Săptămâna Lecturii la Biblioteca ASTRA

Săptămâna Lecturii la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu anunţă că machează și anul acesta Ziua Națională a Lecturii prin "Săptămâna Lecturii", eveniment ce cuprinde activități de promovare și conștientizare a lecturii în comunitățile din județul Sibiu. 
Săptămâna 10-14 februarie este dedicată organizării unor sesiuni de lectură, dezbateri și ateliere interactive destinate în mod special populației școlare, cu scopul de a încuraja lectura și a stimula interesul pentru cărți. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Personalități locale, specialiști din toate instituțiile de cultură din județ, medici, sportivi,  actanți culturali, administratori și profesori, se alătură bibliotecarilor astriști în cadrul proiectului #SibiulmeuCITEȘTE. Invitații vor citi copiilor texte literare adaptate vârstei și îi vor provoca pe elevi la discuții despre importanța cititului în formarea și dezvoltarea continuă a oamenilor. Activitățile vor fi derulate pe parcursul săptămânii dedicate lecturii cu sprijinul unor profesioniști din domeniul socio-cultural, artistic și din spațiul profesional sibian. 

În același timp, lectura va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii 10-14 februarie 2025 la toate filialele Bibliotecii ASTRA . Vor avea loc ateliere interactive de lectură susținute de bibliotecarii coordonatori sau de colaboratori, sesiuni de dezbateri referitoare la cărți, ateliere creative pe baza lecturilor. Sediul central al bibliotecii publice sibiene – Compartimentul pentru Copii și Tineret – va fi gazda "Poveștilor de la bunicii noștri", o activitate derulată în cadrul parteneriatului cu Direcția de Asistență Socială Sibiu. Seniori dornici de povestit din cadrul centrelor de servicii sociale vor citi copiilor invitați fragmente de texte literare, le vor împărtăși din experiențele propriei copilării și vor asculta poveștile preferate ale celor mici. 

"Suntem conștienți cu toții de importanța fundamentală a lecturii în dezvoltarea oricărei persoane și, implicit, a unei comunități cât mai sănătoase. Cunoscând atât necesitățile, cât și limitările societății românești actuale, încercăm, prin toate proiectele noastre, să creăm noi perspective și oportunități pentru creșterea unei generații înzestrate cu gândire critică, implicate conștient în deciziile asupra propriului viitor. Suntem responsabili, împreună, de prezentul pe care îl trăim și de ceea ce lăsăm moștenire urmașilor noștri. 
Proiectul #SibiulmeuCITEȘTE a crescut an de an datorită implicării membrilor remarcabili din comunitatea sibiană, care au răspuns inițiativei noastre și ni s-au alăturat. Sărbătorim Ziua Lecturii printr-o săptămână dedicată acestui obicei nobil, în care numeroși copii din municipiu și județ au parte de o incursiune în lumea fascinantă a cititului împreună cu persoane cunoscute și îndrăgite. Poate că nu e întocmai de ajuns. Avem, însă, încredere, că această inițiativă foarte dragă Bibliotecii ASTRA va inspira și va coagula societatea civilă pentru a dezvolta gândirea critică a tinerei generații, dăruindu-le instrumentele necesare: cărți, cunoaștere, exemple de urmat. 
Și anul acesta ne sunt alături toate instituțiile de cultură din Sibiu, la fel cum ne sunt grădinițele, școlile și liceele din municipiu și județ. După succesul din anii anteriori și aprecierile pozitive  de care s-a bucurat prezența noastră și a partenerilor noștri în mai multe locuri din județ, am decis să extindem aria de acoperire și perioada de derulare. Anul acesta bibliotecarii astriști și partenerii implicați în proiectul #SibiulmeuCITEȘTE vor duce literatura copiilor din mult mai multe localități sibiene.” – a spus Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
06 februarie 2025 la 15:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.