Cocoșul de munte, vedeta unei postări „made in Avrig”

Acasa >

Articol

Una dintre cele mai impresionante specii de păsări, care trăiește în zonele de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, cocoșul de munte, a fost surprins în fotografii realizate de un angajat al Ocolului Silvic Avrig- Direcția Silvică Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cocoșul de munte este, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante specii de păsări. Este caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri. Lungimea corpului este de până la 90 de centimetri, iar anvergura aripilor este de până la 125 cm.

Este o specie sedentară, cu un regim alimentar în principal vegetarian. În timpul sezonului cald, consumă fructe de pădure, semințe, muguri și alte părți vegetale, hrănindu-se în special la sol. Iarna, în lipsa resurselor de la nivelul solului din cauza zăpezii, se hrănește în arbori, cu precădere cu ace de conifere.

Ritualul de împerechere al cocoșului de munte este unul dintre cele mai spectaculoase din lumea păsărilor. Așa-numita “rotire” a masculilor are loc în poieni sau luminișuri din pădure. În aceste spații special alese, masculii își etalează penajul și își interpretează cântecul specific, într-un adevărat spectacol pentru femelele adunate.

În România, specialiștii în cinegetică estimează o populație de 4.500 până la 5.200 de exemplare”, au transmis reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Sursa foto: facebook Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, credit foto: Daniel Lungoiu

 

Autor
24 aprilie 2025 la 21:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Biciclist lovit de o mașină pe B-dul Mihai Viteazu
Polițiștii rutieri au intervenit joi, la un accident produs în Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu. Un șofer a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 9 ore
Curmătura Ștezii, așa cum nu ați mai văzut-o: mașină lângă mașină, grătar lângă grătar
1 Mai a umplut Valea Ștezii atât pe marginea drumului județean ce duce la Păltinis, cât și dincolo...
Actualitate
1 min de citit