Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune

Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune

Un om de poveste, cu o afacere…de poveste. Azi descoperim un personaj special, scos la lumină în postarea săptămânală de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Despre Agârbiciu se pot spune multe atunci când vine vorba de vechile cetăți săsești, iar în satul aflat la aproape 40 de kilometri de Sibiu și alți 20 de Mediaș,  și acum se mai știe de vremurile în care fanfara cânta, în nopțile de Crăciun și Anul Nou, din turnul Bisericii Evanghelice.

După pandemie, lumea a început să vorbească și despre „brânzeturile dumnezeiești” produse la o fermă din sat, de nimeni altul decât de preotul greco-catolic, căruia Cel de Sus i-a rânduit cinci copii și o soție care vorbește fluent în patru limbi.

Râul Vișa este exclusiv sibian, întrucât curge domol doar pe teritoriul județului nostru, legând orașele Ocna Sibiului de Copșa Mică. În locul în care întâlnește mai firavul pârâu Șoala, începe satul Agârbiciu, și este punctul în care a fost montată o punte spre dealurile verzi, acoperite cu salcâm, la poalele cărora se află ferma de vaci a părintelui.

Ioan Nicolae Mădăraș este originar Alba, însă viața l-a adus în județul vecin: „Am absolvit liceul din Aiud, profilul veterinar, iar apoi am urmat Institutul Teologic din Blaj. Pentru o perioadă scurtă de timp, am fost preot în Rădești, lângă Ciumbrud, apoi, în 1998, am preluat parohia greco-catolică din Agârbiciu”.

Devenit sibian, părintele Mădăraș a ajuns să se îngrijească de comunitatea greco-catolică din sat și de mica biserică aflată la marginea șoselei care leagă Sibiul de Mediaș.

Casa îi este plină: alături de soția sa Gabriela, educatoare în sat, au cinci copii: „Cel mai mare împlinește 26 de ani, iar mezinul are 17. Toți sunt băieți muncitori fiindcă viața nu ne-a fost tocmai ușoară”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În România zilelor noastre, rar ne mai este dat să întâlnim familii în care sunt mai mult de doi copii. De aceea, cinci prunci nu este de ici-colo: „Din salariile noastre nu ne permiteam să cumpărăm laptele și brânza de care aveam nevoie, așa că ne-am luat o vacă”, spune părintele despre un moment care ilustrează perfect o veche povață: „celui flămând nu-i da un pește, ci învață-l să pescuiască”.

Încet-încet, numărul vacilor a început să crească, iar părintelui să i se alăture, rând pe rând, cei cinci băieți, în munca deloc ușoară de la fermă: „Am construit de la zero un grajd și o casă exact pe locul unde odinioară se spune că ar fi fost vatra satului. Apoi, am adus o rasă aparte de vaci, „bruna de Maramureș”, care dau un lapte bogat în cazeină, o proteină benefică sistemului imunitar.”

Dinspre casa parohială, părintele traversează Visa pe puntea îngustă și urmează un drum de țară ce șerpuiește spre ferma de vaci. Are pasul hotărât, chipul senin și poartă un permanent zâmbet în colțul ochilor. Îl întâmpină câțiva câini, străjeri neînfricați ai brunelor maramureșene. „Sunt foarte blânde, nu au coarne, iar laptele le este foarte gras, numai bun de făcut smântână sau brânză”, spune părintele în timp ce mângâie o văcuță venită să-și salute vizitatorii.

Despre ceea ce mușteriii le numesc „brânzeturi dumnezeiești”, aluzie la gust, dar și la statutul său în fruntea enoriașilor, părintele Mădăraș nu ține  nimic secret: „Hrana trebuie să fie bogată, curată  și diversificată. Avem culturi de porumb și lucernă pe Valea Buii și în zona Agârbiciului. Apoi, când facem brânză, nu utilizăm sare iodată, ci doar din aceea mare, la sac. În rest, trebuie să ai răbdare și pasiune pentru tot ceea ce faci.”

Din mâinile părintelui, cele cu care dă binecuvântări enoriașilor, ies delicatese alb-gălbui: telemea untoasă, unt vârtos, smântână cremoasă, cașcaval cu crustă semi-tare, sau brânză frământată. „Cea mai migăloasă este brânza topită: trebuie să o amesteci vreo două ore, la foc scăzut. Recunosc că soția mea o face cel mai bine”, recunoaște părintele sprijinul dat de preoteasă, cea care vorbește fluent în română, engleză, italiană și franceză.

La ferma familiei Mădăraș găsești ceva cu totul neașteptat pentru un astfel de loc: într-o încăpere, părintele și fiii săi au amenajat o capelă. „Petrec mult timp aici, mă rog și îi mulțumesc Domnului pentru tot ce avem. Până la urmă, Dumnezeu este oriunde, chiar și la o fermă de vaci”.

O biblie veche și groasă, o cruce, icoane, un tablou vechi reprezentându-l pe Iisus răstignit, o masă acoperită cu o țesătură albă cu fire aurii, mobilează micuța încăpere de rugăciune.

Părintele-fermier are un fel plăcut de a fi. Își privește interlocutorul în ochi, ascultă cu răbdare, iar tonul vocii îi este permanent cald. De doi ani, a renunțat la televizor, preferând o izolare ce-i ține mintea limpede: „Vedem cum toată lumea se ceartă cu toată lumea. Cum să-i dau dreptate cuiva, fără să fiu sigur că nu greșesc? Am decis să mizez pe Hristos, căci doar alături de El nu am cum să greșesc.”

De la ferma cu capelă și altar, drumul spre sat pare mai scurt. Și timpul curge mai lesne, între două povețe date prin prisma omului care-și cunoaște comunitatea precum propria familie: „Principala diferență între ortodocși și greco-catolici este legată de  recăsătoria în biserică a celui divorțat. La greco-catolici, preotul nu te recăsătorește pentru că ai jurat o dată iubire în fața lui Dumnezeu.  Și ai jurat că doar moartea te va despărți și nu omul, fie el notar sau judecător. Dacă bărbatul ar ști cât de scurtă este viața, ar săruta mâna soției sale în fiecare zi”.

Pe porțiunea sa din „Terra Saxonum”, Via Transilvanica străbate o bună bucată din județul Sibiu, trecând și pe lângă ferma părintelui Mădăraș. Drumeții sunt conduși spre Copșa Mică sau Axente Sever, localități bogate în mărturii istorice legate de comunitățile săsești care au întemeiat aceste așezări.

La Agârbiciu, nimic nu pare mai potrivit decât să îmbini mersul în aer liber și aerul curat, cu o gură de lapte proaspăt și o bucată de brânză „dumnezeiască”, desăvârșită în ferma cu brune maramureșene și capelă de rugăciune.

Reîntors în sat, părintele Mădăraș intră în biserică și se închină în fața unui crucifix masiv din lemn. Îi mulțumește Domnului pentru fiecare zi petrecută pe pământ, rugându-l  să-i dea putere de muncă și înțelegere pentru tot ceea ce i-a rânduit în viață.

Dacă ajungeți în Agârbiciu sau prin pădurile de salcâm din vecinătate, străbătute de Via Transilvanica, întrebați de părintele Mădăraș, un bărbat blând cu statură de sportiv. În mod negreșit veți ajunge să gustați din ceea ce sătenii numesc „brânzeturi dumnezeiești”. Atunci veți ști că vă aflați în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”

23 aprilie 2025 la 21:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 26 minute
COPŞA MICĂ: 5 containere pentru deşeuri textile
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Dr. Victoria Bîrluțiu: „Mi-am dorit să pot vindeca oamenii încă din copilărie”
Medic primar în specialitatea boli infecțioase și medic specialist în medicină internă, dr. Victoria Bîrluțiu este a doua...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Profesorul sibian Ioan Marian Țiplic, ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie
Profesorul universitar dr. Ioan Marian Țiplic a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, potrivit unui anunț...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
Mihăileni: Ultimatum de la operatorul de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge
Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Incendiu puternic la Gura Râului. O casă și o anexă au fost distruse de flăcări
Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Turiști blocați în telecabina de la Bâlea după o defecțiune tehnică
Mai mulți turiști au rămas blocați, sâmbătă, în telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 21 ore
Unicitatea Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus: inițiativa Mitropoliei Ardealului pentru formarea profesorilor de Religie din România
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 ore
Gris are nevoie de ajutor. O familie din Sibiu strânge fonduri pentru tratamentul pisicii
O familie din Sibiu a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-și salva pisica, Gris, diagnosticată...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 23 ore
Mănăstirea Măgura-Jina și-a sărbătorit hramul închinat icoanei „Prodromița”
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, din județul Sibiu, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, dedicat icoanei...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.