Vești bune de pe autostrada Sibiu- Pitești: lucrări în grafic și 14 kilometri de drum dați în folosință

Acasa >

Articol

Autostrada Sibiu-Pitești este încă pentru mulți un vis, circulația pe acest drum părând foarte îndepărtată. Și totuși, vin vești bune de pe șantierul autostrăzii, inclusiv unele care sunt legate de darea în folosință a unor porțiuni de drum în acest an. Ultimii 14 kilometri ai secțiunii 5 vor fi deschiși, potrivit unui anunț al directorului CNAIR chiar la sfârșitul lunii mai. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Prezent în șantierul secțiunii 4, Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol a făcut o trecere în revistă a evoluției lucrărilor pe cele 4 secțiuni ale autostrăzii Sibiu – Pitești.

"Pe secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) s-a realizat astăzi  străpungerea primei galerii (sensul de mers Pitești – Sibiu) a primului tunel forat de autostradă din România (1,35 km). Termenul estimat pentru străpungerea celei de a doua galerii a tunelului care subtraversează dealul Momaia este finalul lunii aprilie 2025 (au mai rămas de forat 217 m). Se lucrează și pe secțiunea 5 (30,35 km) a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), iar la finalul lunii mai se va deschide circulația pe ultimii 14 km. Astfel se va putea circula de la Curtea de Argeș la București, pe autostradă (A1), pe o lungime de aproximativ 140 km", a precizat Cristian Pistol.

Directorul General al CNAIR a adăugat că la secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) urmează să înceapă lucrări pe 10 km din cei 37,40 km ai acesteia, după avizarea primei etape Proiectului Tehnic:

– Lucrări la partea de drum, 

– relocări, 

– lucrări de consolidare, 

– lucrări la structuri (18 viaducte și 1 structură casetă). 

După ce Antreprenorul va transmite întregul Proiect Tehnic de Execuție, vor demara lucrări și pe celelalte sectoare ale șantierului. Pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu), au început încă de anul trecut lucrările la viaductul dintre km 13 și km 14, iar stadiul fizic a ajuns deja la aproape 24 %. Pentru restul sectoarelor se desfășoară acum perioada de proiectare,  iar după aceea, gradual, pe parcursul acestui an, se va lucra pe toți cei 31,33 km" a mai precizat Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, se arătă într-o postare pe pagina de socializare a CNAIR. (D.B.)

04 martie 2025 la 06:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 35 minute
Andra Gogan își așteaptă fanii, la CineGold
Sibienii sunt chemați sâmbătă la întâlnirea cu Andra Gogan și echipa ei, realizatorii  filmului „Sirenele: Secretul Medalionului”, lansat...
Eveniment
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Spectacol extraordinar de tango, pe scena Sălii Thalia
Filarmonica de Stat Sibiu va găzdui, în acest weekend, un spectacol extraordinat de tango susținut de „Cluj Tango...
Cultură
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Pipkins și Colak, câte 23 de puncte în victoria ”vulturilor” la Galați. Amfitrionul Ciotlăuș, marcatorul meciului
Cu toate că sibienii au obținut și cea de-a treia victorie în CSM Galați, un jucător al gazdelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
CSU câștigă în trei meciuri întâlnirea cu Galațiul, în play-out-ul Ligii Naționale. Mureșul, următorul adversar al sibienilor
”Galben-albaștrii” au câștigat, în această seară, și al treilea meci din disputa cu CSM Galați, urmând să joace...
Actualitate
3 min de citit