Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României

Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României

FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în fața Universității Craiova, în 2018. În sezonul 1941/42, și Universitatea Cluj-Sibiu a jucat cu trofeul pe masă, pierzând în fața celor de la Rapid cu 7-1, cea mai mare diferență dintr-o finală a Cupei României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sibiul este reprezentat pentru a treia oară într-o finală de Cupa României, iar FC Hermannstadt va juca a doua oară cu trofeul pe masă. Înființată de-abia în urmă cu un deceniu, gruparea de pe ”Municipal” a ajuns până în ultimul act și în 2018, anul în care promova, în premieră, în Liga 1, fosta denumire a Superligii.

Pe 27 mai 2018, sibienii ajungeau să dispute finala de pe ”Arena Națională” cu Universitatea Craiova, fiind învinși cu 2-0. În drumul spre ultimul act al competiției KO, FC Hermannstadt a trecut, pe rând, de Industria Galda (Liga 3) cu 3-1, deținătoarea trofeului, de FC Voluntari, scor 1-0 (după prelungiri) în șaisprezecimile de finală, de Juventus București (2-0) în optimi, de campioana en-titre FCSB, scor 3-0, pe 1 martie (meciul ar fi trebuit să se dispute în seara zilei precedente, în premieră în nocturnă pe ”Municipal”, dar terenul era înghețat și s-a luat decizia amânării lui), iar în semifinale, de vecinii de la Gaz Metan Mediaș după o dublă victorie, 1-0 acasă și 3-2 în localitatea de pe malurile Târnavei Mari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înaintea celor de la FC Hermannstadt, Universitatea Cluj, echipă exilată la Sibiu, disputa a noua finală a Cupei României cu Rapid București, pe terenul ”Venus” din Capitală. Giuleștenii s-au impus cu 7-1, aceasta fiind cea mai mare diferență înregistrată vreodată în finala Cupei, rivalizând cu două rezultate de 6-0 de mult mai târziu (vezi statistica alăturată). Unicul gol al lui ”U” Cluj-Sibiu a fost marcat de Medrea III. Echipa: Boroș – Bretoteanu, Mircea Medrea (II), Chirilă, Muscă, Jifcovici, Moldoveanu, Coman, Dascălu, Olimpiu Medrea (III), Țăranu. Manager: Maertens. Interesant e faptul că în echipa Rapidului îl regăseam și pe sibianul Gheorghe Rășinaru.

A mai existat o echipă din județul Sibiu care a disputat finala, Flacăra Mediaș, venită din Divizia B, care pierdea în fața marelui CCA București, în 1951, cu 4-0, pe ”Republicii” din Capitală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
12 mai 2025 la 18:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Roboți, drone și simulatoare militare, la Noaptea Cercetătorilor de la AFT Sibiu
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile vineri, 25 septembrie, pentru Noaptea Cercetătorilor 2026. Timp...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Spune NU. Rămâi TU!” – proiect de prevenție privind consumul de droguri, pentru liceenii din Sibiu
Elevii din două licee din Sibiu vor participa, pe 28 și 29 septembrie, la conferințe dedicate prevenirii consumului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MICĂSASA: Primarul a făcut cinste de… Let’s Do It, Romania!
Autorităţile locale din comuna Micăsasa au „furat startul” campaniei naționale Let’s Do It, Romania!. Vineri, împreună cu elevii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
ŞELIMBĂR: Întreaga comunitate se adună la „Zilele Comunității Șelimbăr”
Sâmbătă şi duminică, şelimbărenii şi nu numai petrec la „Zilele Comunităţii Şelimbăr”, la Zona de Agrement – Pădurea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.