Ce înseamnă sărbătoarea Bunei Vestiri

Ce înseamnă sărbătoarea Bunei Vestiri

În fiecare an, pe 25 martie, creştinătatea sărbătoreşte vestea cea bună pe care arhanghelul Gavriil o aduce de la Dumnezeu Fecioarei Maria şi, prin ea, întregului neam omenesc. Este ziua în care sărbătorim Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, a Cuvântului cel veşnic, din sânul Preacuratei Fecioare, Taina prin care Cerul se coboară pe pământ "Dumnezeu se face om pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu" (Sf. Augustin).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest eveniment extraordinar va schimba destinul neamului omenesc şi cursul istoriei. Căci până la întru­parea Fiului lui Dumnezeu, neamul omenesc mergea spre moarte – sufletească şi trupească – ca urmare a păcatului protopărinţilor noştri Adam şi Eva, respectiv a neascultării, neînfrânării şi nepocăinţei.

În această zi însă, Dumnezeu a căutat cu milă şi îndurare din cer spre pământ şi a auzit suspinele şi plângerea tuturor celor care se chinuiau în iad, de la începutul lumii şi le vesteşte mântuire. Fiul lui Dumnezeu se întrupează pentru a înnoi firea umană moştenită de la Adam cel vechi şi pentru a descoperi oamenilor modul cum trebuie să fie, cum trebuie să trăiască omul cel adevărat, adică unit cu Dumnezeu, nu despărţit de Dumnezeu, ascultător de Dumnezeu, nu neascultător de Dumnezeu. Căci pentru neascultare şi lipsă de smerenie, Evă cea veche a căzut în păcat împreună cu Adam cel vechi, iar urmarea căderii în păcat a fost blestemul. Acum însă, în Fecioara Maria, Noua Eva, se anulează blestemul de demult, pentru că ea este ascultătoare şi smerită.

După cum se ştie, Fecioara Maria a fost închinată Domnului încă de la vârsta de trei ani, când a fost adusă la Templul din Ierusalim, unde a crescut în sfinţenie. Aici a agonisit har peste har şi, astfel, Dumnezeu i S-a putut adresa în vederea întrupării. Ei, mesagerul cerului, în persoana arhanghelului Gavriil, care a fost trimis de Dumnezeu să-i aducă vestea că a fost aleasă să nască pe Mântuitorul lumii, i se adre­sează cu cuvintele: "Bucură-te cea ce eşti plină de har, Domnul este cu Tine. Bine­cuvântată eşti Tu între femei."

Uluită şi cutremurată de această veste, Fecioara întreabă cum va fi cu putinţă aceasta, de vreme ce ea nu ştie de bărbat. Atunci, îngerul îi descoperă taina, respectiv faptul că aceasta se va face în chip minunat, suprana­tural, mai presus de fire, prin puterea cea fără de margini a lui Dumnezeu. "Duhul Sfânt se va pogorî peste Tine şi puterea celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din Tine Fiul lui Dumnezue se va chema" (Lc 1, 35).

În urma acestor lămuriri, Fecioara Maria, plecându-se voinţei divine, răspunde: "Iată roaba lui Dumnezeu, Fie mie după cuvântul Tău!" Numai acum, concomitent cu asentimentul Fecioarei Maria, a avut loc întruparea. Prin acest cuvânt "fie", ea şi-a dat con­simţământul ca Dumnezeu Cuvântul să-şi ia trup omenesc din trupul ei şi din acest moment a început mântuirea noastră.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deci, la Buna Vestire, Dumnezeu a săvârşit împreună cu Fecioara Maria lucrarea cea mai minunată, Întruparea Sa. Dumnezeu Tatăl a binevoit, Dumnezeu Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Mariei, curăţind-o de păcatul strămoşesc şi dându-i putere să zămislească, iar Dumnezeu Cuvân tul s-a întrupat.

Fecioara Maria a participat în mod activ la întrupare, con­ştientă de lucrarea ce se să­vârşeşte, biruind ispita şi încredinţându-se lui Dumnezeu. Astfel, Ea a devenit o personalitate de valoare cosmică, o punte de legătură între Dumnezeu şi om, între lumea văzută şi nevăzută. Căci, prin Maica Domnului s-a coborât Dumnezeu pe pământ, Ea fiind scara care leagă cerul cu pământul. De aceea, Sfintei Fecioare îi adresăm rugăciunile noastre şi O rugăm să mijlocească pentru noi înaintea Fiului Ei şi Dumnezeului nostru. Şi aceasta pentru că numai prin Sf. Fecioară Maria ajungem la Hristos, Ea fiind Maica Vieţii, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră a tuturor, ocrotitoarea şi păzitoarea neamului omenesc.

Gh. DOBRIN

Text și foto: Arhivă Tribuna

24 martie 2025 la 11:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
CSU Sibiu câştigă în overtime, pe terenul Rapidului, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph = 47 puncte
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 19 ore
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Cum s-a văzut din tribună meciul Inter – Mediaş, sau cronica încă unei ocazii ratate de sibieni pentru a obţine prima victorie în micul derbi judeţean
Echipa lui Cosmin Vâtcă a repetat scorul de acum un an, de pe ”Municipal”, când s-a impus cu...
Actualitate
• 11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Peste 80 de sibieni au transformat Catanul într-o zi de strategie, magie și prietenii noi
„Vrei fân?”, „Îmi dai o oaie pe un fân?” sau „Mai am nevoie de o cărămidă!” au fost...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.