Percheziţii la cel care şi-a decorat casa cu o svastică

Percheziţii la cel care şi-a decorat casa cu o svastică

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis că miercuri, poliţiştii din Agnita şi cei din din Sibiu, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, au efectuat percheziţii domiciliare la două imobile din Agnita şi Sibiu, deţinute de un bărbat în vârstă de 54 de ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acesta a fost acuzat că a "decorat" intrarea în locuinţa sa din Agnita cu o svastică.

În urma percheziţiilor, "au fost identificate mai multe simboluri cu caracter fascist ce au fost utilizate de această persoană în public, fiind prezentate într-o manieră vizibilă publicului larg care tranzita strada E.A. Bieltz din municipiul Sibiu şi, respectiv, str. Nouă din oraşul Agnita, judeţ Sibiu", transmite comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În plus, au fost ridicate mai multe imagini şi portrete "ale unor conducători nazişti şi fascişti ce au fost expuse publicului larg". Pe lângă acestea, au fost identificate "trei obiecte ce par a fi arme de colecţie" şi un detector de metale care nu avea vreun document de provenienţă.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul în vârstă de 54 de ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de confecţionare de simboluri fasciste şi respectiv utilizarea de simbolurii fasciste în public, "urmând a se aprecia necesitatea luării unor măsuri preventive faţă de autor". (D.C.)

02 aprilie 2025 la 14:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 2 ore
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.