Încă o lovitură pentru sindicaliștii de la Filarmonică

Încă o lovitură pentru sindicaliștii de la Filarmonică
Mai multe greve organizate de sindicaliștii de la Filarmonica de Stat Sibiu au stârnit, în ultimul an, nemulțumiri, atât în rândul publicului, cât și al celorlalți instrumentiști. Au existat mai multe evenimente de anvergură care au fost compromise de mișcările greviste.
 
O grevă era programată și pentru vineri, 21 februarie, însă ea a fost declarată nelegală de Tribunalul Sibiu. Decizia instanței a venit cu puțin înainte de ora la care era programat concertul, în timpul căruia era anunțată mișcarea de protest a sindicaliștilor.
 
Filarmonica de Stat Sibiu informează că „instanța a admis acțiunea formulată împotriva grevei de avertisment a Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, care urma să se desfășoare în timpul concertului educativ de astăzi.
 
Prin Hotărârea Secţiei I civilă a Tribunalului Sibiu nr. 143/2025, pronunțată astăzi, 21 februarie 2025, cu puțin timp înainte de ora la care era programat concertul, judecătorul a constatat nelegalitatea acestei greve și a dispus încetarea ei. 
 
“Admite cererea formulată de reclamanta Filarmonica de Stat Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu. Constată nelegalitatea grevei de avertisment anunţată de către pârâtul Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu pentru data de 21.02.2025, intervalul orar 10-12. Dispune încetarea grevei de avertisment ce urmează a avea loc la data de 21.02.2025 în intervalul orar 10-12 anunţată de către pârâtul Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu. Cu cheltuieli pe cale separată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată astăzi, 21.02.2025, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a fost soluția pe scurt comunicată de instanța judecătorească.
 
Prin urmare, cea de a doua reprezentație, programată de la orele 11.30, la Sala Thalia, s-a desfășurat în condiții normale, oferind publicului experiența artistică așteptată. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub conducerea dirijorului Andrei Stănculescu, a interpretat suita „Mama mea, gâsca” de Maurice Ravel, iar în ipostaza de narator s-a aflat actrița Veronica Arizancu. La eveniment au asistat 109 spectatori” au transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu. (D.B.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
21 februarie 2025 la 20:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.