Peste 4500 de elevi de clasa a II-a încep astăzi testele pentru Examenul de Evaluare Națională

Peste 4500 de elevi de clasa a II-a încep astăzi testele pentru Examenul de Evaluare Națională

 Începând de astăzi și până vineri, 16 mai, prichindeii de clasa a II-a vor susține Examenul de Evaluare Națională 2025. La el vor participa 4637 elevi din 173 de școli din județul Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La sfârșitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul școlar 2024-2025, elevii vor susține următoarele teste: primul test vizează evaluarea competențelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română; al doilea test vizează evaluarea competențelor de matematică și explorarea mediului; al treilea test vizează evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite în limba maternă (la unitățile de învățământ în care sunt clase cu predare în limbă maternă germană sau maghiară pentru județul Sibiu); al patrulea test vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise în limba maternă.

„Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar de la clasă. Rezultatele individuale obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară.  În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării. Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului”, au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu.

În ce zile vor susține testele, elevii claselor a II-a

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Testele pentru elevii de clasa a II-a vor începe astăzi cu Limbă și comunicare – limba română sau limba maternă (unde este cazul) – scris. Urmează miercuri, 14 mai – Limbă și comunicare – limba română sau limba maternă (unde este cazul) – citit; joi, 15 mai – Matematică și Exploatarea mediului și vineri, 16 mai – Limbă și comunicare – limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit.

Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a II-a este de 45 minute, iar sălile în care aceștia vor susține testele sunt cele în care ei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
13 mai 2025 la 08:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 17 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 45 minute
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 57 minute
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Valea Aurie, așa cum era acum 100 de ani. Muzeul Brukenthal aduce fotografii istorice în cartier
Muzeul Național Brukenthal îi invită pe sibieni miercuri, 8 octombrie, la o prezentare dedicată istoriei cartierului Valea Aurie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Ce recomandă Poliția Sibiu după testarea semaforizării adaptive din centrul Sibiului
Polițiștii rutieri au constatat aglomerări mai mari în cele două intersecții în care a fost testat, marți, sistemul...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.