Originalitate, imaginație, creativitate, culoare și diversitate – Târgul de Mărțișoare Avrig

Acasa >

Articol

Mii de mărțișoare de diverse dimensiuni, forme, culori și modele, alături de felicitări, obiecte decorative de primăvară, tablouri și alte cadouri numai bune de dăruit celor dragi în această perioadă, au fost expuse spre vânzare sâmbăta trecută, în cadrul Târgului de Mărțișoare găzduit de Casa de Cultură a orașului Avrig. A fost un eveniment cu specific comercial ceva mai aparte deoarece fiecare exponat a fost unic și original, rod al talentului creativ și imaginației copiilor de la grădinițele, școlile și cercurile de creație plastică inițiate de asociații neguvernamentale ori alte structuri asociative.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul de Mărțișoare de la Avrig, o premieră pentru oraș, a fost frecventat sâmbătă dimineața de sute de vizitatori, fiecare dintre aceștia plecând din Casa de Cultură cu cel puțin un mărțișor sau alt cadou pentru persoanele dragi.

A fost un eveniment tare fain, o experiență minunată, ce a oferit tuturor participanților cadrul perfect de a-și promova creațiile, de a-și demonstra calitățile de mici antreprenori sau negociatori. În final, multe dintre exponatele realizate cu migală au ajuns în tolba de cumpărături a celor ce apreciază tradiția și creativitatea.

Târgul de Mărțișoare a fost organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială Avrig, Biblioteca Orășenească Avrig, Clubul Copiilor Avrig, Asociația „Timp și Suflet” Avrig.

Autor
23 februarie 2025 la 14:07

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit