Paul Bogorin s-a născut nevăzător, dar acest lucru nu l-a împiedicat să își construiască o viață activă și independentă. A studiat la Facultatea de Jurnalism din Sibiu, iar pasiunea sa cea mai mare a fost radioul. Totuși, la un moment dat, a simțit că nu se mai regăsește în orașul natal și a decis să se mute la București. Tânărul în vârstă de 28 de ani are un partener patruped de nădejde, Phantom, care îl însoțește aproape peste tot.

Din 2022 s-a mutat la București pentru că deja era familiarizat cu locul, fiind implicat în diverse evenimente. Sibianul consideră că mutarea la București a fost o decizie necesară și  povestește despre experiența schimbării, provocările întâlnite și planurile de viitor.

În prezent, Paul își caută un loc de muncă, după ce proiectul în care a fost implicat la Radio Transilvania a fost restructurat: „Sunt într-un proces de căutare de câteva săptămâni, dar între timp m-am înscris la o postliceală de masaj și mă implic în diverse proiecte ONG. Fac workshopuri despre tehnologie sau despre cum este să fii nevăzător în România. În plus, mă gândesc la viitorul meu profesional, dacă nu fac radio, ce voi face? Am greșit când am crezut că radioul este stabil și că nu există riscuri”.

Bucureștiul, mai multe oportunități, dar și mai mult haos

După spusele lui, viața la București e mult mai agitată, mai haotică și, pe alocuri, stresantă, dar are și farmecul ei pentru că ai parte de diversitate și de mai multe opțiuni, inclusiv în ceea ce privește locurile de muncă.

„În Sibiu nu pot spune că nu existau oportunități, dar aici ele se înmulțesc și asta mi se pare interesant. Cu cât e diversitatea mai mare, cu atât lucrurile sunt mai competitive și ai de unde alege”, afirmă tânărul.

De-a lungul timpului a observat și o diferență în mentalitatea oamenilor și o creștere a empatiei în ceea ce privește persoanele cu dizabilități: „În București, oamenii sunt mai „în treaba lor”, pe când în Sibiu se uitau mai mult în stânga și-n dreapta. Există și situații în care oamenii reacționează diferit când vine vorba de a ajuta. Unii sunt foarte săritori, alții doar privesc”.

Totuși, în ultimii ani, a observat o creștere a empatiei. „Acum cinci ani, oamenii erau mai puțin dispuși să ajute persoanele cu dizabilități, dar astăzi simt că lucrurile se îmbunătățesc”, spune Paul.

Prin ce provocări a trecut de-a lungul timpului

Paul s-a confruntat cu câteva dificultăți, în special legate de transport, în București traficul fiind foarte intens. Una dintre experiențele sale de când a venit din Sibiu a fost să traverseze pe roșu fără să își dea seama: „Din fericire, cineva m-a oprit. Nu am avut incidente grave, dar în autobuze mai apar conflicte izolate, ca peste tot.”

O altă problemă cu care s-a confruntat este legată de transportul câinelui său ghid, Phantom, cu Boltul. Atitudinea șoferilor l-a frustrat și enervat pe tânăr de câteva ori pentru că aceștia nu voiau să îl ia din cauza câinelui: „Ajungem să negociem prea mult, când de fapt avem un drept legal. De multe ori, șoferii de Bolt refuză să mă ia din cauza câinelui. Nu e vorba că nu au acces, legea spune clar că trebuie să accepte, dar ei aleg să nu o respecte. Cel mai deranjant este că, atunci când am încercat să discut cu reprezentanții Bolt, simțeam că vorbesc degeaba, pentru că răspundeau cu altceva.”

Phantom, partener de încredere de aproape 10 ani

Phantom are deja 10 ani și sunt împreună din 2016. În curând, se va pensiona și va avea parte de o viață mai liniștită, în care va putea alerga după minge, așa cum îi place. Trecerea timpului îl face pe Paul să se gândescă mai mult la viitor și la ce va face în continuare. Câinii ghid în general lucrează între 8 și 11 ani, dar depinde de sănătatea lor. Chiar dacă Phantom are epilepsie și probleme cu vederea, încă e funcțional și are o viață decentă alături de stăpânul său pe care îl surprinde în fiecare zi cu entuziasmul și energia sa.

Paul își amintește o experiență emoționantă alături de Phantom: „Mergeam cu un alt nevăzător, iar la un moment dat, câinele s-a oprit brusc și s-a culcat în fața mea, refuzând să plece. O doamnă ne-a spus că, la 5 metri în față, era o groapă excavată. A fost un moment care mi-a arătat cât de importantă este conexiunea noastră.”

Deși încă nu știe sigur dacă va lua un alt câine ghid, Paul spune că este un proces dificil pentru că au o legătură construită în timp, bazată pe încredere. Nu e ceva ce vine automat doar pentru că ai un câine utilitar. Încă se gândește dacă va lua unul nou: „Simt că nu am rezolvat destule lucruri ca să renunț la ideea de a avea un alt câine ghid.”

Un viitor fără bariere și presiuni sociale

În viitor își dorește ca următorii beneficiari ai câinilor ghid să nu mai întâmpine atâtea obstacole. „Trebuie să anunți când mergi undeva cu câinele, dar asta ar trebui să fie un lucru firesc, nu o problemă”. Vrea să contribuie la crearea unui mediu mai prietenos pentru utilizatorii de câini ghid, fără atâtea bariere și presiuni sociale.

Paul nu regretă deloc mutarea în alt oraș: „Dacă nu plecam din Sibiu, ajungeam să mă plafonez și să mă izolez. Nu simțeam că viața mea nu are sens, dar ajunsesem într-un punct în care nu mai aveam conexiuni și îmi era greu să ies din această stare. Mutarea la București nu a fost o decizie planificată, dar acum simt că am făcut alegerea corectă.”