Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!

Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!

”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani la FC Hermannstadt. Oficialii grupării de pe ”Municipal” i-ar fi îndeplinit tehnicianului pretențiile, convingându-l să continue la FC Hermannstadt, așa cum TRIBUNA  a scris încă din luna aprilie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Îndeplinirea obiectivului – clasarea pe locurile 7-8, sibienii câștigând chiar play-out-ul și disputarea finalei Cupei României, chiar dacă trofeul a fost ratat după înfrângerea cu CFR Cluj (3-2) i-au convins pe oficialii grupării de pe ”Municipal” să facă tot posibilul pentru a prelungi înțelegerea – scadentă în această vară – cu antrenorul Marius Măldărășanu. Aflat pe lista scurtă a Rapidului, care tocmai s-a despărțit de Marius Șumudică, Măldărășanu a fost convins să continue la Sibiu și să construiască o nouă echipă cu care, în primul an, să se bată la play-off, unde FC Hermannstadt ar ajunge în premieră, iar în următoarea ediție de campionat să atace chiar cupele europene.

Președintele executiv al AFC Hermannstadt anunțase că Marius Măldărășanu va rămâne la Sibiu încă de săptămâna trecută.

”Toate detaliile contractuale au fost stabilite. Noi ne-am pus de acord, așteptăm doar răspunsul final, să vedem data când vom semna contractul.

Eu sper ca acest lucru să se întâmple după meciul cu Botoșani, pentru că deja intrăm în criză de timp. Chiar dacă discuțiile nu au fost începute din timp, semnarea contractului a fost tergiversată. Am fost în cantonament, am avut meciuri din trei în trei zile, însă sper ca la începutul săptămânii viitoare să semnăm și să punem lucrurile la punct pentru sezonul următor”, spunea Daniel Niculae la Digi Sport Special.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mai mulți bani pentru tehnician

 

Conform Gazetei Sporturilor, Măldărășanu ar urma să primească lunar 15.000 de euro, ceea ce înseamnă o mărire cu 50% față de precedentul contract, când antrenorul era recompensat cu 10.000 euro/lună, iar alți 50.000 de euro la semnătură.

Asta după ce, inițial, i s-ar fi oferit un salariu de 12.000 de euro și 30.000 la semnătură.

Conform surselor noastre, anunțul în privința semnării noului contract între AFC Hermannstadt și Marius Măldărășanu ar urma să fie anunțat de club în mod oficial pe rețelele de socializare de la o zi la alta după ce contractul ar fi fost deja parafat, Măldărășanu întâlnindu-se în Capitală cu președintele executiv Daniel Niculae.

 

”Mingea e la mine”

 

Măldărășanu păstrase suspansul în privința viitoarei sale destinații până în finalul sezonului. Chiar înaintea ultimului meci de campionat, cel cu FC Botoșani, din deplasare, pierdut cu 2-1, tehnicianul declarase că își va anunța decizia ”zilele astea”, susținând că vrea să cântărească bine opțiunile pentru a nu regreta după aceea.

”Nu știu, credeți-mă, am mai spus-o și după finală, zilele astea voi decide. Vreau să iau o decizie de care să nu-mi pară rău, asta am mai spus. Oferta clară este din partea lui Hermannstadt. Restul, ce s-a scris, da, sunt discuții și-atât. Până la urmă, mingea e la mine, ca să spun așa, nu vreau să spun ceva și pe urmă să se schimbe totul pentru că așa se întâmplă în viața unui fotbalist, în viața unui antrenor. Dar, vom vedea, aștept zilele astea și voi lua o decizie. Sper să fie decizia corectă pentru toată lumea”, afirma Măldărășanu într-o conferință de presă.

TRIBUNA anunțase ÎN EXCLUSIVITATE încă de la începutul lunii aprilie că Măldărășanu își va prelungi pe 2 ani contractul cu FC Hermannstadt, ulterior tratativele intrând în impas pentru că tehnicianul ar fi fost nemulțumit de oferta primită.

 

Autor - Ovidiu BOICA
21 mai 2025 la 17:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 52 minute
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.