Sibianul Mladin Rebrișoreanu, două clasări pe podium la etapa de Cupa României de schi alpin de la Șuior

Sibianul Mladin Rebrișoreanu, două clasări pe podium la etapa de Cupa României de schi alpin de la Șuior

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce luni s-a clasat al doilea în proba de slalom uriaș, în etapa din Cupa României organizată la Șuior de CSȘ Baia Sprie, sibianul Mladin Rebrișoreanu a câștigat o zi mai târziu slalomul la categoria HC (copii născuți în 2013), urcând pe prima treaptă a podiumului.

Mladin Rebrișoreanu a fost unul dintre cei șase sportivi cu care AS Ski&Bike Racing Sibiu s-a prezentat, în zilele de 20 și 21 ianuarie etapa de Cupa României din Maramureș. În prima zi, în proba de slalom uriaș, David Albu s-a clasat pe locul al șaptelea, din 15 participanți, la categoria HC, aceeași la care a concurat și Mladin Rebrișoreanu.

La categoria U14 feminin, la care s-au înscris 23 de sportivi, Andra Borghină, Teodora Guțan și Antonia Gruncă au terminat slalomul uriaș pe locurile 14-16, iar Francesca Rebrișoreanu, pe 18.

La slalom, U14 feminin, Teodora Guțan și Francesca Rebrișoreanu s-au clasat pe locurile 9, respectiv 12.

”Competiția a fost foarte bine organizată, zăpada a fost perfectă. Vremea, numai bună pentru un asemenea concurs, cred că a fost numai un grad cu minus în față, iar vizibilitatea, foarte bună. Rezultatele sportivilor noștri sunt mulțumitoare. Sperăm să le îmbunătățim la urmtoarele concursuri. De aici, de la această etapă din Cupa României, dorim să le mulțumim celor care ne susțin în pregătirea sportivilor, cei de la Păltiniș Arena, care ne pun la dispoziție pârtiile pentru antrenamente și ne sprijină în organizarea concursurilor”, spune prof. Anda Curuță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Următoarele concursuri la care vor participa tinerii schiori de la AS Ski&Bike Sibiu vor fi etapele din Cupa României de la Arieșeni (”Cupa Vola”, pe 3-4 februarie), Straja (”Cupa CSȘ Petroșani”, 1-2 martie și Campionatul Național, tot de la Straja (4-9 martie), competiții de asemenea organizate sub egida Federației Române de Schi și Snowboard.

Între aceste etape, schiorii pregătiți de prof. Anda Curuță vor mai participa la concursuri locale, ”Cupa Sperantelor”, ”Cupa Consulatului Austriei”, ”Cupa Kids Super SL”, două etape din Minicupa României, la Straja si Sinaia, urmând să încheie sezonul în 29-30 martie cu concursul ”Kids Trophy” la Zauchensee, în Austria.

Până acum, în acest sezon sportivii de la AS Ski&Bike Sibiu au concurat, în luna decembrie, la ”Arena Kids GS” pe nocturna la Păltiniș Arena și ”Cupa Moș Crăciun”, la Straja, în această lună, iar weekendul trecut au luat startul etapei de la Muntele Mic din Minicupa României.

”Obiectivele noastre sunt clasarea pe podium la Campionatele Naționale ale României și o clasare în primii 15 la concursul din Austria”, mai spune prof. Anda Curuță.

Autor - Ovidiu BOICA
21 ianuarie 2025 la 16:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.