Consiliul şi Adunarea eparhială din Arhiepiscopia Sibiului, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Consiliul şi Adunarea eparhială din Arhiepiscopia Sibiului, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

La începutul lunii februarie, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA a găzduit şedinţa de lucru a Consiliului şi Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Sibiului, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Mitropolitul a mulţumit tuturor membrilor celor două foruri de conducere a eparhiei pentru implicarea în activităţile misionare, pastorale, culturale, social-filantropice şi administrative din anul 2024, dar și celor care au ostenit cu folos în slujba Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cadrul muzeului sibian, unde a fost oficiat un Te Deum, cu participarea unui sobor de preoţi condus de vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. prof. dr. Vasile Mihoc. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

2024 versus 2025

 

Au fost prezentate Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu şi membrilor Consiliului şi Adunării eparhiale rapoartele de activitate ale tuturor sectoarelor eparhiale și un material video realizat de Sectorul cultural eparhial, realizat de studioului regional TRINITAS. După trecerea în revistă a planul pastoral-duhovnicesc, cultural, social-filantropic, economic şi administrativ din 2024 au fost supuse aprobării bugetul şi proiectele de activităţi pentru anul 2025. La final Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a acordat distincția „Crucea Șaguniană pentru mireni” domnilor Nicolae Voicu, Florin Grosu, Nicuşor Ivănuş şi Lucian Cioca. În calitate de gazdă Directorul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Ciprian Anghel Ştefan, s-a adresat membrilor Consiliului şi Adunării eparhiale mulţumindu-le pentru prezenţa ”în această instituţie de cultură transilvăneană într-un an aniversar”, în crusul căruia ”Muzeul ASTRA sărbătoreşte 120 de ani de la prima expoziţie a Asociaţiunii ASTRA și inaugurarea Palatului ASTRA din Sibiu”, activități la care Arhiepiscopia Sibiului a fost rugată să fie partener în organizarea unor manifestări culturale şi de promovare a patrimoniului cultural şi spiritual transilvănean. „Noi facem cât putem, dar împreună cred că suntem o forţă care să facă numai bine pentru această ţară. Îi mulţumesc Înaltpreasfinţiei Sale pentru că a acceptat invitaţia ca Muzeul ASTRA, în anul 2025, să deschidă şirul evenimentelor de calitate cu Adunarea eparhială”, a subliniat Ciprian Anghel Ştefan.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
04 februarie 2025 la 14:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.