Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit vineri la un accident produs pe strada Cloșca, în municipiul Mediaș. Din cauza unor probleme de sănătate, un medieșean a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac, apoi într-un gard.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism, cel mai probabil pe fondul unor probleme de sănătate, un medieșean în vârstă de 64 de ani a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac și apoi în gardul unui imobil”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Bărbatul nu a suferit vătămări corporale din cauza impactului, însă a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ioana DEDU
b.o.n.
Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ