(FOTO) Ciclista sibiancă Iana Balteș, vicecampioană balcanică în proba de fond. Concurează pentru clubul care l-a lansat pe câștigătorul Turului Italiei, Tom Doumolin

(FOTO) Ciclista sibiancă Iana Balteș, vicecampioană balcanică în proba de fond. Concurează pentru clubul care l-a lansat pe câștigătorul Turului Italiei, Tom Doumolin

Sibianca Iana Balteș a cucerit titlul de vicecampioană în proba de fond, categoria U19 feminin, din cadrul Campionatului Balcanic de Șosea desfășurat în Bacău. Ciclista legitimată în prezent la CSU Tg. Mureș și care concurează în acest sezon pentru Watersley R&D Cycling Team a încheiat cursa cu timpul de 02:20.40, în spatele Eleniei Kaskani (Grecia, 02:16.55), în vreme ce podiumul a fost completat de bulgăroaica Jessika Chan (02:20.49).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O zi mai devreme, ciclista sibiancă a mai avut o clasare pe podium, având al treilea timp în proba de contratimp individual. Primele trei locuri au fost împărțite de aceleași trei sportive de pe posiumul probei de fond. Grecoaica Eleni Kaskani a cucerit titlul de campioană balcanică (00:23:20.29), Jessika Chan a fost a doua (00:23:35.62), iar Iana Balteș a urcat pe treapta a treia a podiumului, cu timp de 00:23:40.00.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concurează pentru clubul care l-a dat pe primul olandez câștigător al Turului Italiei

 

Iana Balteș concurează, în acest sezon, pentru echipa feminină de juniori a clubului Watersley R&D Cycling Team din Sittard, sibianca mutându-se în Țările de Jos. Ea este prima româncă ce ajunge, la această vârstă, la celebrul club care i-a lansat pe Tom Dumoulin și Lorena Wiebes, iar în contextul dificil al ciclismului feminin din România, includerea ei în această echipă este o realizare imensă și o șansă reală pe care a primit-o.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Watersley R&D Cycling Team este un club focusat pe dezvoltarea tinerilor rutieri, oferindu-le toate condițiile materiale si mijloacele necesare in drumul lor către ciclismul profesionist și are un staff separat dedicat exclusiv ciclistelor.

”Iana se antrenează in faimoasa provincie Limburg. Este un loc special, o pepinieră de talente, în care s-au consacrat multe cicliste. De exemplu, Lorena Wiebes și-a început acolo cariera profesionistă, petrecându-și acolo anii de juniorat. Tom Doumolin este însă cel mai titrat ciclist din zonă și faimosul lui Bike Park este unul din locurile unde se desfășoară mai ales antrenamentele de contratimp ale echipei.

Misiunea celor de la Watersley R&D Cycling Team este să găsească tineri talentați și să îi sprijine să-și  îndeplinească visul”, povestește, pentru TRIBUNA, mama ciclistei sibience, Cora Balteș.

Lorena Wiebes este o ciclistă de curse olandeză, în vârstă de 26 de ani, care concurează în prezent pentru echipa UCI Women’s WorldTeam SD Worx–Protime.

Tom Dumoulin este un fost ciclist din Țările de Jos care a trecut la profesioniști încă din 2012 și care, în 2017, a devenit primul neerlandez care a câștigat Turul Italiei.

 

Colegă cu campioanele Canadei, Cehiei, Poloniei și a Țărilor de Jos

 

Iana Balteș se numără printre cele zece componente ale echipei feminine de juniori a clubului Watersley R&D Cycling Team și participă preponderent în Campionatele Naționale ale Țărilor de Jos și Belgiei, dar și în renumita Cupa Națiunilor.

”Programul curselor le este comunicat fetelor din echipă cu cel puțin două luni înainte, fiecare dintre ele știind când sunt titulare, sau rezerve, iar întregul program de antrenamente este construit atent în jurul acestor competiții. Iana trăiește si se antrenează cot la cot cu campioanele naționale de junioare ale Canadei, Olandei, Cehiei și Poloniei, toate având același vis, de a pedala în plutonul profesionist din World Tour.

In luna martie Iana a concurat la câteva competiții gen criteriu, în Țările de Jos și Belgia, unde antrenorii si directorul sportiv au reușit să vadă unde sunt punctele ei forte și unde mai trebuie aduse îmbunătățiri”, adaugă Cora Balteș.

 

Elevă la ”Ghibu”

 

În vârstă de 18 ani, Iana Balteș este elevă în clasa a XI-a Liceului Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Sibiu, la secția ”Științe în limba germană”.

”Le mulțumim profesorilor pentru ajutorul si înțelegerea acordate în ceea ce privește predarea si recuperarea materiilor. Au înțeles sacrificiile și efortul pe care le face pentru a-și îndeplini visul sportiv și, totodată, determinarea de a termina liceul cu succes”, mai spune mama sportivei sibience.

 

Sursa foto: Traian Olinici, Cosmin Coteanu și arhivă personală

 

Autor - Ovidiu BOICA
24 mai 2025 la 19:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 58 minute
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Roboți, drone și simulatoare militare, la Noaptea Cercetătorilor de la AFT Sibiu
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile vineri, 25 septembrie, pentru Noaptea Cercetătorilor 2026. Timp...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Spune NU. Rămâi TU!” – proiect de prevenție privind consumul de droguri, pentru liceenii din Sibiu
Elevii din două licee din Sibiu vor participa, pe 28 și 29 septembrie, la conferințe dedicate prevenirii consumului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MICĂSASA: Primarul a făcut cinste de… Let’s Do It, Romania!
Autorităţile locale din comuna Micăsasa au „furat startul” campaniei naționale Let’s Do It, Romania!. Vineri, împreună cu elevii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
ŞELIMBĂR: Întreaga comunitate se adună la „Zilele Comunității Șelimbăr”
Sâmbătă şi duminică, şelimbărenii şi nu numai petrec la „Zilele Comunităţii Şelimbăr”, la Zona de Agrement – Pădurea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.