A început deratizarea în tot orașul. Atenție la copii și animalele de companie

A început deratizarea în tot orașul. Atenție la copii și animalele de companie

Sibienii care își plimbă copiii sau animalele de companie prin parcuri ori prin alte zone verzi publice, trebuie să fie atenți în aceste zile, pentru că Primăria a anunțat demararea primei acțiuni de deratizare din 2025. Se urmărește combaterea rozătoarelor, căpușelor și țânțarilor în tot municipiul Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit unui comunicat transmis luni de reprezentanții municipalității „De astăzi, 24 martie, începe o primă activitate de acest fel, și anume cea de deratizare, care va fi realizată de firma contactată, firma DD CHIM SRL. Aceasta va consta în plasarea de dispozitive speciale cu substanțe, în parcuri, spații verzi, zone de blocuri, piețe, maluri de lac, pe terenuri ale instituțiilor, în curțile exterioare ale unităților de învățământ, la platformele și depozitele de deșeuri, la stații de transfer, sortare și alte instalații de tratare/eliminare a deșeurilor.

Dispozitivele vor fi marcate corespunzător, avertizând asupra pericolului reprezentat de substanțele toxice din interior. Produsul utilizat este Agrorat Wax Block, avizat de Ministerul Sănătății, iar antidotul în caz de ingerare accidentală este Vitamina K1.

Adresăm părinților rugămintea de a supraveghea îndeaproape copiii, pentru a evita venirea lor în contact cu aceste substanțe. De asemenea, deținătorii de animale de casă sunt rugați să ia toate măsurile pentru a preveni intoxicațiile accidentale. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată”.

(I.D.)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
24 martie 2025 la 10:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 minute
Sibienii David Fîntînă şi Luca Dogaru, la loturile naţionale. Popa-Calotă este “secundul” naţionalei U18
Luca Dogaru şi David Fîntînă au fost convocaţi la loturile naţionale pentru acţiunile din această vară. Dogaru face...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 25 minute
CSU Sibiu transferă din NCAA. Jordan Battle, noul conducător de joc al “galben-albaştrilor”. “E un shooter pur”
Al treilea jucător străin din lotul lui CSU Sibiu pentru sezonul 2026/2027 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
A fost stabilit programul Superligii 2026/27. Reîntâlnire cu “Bătrâna Doamnă” pentru campioana Universitatea Craiova, în prima etapă
Campioana Universitatea Craiova va juca, în prima etapă a noului sezon al Superligii, cu UTA Arad, la fel...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 7 ore
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.