Sibienii au ales Europa: Raluca Turcan salută victoria lui Nicușor Dan în județ

Sibienii au ales Europa: Raluca Turcan salută victoria lui Nicușor Dan în județ

Deputatul Raluca Turcan a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere către sibieni, după ce județul Sibiu a înregistrat una dintre cele mai mari susțineri din țară pentru candidatul Nicușor Dan, în turul decisiv al alegerilor prezidențiale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu o prezență la urne de 57,32% și un scor de 58,55% în favoarea lui Nicușor Dan, județul Sibiu s-a detașat ca un reper de implicare civică și atașament față de valorile europene.

„Ați votat cu inima și cu mintea. Cu gândul la viitorul copiilor și al nepoților noștri, ați ales Europa, competența și un viitor în care seriozitatea învinge spectacolul ieftin”, a declarat Raluca Turcan.

Deputatul a subliniat că mesajul transmis de sibieni este unul clar: resping populismul și aleg continuitatea valorilor democratice. „Sibiul a dat un mesaj tranșant: suntem parte a Europei și nu vrem să pierdem acest lucru!”, a punctat Turcan.

Totodată, parlamentarul a subliniat energia civică remarcabilă din timpul campaniei: „Am simțit timp de două săptămâni energia extraordinară a celor care gândesc la fel, care nu au fost nici ascunși și nici tăcuți.”

În același timp, Raluca Turcan a arătat respect față de opțiunile electorale diferite: „România este a tuturor! Respect decizia celor care au avut o altă opțiune.”

În încheiere, deputatul a exprimat speranța că lecția dată de alegători va fi înțeleasă de toți actorii politici: „Sper că aceia care au pus sub semnul întrebării locul nostru în Europa vor învăța ceva din lecția oferită duminică de români.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Paul NEAGU
19 mai 2025 la 09:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 5 zile
(P) PNL a băgat România în criză energetică
În plină criză energetică, cu facturi uriașe și riscul unui deficit major de producție, Ilie Bolojan refuză cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Elevii din Sibiu care obțin media 10 la Bacalaureat vor primi un premiu de 5.000 de lei
Elevii din municipiul Sibiu care obțin media 10 la examenul de Bacalaureat vor primi, începând din acest an,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
VIDEO | Raluca Turcan îl acuză pe un deputat PSD de Sibiu că își asumă meritele pentru modificarea legii privind TVA-ul redus la locuințe
Deputatul PNL Raluca Turcan îl acuză pe un parlamentar PSD de Sibiu că își atribuie în mod nejustificat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 săptămâni
(P) PSD: Constituția României, călcată în picioare de guvernul demis. Bolojan se crede mai presus de lege
PSD somează Guvernul Bolojan să înceteze încălcarea Constituției și a inițiat procedurile legale împotriva actelor adoptate cu depășirea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 săptămâni
(P) PSD SIBIU: Dacii din zona Mărginimii Sibiului
Cetatea dacică de la Tilișca, una dintre cele mai importante fortărețe de unde strămoșii noștri au apărat meleagurile...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 3 săptămâni
(P) PSD: Tandemul USR-Bolojan vrea să măcelarească legea incompatibilităților în parlament ca să-și scape liderii de răspundere!
USR încearcă să rescrie regulile integrității astfel încât propriii lideri să beneficieze de portițe legislative. În ciuda discursului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 săptămâni
Scandal în AUR Sibiu: conducerea filialei cere excluderea consilierului județean Gheorghe Popa
Conducerea AUR Sibiu a cerut excluderea din partid a consilierului județean Gheorghe Popa, pe motiv că acesta ar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 3 săptămâni
(P) Solidaritatea înseamnă fapte. TSD Sibiu, alături de Darius și de toți cei care cred că binele se construiește împreună
În data de 18 iulie, Organizația Tineretului Social Democrat Sibiu a fost alături de Darius, în cadrul unui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 săptămâni
Raluca Turcan: „Reformele nu pot fi blocate prin justiție. România traversează un moment extrem de periculos”
Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, susține că hotărârile pronunțate marți, 21 iulie, de Curtea de Apel București...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 săptămâni
Nicu Ștefănuță: „Acasă este un sentiment complex”. Eveniment dedicat sănătății mintale a românilor din Diaspora, la Parlamentul European
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a găzduit miercuri, la Parlamentul European, evenimentul „Nu ești singur afară!”, dedicat românilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 4 săptămâni
(P) Lucrările la Bazinul Olimpia continuă!
''Așa cum am promis, împreună cu directorul CSM Sibiu, Darius Mara, Bazinul Olimpia va fi renovat din temelii...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 lună
(P) Revigorarea și amenajarea spațiilor urbane din cartierul Reșița
Solicitarea grupului de consilieri Social – Democrați, depusă sub forma unui amendament la proiectul bugetului local pentru anul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.