Salvamont Sibiu, la „Conferința Europeană a Salvatorilor”. Tehnici moderne și schimb de experiență între experți

Echipa Salvamont Sibiu a făcut un pas important în domeniul salvării montane, participând activ la Conferința Europeană a Salvatorilor pe Pârtiile de Schi și Offpiste, desfășurată la Sinaia. Peste 150 de experți din toată Europa s-au reunit pentru a împărtăși experiențele lor și a testa cele mai noi tehnici de intervenție în terenul montan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acest eveniment de renume, echipa Salvamont Sibiu a fost reprezentată de doi salvatori montani, care au fost implicați atât în ateliere practice, cât și în coordonarea unor sesiuni de instruire alături de Manuel Genswein, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în studiul avalanșelor.

Printre activitățile esențiale s-au numărat exercițiile de salvare din avalanșă cu dispozitive moderne – DVA, RECCO, sonde și colaborarea cu câinii de căutare; exerciții de intervenție pe teren accidentat, unde am perfecționat tehnicile de transport și evacuare a victimelor și demonstrații de salvare din instalațiile de transport pe cablu, evidențiind agilitatea și precizia necesare în situații de urgență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Acest eveniment nu doar că ne-a îmbogățit cunoștințele, ci a întărit legăturile cu colegii de breaslă din întreaga Europă. Pregătirea continuă și schimbul de experiență sunt cheia succesului în domeniul salvării montane”, au declarat reprezentanții  echipei Salvamont Sibiu.

Autor
09 martie 2025 la 12:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 18 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit