Mărțișoarele și ursuleții de pluș pun stăpânire pe Sibiu. Unde au fost alocate spațiile de comercializare

Mărțișoarele și ursuleții de pluș pun stăpânire pe Sibiu. Unde au fost alocate spațiile de comercializare

Se apropie Sf. Valentin, 1 și 8 Martie și Primăria Sibiu pune la dispoziția comercianților spații pe domeniul public pentru comercializarea produselor specifice acestor sărbători.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Locațiile aprobate pentru comercializarea produselor sunt: pe str. Nicolae Bălcescu: 40 locații pentru Sf. Valentin și 90 de locuri pentru 1 și 8 martie; în Piața Unirii în fața magazinului Dumbrava: 10 locații doar pentru sărbătorile din luna martie; 40 locații pentru cele 3 sărbători în următoarele zone și cartiere – Calea Gușteriței, Broscărie, Vasile Aaron, B-dul Mihai Viteazu, Cedonia, Cireșica, Valea Aurie, Ștrand, Turnișor, Terezian, Piața 1 Decembrie 1918. Se va acorda un singur aviz pentru fiecare societate comercială, întreprindere familială, individuală sau persoană fizică autorizată, iar atribuirea locațiilor în teren se va face în ordinea programărilor și implicit a înregistrării cererilor depuse la ghișeu.

Conform procedurii, cei interesați trebuie să facă mai întâi o programare online pe site-ul spadpp.sibiu.ro, la secțiunea – Programări ghișeu online (disponibil pe site în zilele indicate în care se pot efectua programări), urmând ca mai apoi să depună cererile și să achite taxa de ocupare a domeniului public, la sediul serviciului amintit din Piața Mică nr.22”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.

Care sunt procedurile ce trebuie urmate

Pentru a obține un spațiu necesar comercializării produselor specifice sărbătorilor care urmează, comercianții trebuie să știe când și cum se fac  programările.

„Pentru Valentine’s Day: programările online se pot efectua vineri, 7 februarie, în intervalul orar 9.00 – 24.00. Depunerea cererilor și achitarea taxei de ocupare a domeniului public este programată pentru 10-11 februarie, conform datei și orei rezultate prin programarea online. Perioada avizată pentru comercializarea produselor pe domeniul public: 12 – 14 februarie.

Pentru 1 și 8 martie, programări online se efectuează în perioada 13 februarie, ora 09:00 – 16 februarie, ora 24:00.Depunerea cererii și achitarea taxei: 17 – 20 februarie, în data și la ora la care s-a făcut programarea. Comercializarea produselor pe domeniul public va fi avizată pentru perioada 24 februarie – 8 martie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mai multe detalii despre procedură, lista detaliată a locațiilor și documentele necesare se găsesc aici: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/1001”, potrivit reprezentanților Primăriei municipiului Sibiu.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

 

05 februarie 2025 la 08:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.