Exercițiu amplu la Aeroportul din Sibiu: incendiu la un motor al unei aeronave aflate în procedură de decolare

Pompierii sibieni au desfășurat un amplu exercițiu județean la Aeroportul Internațional Sibiu. Aceștia au simulat o situație de urgență extrem de complexă: izbucnirea unui incendiu la un motor al unei aeronave aflate în procedură de decolare, cu propagarea flăcărilor la întreaga aeronavă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Scopul exercițiului a fost testarea reacției și cooperării între toate forțele implicate: de la salvatori, la personalul aeroportuar și alte instituții cu rol în gestionarea urgențelor.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autoritățile au urmărit un exercițiu amplu care a pus accent pe antrenarea echipajelor de intervenție, verificarea procedurilor operative și testarea capacității de coordonare prin Punctul de Comandă Mobil. Totodată, au fost simulate salvarea pasagerilor, evacuarea acestora și acordarea primului ajutor în condiții de stres operațional, demonstrând importanța cooperării interinstituționale în gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

La misiune au participat aproximativ 50 de pompieri și următoarele mijloace de intervenție: 4 autospeciale de stingere (ASAS), autospeciala de salvare de la înălțime (ASISI), autocisterna, 4 echipaje SMURD dintre care unul de terapie intensivă mobilă, autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), autospeciala de descarcerare, Punctul Medical Avansat (PMA), Punctul de Comandă Mobil (PCM).

Autor
29 mai 2025 la 16:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 54 minute
Medicii sibieni trag un semnal de alarmă în privința fumatului, de Ziua Mondială fără Tutun. Conferința ”Sănătate pentru Comunitate: Respir, deci Exist”, pe 3 iunie, la Medicină
Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai, medicii sibieni au transmis mesaje...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
Se reiau cursele de transport public de călători între Sibiu și Cârțișoara
Începând de luni, 2 iunie, comuna Cârțișoara va fi „legată” de Sibiu, capitala de județ, printr-o cursă de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
De ziua lor, copiii sunt invitați să vadă cum se „bate fierul cât e cald”. Se deschide fierăria din Panoramic Parc Viking Village (Valea Avrigului)
Copiii ce vor vizita „Panoramic Park Viking Village” din Zona Turistică Valea Avrigului de ziua lor, în 1...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Minora ce a căzut de la etajul al unui imobil din Sibiu a decedat
UPDATE: În ciuda eforturilor făcute de echipajul medical, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acesteia. ȘTIRE...
Actualitate
1 min de citit
acum 8 ore
Atenție! Un urs se plimbă pe străzile municipiului Mediaș
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 9 ore
Nouă conducere la USR Sibiu municipiu, urmează miza județeană. Orlățan intră în cursă
Organizația județeană USR Sibiu se pregătește pentru o nouă etapă în parcursul său politic, odată cu anunțul retragerii...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 9 ore
„Împreună de Înălțare, în costume populare” a fost și „Împreună pentru biserica din Mârșa”
Atunci când semeni de-ai noștri sunt la necaz sau în mare nevoie, indiferent care este cauza acestei situații,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
255 de locuri de muncă vacante, în 10 țări din UE. Care sunt meseriile căutate de angajatori
Angajatorii din țări din Uniunea Europeană pun la dispoziție românilor care doresc să lucreze în străinătate, 255 de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Alertă: urs în Cisnădioara
Autoritățile sunt în alertă după ce vineri, după masă, a fost semnalată prezența unui urs în Cisnădioara. „În urmă...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ULBS găzduiește cea de-a 32-a ediție a Conferinței Economice Internaționale de la Sibiu
Orașul Sibiu s-a transformat, încă o dată, într-un veritabil centru de dezbateri academice și științifice, găzduind cea de-a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Focus in the Bibliotecă” sau cum să transformi Muzeul Asociaţiunii în club cu muzică. Chiria, la secret
Trecând sâmbăta trecută (24 mai), seara pe Mitropoliei, nu mică mi-a fost surpriza să aud, pe lângă Parcul...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2025 BAZNA, str....
Actualitate
1 min de citit