori 1), Mara Gâță & Chilly MB (cai debutanți), Natalia Nașc & Ramira MB (cai debutanți), Ayana Morariu & Karma MB (sportivi debutanți), Eva Groza & Corvina (încurajare), Thomas Popelcă & Cuba MB (încurajare), Bogdan Matieș & Belle (încurajare); locul 2 – Stephanie Dengel & Castillian Z (nivel D); locul 3 –  Karolin Muntean & Rolex NK (nivel E), Ania Badilă & Belle (cai debutanți), Thomas Popelcă & Cuba MB (sportivi debutanți); locul 4 – Natalia Nașc & Ramira MB (nivel E), Loredana Șoldan & Pumba MB (sportivi debutanți), Ania Badilă & Pumba MB (încurajare), Ayana Morariu & Karma MB (încurajare); locul 5 – Eva Groza & Corvina (amatori 1).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După concurs, în cadrul unui interviu colectiv, sportivii sibieni au răspuns la următoarele întrebări:

„- Cum a fost experiența ta în cadrul concursului de sărituri peste obstacole din acest weekend?

– Experiența pe care am trăit-o în acest weekend a fost una specială și foarte frumoasă. Am participat alături de Chilly, un cal care a surprins pe toată lumea și a întrecut orice așteptare. A fost doar al doilea nostru concurs împreună, însă am reușit un parcurs foarte frumos în proba de un metru. M-am simțit foarte bine, m-am distrat și sunt mândră atât de el, cât și de mine. Le mulțumesc echipei mele și antrenorului nostru pentru tot sprijinul, fără ei, această reușită nu ar fi fost posibilă. –  Mara Gâță

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Ne poți povesti puțin despre calul cu care ai concurat? Ce legătură ai cu el/ea?

– Legătura mea cu Karma este bazată pe încredere reciprocă, respect și multă dăruire. Ea încearcă mereu să mă înțeleagă și să mă ajute, dând tot ce are mai bun, indiferent de situație. Fiecare reușită pe care o avem împreună este rezultatul efortului comun și al conexiunii noastre. Alături de ea, fiecare clipă este una minunata. – Ayana Morariu

– Ce te-a atras la echitație și cum ai început să practici acest sport?

– De mică îmi plăceau caii și am vrut să călăresc, așa că părinții mei mi-au făcut cadou de ziua mea, atunci când am împlinit 6 ani, cursuri de echitație. Așa am ajuns să practic sportul și să îl iubesc și mai mult. – Karolin Muntean

– Cât de des te antrenezi și cum arată o zi obișnuită de pregătire?

– Mă antrenez de obicei de 4 – 5 ori pe săptămână, în funcție de cum ne pregătim pentru concursuri. Practic sărituri peste obstacole, așa că fiecare antrenament e diferit, uneori lucrăm pe partea de dresaj pentru control și echilibru, alteori facem exerciții de sărituri sau parcursuri complete. Înainte de orice, îmi iau timp să-mi pregătesc calul și să petrec timp cu el. E important să ne simțim bine amândoi, pentru că doar așa putem lucra în echipă. Fiecare zi aduce ceva nou și mereu e ceva de învățat.- Ania Badilă

– Care este cea mai mare provocare în practicarea echitației de performanță?

– Cea mai mare provocare este să echilibrezi viața de zi cu zi, dar cu mult efort și perseverență poți reuși acest lucru fără sa pierzi din vedere motivul pentru care practici acest sport – iubirea față de partenerul tău ecvestru. – Stephanie Dengel

– Ce simți în momentele dinaintea unei sărituri importante?

– Simt cum se adună toate emoțiile la un loc: adrenalină, concentrare și un pic de presiune. Mă conectez cu calul, respir adânc și încerc să rămân calmă. În capul meu, știu traseul, știu ce avem de făcut. În momentul ăla, totul se reduce la încredere în mine, în cal și în antrenamentele din spate. Și când începem galopul spre obstacol, totul se transformă în acțiune. – Loredana Șoldan

– Ai un model în lumea echitației care te inspiră?

– Da, modelul meu în lumea echitației este antrenorul meu. Este mereu încurajator și m-a învățat cât de importantă este răbdarea atât în relația cu calul, cât și în parcursul meu ca sportiv. Îmi dă încredere în momentele dificile și mă ajută să văd fiecare provocare ca pe o oportunitate de a învăța. Prin felul în care mă ghidează, îmi arată că performanța nu înseamnă doar rezultate, ci și evoluție personală. – Ania Badilă

– Ce crezi că ar trebui să știe publicul larg despre echitație, ca sport?

– Toată lumea ar trebui să știe ca nu este un sport ușor și necesită multă muncă, dar totul se merită. – Natalia Nașc

– Cum gestionezi momentele de eșec sau competițiile mai puțin reușite?

– La momentele mai nereușite, nu mă stresez pentru că toată lumea mai greșește și este complet normal, mă gândesc că la urmatoarea probă sau competiție am să fac tot mai bine. – Thomas Popelcă

– Ce obiective ai pe termen lung în cariera ta sportivă?

– Pe termen lung, îmi doresc să devin un sportiv de performanță în echitație, participând și la competiții internaționale. Pe lângă performanța sportivă, îmi doresc să continui să mă dezvolt ca profesionist în domeniu și să îmbunătățesc constat relația cu calul meu. De asemenea, mi-ar plăcea ca în viitor să mă implic în pregătirea noilor generații de călăreți. – Eva Groza”.

Autor - Dan FRÂNCU
02 iunie 2025 la 13:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 7 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
500 de milioane de lei investiți în Sibiu prin PNRR. Primăria anunță finalizarea a 45 de proiecte
Municipiul Sibiu a atras aproape 500 de milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Noi activități pentru comunitățile rurale din județul Sibiu prin proiectul RuralConnect
Locuitorii din comunitățile rurale ale județului Sibiu vor beneficia, în perioada următoare, de cursuri de formare, mentorat și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 14 ore
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 15 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 17 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.